Personalitatea zilei de 27 mai: Ticu Dumitrescu
Constantin-Grigore Dumitrescu, cunoscut ca Ticu Dumitrescu (n. 27 mai 1928, Ciumaţi, Prahova, România - d. 5 decembrie 2008, Bucureşti, România) a fost un om politic român, fost deţinut politic, fost senator de orientare creştin-democrată (PNŢ-CD), preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, iniţiatorul Legii Deconspirării Securităţii şi al Legii Lustraţiei, proiecte vehement contestate de cei vizaţi. Din 1990 a fost membru al CPUN, senator în două legislaturi (1992-2000), preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Foştilor Deţinuţi Politici din România – A.F.D.P.R. –, din 1990 şi Preşedinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici (1991-1999). A fost membru al Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.) din anul 2006.
A fost eliminat din Facultatea de Drept înainte de a fi arestat de Securitate şi condamnat ca deţinut politic la ani grei de închisoare. După eliberare, la cererea sa de a continua studiile universitare, Ministerul Învăţământului, într-o comunicare oficială, îi respinge solicitarea, motivând că „se menţine eliminarea din toate universităţile din ţară pentru activitate antidemocrată”. A urmat destinul familiei sale în lupta împotriva comunismului, fiind arestat în repetate rânduri de Siguranţa şi Jandarmeria comunistă pe când era elev al „Liceului Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, colaborator apropiat al profesorului Virgil Şerbănescu, liderul Partidului Naţional Ţărănesc pe judeţul Prahova, sau student (1945-1948). După eliminarea din facultate, urmărit de Securitate, devine fugar, pentru ca în 1949 să fie arestat şi apoi condamnat ca deţinut politic, pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Eliberat în 1953 cu domiciliu obligatoriu, este rearestat în 1958 şi condamnat la 23 de ani de muncă silnică pentru crima de uneltire. În 1962 i se comută pedeapsa la 6 ani închisoare corecţională. A supravieţuit detenţiei din închisorile şi lagărele de exterminare comuniste, fiind eliberat în 1964, odată cu graţierea unei părţi a deţinuţilor politici din România (deţinuţii evrei din Comerţul Exterior, condamnaţi în mod abuziv pentru „uneltire împotriva ordinei sociale” şi „subminarea economiei naţionale”, au rămas în parte în închisorile în care se aflau la vremea respectivă).
În închisorile comuniste a avut o atitudine demnă, refuzând reeducarea şi obedienţa faţă de exigenţele impuse în spaţiul concentraţionar românesc, distingându-se aici epocile în care a fost deţinut în Zarca Aiudului, la Botoşani şi Văcăreşti. Din memorialistica epocii, scrisă de colegii săi de suferinţă, a reieşit cu pregnanţă caracterul său puternic şi intransigenţa faţă de regimul comunist.
Pentru a-şi câştiga existenţa şi totodată ca măsură de autoizolare, a lucrat pe diferite şantiere forestiere din Munţii Cernei, Munţii Bucegi, Munţii Oituz şi Munţii Vrancei. A prestat diferite munci (şef echipă, muncitor, funcţionar tehnic). După 1970 a devenit şeful unui mic şantier de construcţii forestiere din Vrancea, care a fost timp de 17 ani consecutiv printre cele mai eficiente şi rentabile şantiere din cadrul Ministerului Economiei Forestiere şi de aici, venind de la sine, diplome şi medalii, pe care însă nu le-a cerut şi nu le-a dorit niciodată. În acest context, pentru activitatea profesională este menţionat în ziarele vremii şi este decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a, „datorită rezultatelor bune obţinute în cinci ani de către şantier” (Vezi Buletinul Oficial al RSR, an XIX, nr. 36 Bis, partea I, 17 mai 1983, p. 11). Astfel, în ziarul "Scânteia", din ziua de miercuri, 13 ianuarie 1988, inginerul Constantin Dumitrescu era citat într-un articol intitulat „Cu energia minţii şi a braţelor. În Vrancea, pe firul noilor hidrocentrale”: „Avem două astfel de echipe în cadrul brigăzii: cea condusă de comunistul Voicu şi o alta, condusă de comunistul Nicolae Bunghez. E o veche dispută pentru întâietate între aceste două formaţii. Nici una nu se lasă mai prejos, amândouă preiau lucrările de mai mare dificultate: şi unii şi alţii le predau în avans beneficiarilor. Bunghez a lucrat pe Valea Nărujei şi a Putnei, şi-a încheiat cu două luni mai devreme sarcinile pe 1987. ... De fapt, oamenii sunt totul. Avem o forţă de muncă stabilă; avem, mai cu seamă, un nucleu de comunişti care se bucură de stimă, de ascultare, sunt urmaţi în toate acţiunile şi sunt oameni de acţiune. ... În general, drumurile sunt... munca noastră. Noi avem la activ reţeaua de drumuri forestiere din zonă - circa 500 km de drumuri”.
La 22 decembrie 1989 a pătruns cu ceilalţi oameni de curaj în sediul Comitetului Central, participând la evenimentele de atunci. De atunci s-a implicat în lupta pentru edificarea democraţiei în România, iar ca parlamentar a iniţiat o serie de legi dintre care amintim Legea Deconspirării Securităţii („Legea Ticu”), Legea Lustraţiei, Legea anulării condamnărilor politice din perioada comunistă, Decretul Lege nr. 118 pentru acordarea unor reparaţii şi drepturi foştilor detinuţi politici etc. S-a afirmat în activitatea PNŢCD fiind prieten apropiat al lui Corneliu Coposu. După 2003 se retrage din activitatea politică, nefiind de acord cu compromisurile şi linia spre care se îndrepta PNŢCD.
