Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 04:54

„PNL Curtea de Argeș privește doar spre viitor!”

Biroul de comunicare al PNL Argeş a transmis un comunicat privind activitatea recentă din cadrul organizaţiei de la Curtea de Argeş.

„O organizație politică sănătoasă și solidă este formată din oameni puternici, serioși, muncitori, al căror principal scop este dezvoltarea comunității din care fac parte. Oamenii sunt bunul cel mai de preț al organizațiilor politice pentru că ei dau măsura și valoarea.

Ne bucură faptul că în PNL Curtea de Argeș au venit în ultimii doi ani oameni buni, bine pregătiți, hotărâți să pună calitățile lor umane și profesionale în slujba orașului. Unul dintre ei este Denisa Negru, antreprenor din zona farma, care activează deja cu succes în cadrul organizației municipale. Denisa este un om cu inițiativă, un foarte bun organizator și dedicată sufletește fiecărui proiect la care a lucrat până acum.

Ne bucurăm că avem un astfel de om alături de noi! Tocmai de aceea, PNL Curtea de Argeș a decis să o propună pe Denisa Negru, pentru funcția de vicepreședinte pe probleme de sănătate în cadrul Biroului Politic Județean al PNL Argeș, poziție vacantă în acest moment. Suntem convinși că prin propunerea noastră vom aduce plus valoare organizației județene. De altfel, prin oamenii pe care îi avem aici, acum putem aborda cu încredere proiecte viitoare pentru oraș. În cadrul ultimei ședințe BPJ, Denisa Negru a fost validată în funcția de vicepreședinte al PNL Argeș.

Totodată, conform Statului Partidului Național Liberal, BPL al PNL Curtea de Argeș a decis radierea consilierului local Marius Moisescu pentru neplata cotizației, această decizie fiind validată de forul de conducere al PNL Argeș.

Orașul Basarabilor merită mai mult, având un potențial extraordinar de dezvoltare acesta fiind unul dintre motivele pentru care PNL Curtea de Argeș privește cu încredere către viitor!”, a declarat președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu.

Biroul de Presă PNL Argeș

Pin It