FOTO PAMFLET - "Ninele, dacă rămâi cavaler, te fac templier, pe cinstea mea!"
Aşa a sunat făgăduiala făcută de seniorul Ştefan Dumitrache urmaşului boierilor ohabnici de pe Valea Topologului, Nicolae Diaconu. Acvila de pe un anume blazon şi-a ridicat capul de pe scut şi ne-a şoptit că, în virtutea vechilor relaţii, mai ales după ce s-a ivit posibilitatea inversării relaţiilor de vasalitate, dacă electoratul îl va divorţa în 5 iunie pe Ninel Diaconu de primărie, nu va fi lăsat cu dindărătul în baltă, aşa cum s-au grăbit deja s-o facă unii sau alţii, cărora nu le-a păsat că dau cinstea pe ruşine. Ştefan Dumitrache i-a propus să-l ia sub aripa sa, dar nu ca exponat de muzeu. Mai precis, îi va pune o P(ilă), astfel încât prin C(unoştinţele) sale şi prin R(elaţiile) comune, să-i faciliteze intrarea în rândurile templierilor, ca neofit, scoţându-l de sub Ordinul Stăpânului Mircea Andrei. Condiţia impusă primarului încă în funcţie ar fi să se lase de fumat şi de alte câteva obiceiuri necurate. Mamă, ia închipuiţi-vă cum i-ar sta lui Ninel în uniforma aia albă de cruciat, legat cu o funie de cânepă peste burtă sau cu un curmei de tei!... Nu-i aşa că ar căpia de oftică toţi sutaniştii, afurisind în bărbile rase, ca de Ducă-Se Pe Pustii?... Bine cel puţin că nu se mai poartă armurile, că le-ar fi fiert toate cele de taină, căci se anunţă nişte călduri - mamă, mamă!...
