Supărat pe Sebastian Ghiţă, Băsescu spune că nu-l vede pe Coldea ameninţându-l pe Ponta!

Fostul şef al statului s-a "şucărit" pe fostul deputat membru al Comisiei de control al SRI pentru că l-a înregistrat în cursul unei discuţii private, făcând apoi publice cele spuse atunci. Traian Băsescu a ameninţat că se va plânge la Parchet pentru fapta lui Ghiţă, uitând că şi dumnealui procedase identic cu mulţi dintre cei ce-i călcaseră pragul biroului prezidenţial - fapt recunoscut tot public cu propria-i guriţă. Pentru a-l bloca pe Ghiţă, a spus că nu crede să-l fi ameninţat Coldea pe Ponta cu suspendarea vizitei în SUA, deoarece în septembrie 2014, el - Băsescu - îl trimisese la ONU. Cât priveşte ameninţarea cu arestarea în cazul în care demara lucrările la tronsonul de autostradă dintre Comarnic şi Braşov, lucrurile stăteau cu totul altfel decât se spusese. Mai precis, nu era dorit de UE, care vedea în el o continuare a afacerii Bechtel şi nu voiau să investească nici măcar 1 eurocent acolo, fiind interesată de Coridorul IV. Şi a mai spus că în 2014, BEI şi BERD făcuseră o propunere de finanţare a acelui tronson în condiţii foarte acceptabile pentru statul român, dar documentele avansate către Dan Şova, ministrul Marilor Proiecte, fuseseră întoarse cu condiţii ce favorizau frauda, astfel că băncile în cauză se retrăseseră. Proiectul avansat apoi de către ministrul Ioan Rus, extrem de scump, cu alte două bănci, prin parteneriat public privat, a picat tocmai din cauza costurilor - a mai spus Băsescu, care a precizat că îl acuză pe generalul Coldea de provocările la adresa familie sale şi pentru că în perioada 2015-2016, adică după încheierea mandatului său, s-ar fi ajuns la aberaţia ca vinovaţi şi nevinovaţi să fie demolaţi public. Spectacolul acesta a fost caracterizat odios şi a concluzionat că acum este ruşinos pentru autorităţile statului, pentru că nu sunt capabile să dea de urma lui Sebastian Ghiţă şi să-l scoată la lumină.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It