Guvernul Grindeanu a fost învestit de Parlament şi a depus jurământul la Cotroceni

Guvernul PSD-ALDE a fost învestit astăzi cu 295 voturi pentru şi 133 împotrivă. Şedinţa Parlamentului pentru acordarea votului de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului Grindeanu a început cu 328 parlamentari, din totalul de 463 deputaţi şi senatori. Cabinetul condus de Sorin Grindeanu va avea doi vicepremieri, Sevil Shhaideh, care va fi şi ministru al Dezvoltării Regionale, gestionând şi fondurile europene, dar şi copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, care va gestiona şi portofoliul Mediului. Toţi cei 26 miniştri propuşi de coaliţia PSD-ALDE au fost avizaţi favorabil azi dimineaţă de comisiile de specialitate din Legislativ. Potrivit prevederilor constituţionale, Parlamentul acordă încredere guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar mandatele guvernului şi ale miniştrilor au început odată cu depunerea jurământului în faţa preşedintelui, de la ora 19.00. Puterea are în prezent 295 voturi în Parlament, inclusiv minorităţile, iar opoziţia, 168. Printre absenţii de miercuri s-au numărat Traian Băsescu sau Alina Gorghiu. ''Vreau să vă mulţumesc pentru votul pe care l-aţi acordat astăzi. Înseamnă pe noi, pentru Guvernul României, o mare responsabilitate, o responsabilitate care nu e dată doar de votul dvs. de astăzi, ci responsabilitatea e dată şi de votul românilor din 11 decembrie. De aceea actul de guvernare pe care îl vom exercita va fi coordonat pe aceste direcţii: pe responsabilitate, de modestie şi de respect faţă de români'', a spus Grindeanu după vot.

Noul Guvern învestit de Parlament s-a prezentat la Cotroceni, la ora 19.00, alături de liderul PSD Liviu Dragnea şi copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, precum şi preşedintele CCR, Valer Dorneanu. Primul-ministru Sorin Grindeanu a depus jurământul, urmat de vicepremierii Sevil Shhaideh şi Daniel Constantin. După ce a citit jurământul, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a făcut cale întoarsă pentru că a uitat să semneze documentul. În momentul lecturării, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, s-a încurcat la cuvântul "integritate".

La finalul ceremoniei, preşedintele României, Klaus Iohannis a făcut următoarele declaraţii: "Din acest moment dvs. sunteţi Guvernul României. Aveţi o misiune grea, aveţi de îndeplinit promisiuni complicate. Trebuie să livraţi ceea ce aţi promis în campania electorală. Campania electorală nu este doar un circ mediatic. Sper ca într-o zi să îmi explicaţi cum veţi face în aşa fel încât să vă încadraţi într-un deficit bugetar de 3%, să creşteţi salariile, să scădeţi TVA-ul. Astept să păstraţi clară, vizibilă şi declarată orientarea euroatlantică a României, asta însemnând să faceţi tot ce poate un guvern şi poate să întăriţi poziţia României în NATO şi în UE. Eu aştept şi mulţi aşteaptă să faceţi tot ce se poate şi se poate să sprijiniţi o justiţie independentă în România. Asta înseamnă întărirea statului de drept. Aţi jurat să faceţi tot ce puteţi pentru o democraţie în România, nu se poate face fără o justiţie independentă. Aştept să gestionaţi în mod responsabil finanţele publice. Pentru noi nu contează doar stabilitatea internă, ci şi stabilitatea regională. Vreau ca România să fie, aşa cum am menţionat de multe ori, România puternică, un pol de stabilitate şi securitate în regiune. Pentru asta este nevoie să vă implicaţi cu toţii, fiecare în domeniul lui. Domnule Dragnea, aflarăm de la televizor că sunteţi singurul care cunoaşte programul din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei! Vă doresc mult succes pentru România!"

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It