GURA PĂCĂTOSULUI - "Năică, vezi să nu te pape Lupu..."
Aşa i-a zis Ninel Diaconu, în glumă, amicului Nicolae Păunescu. Era prin anul 2000 şi-un pic, când omul care apoi a ajuns să conducă partea de transporturi de la Primăria Curtea de Argeş conducea doar filiala locală a PNŢCD şi propriul autoturism. Ceea ce era cam tot aşa... Numai că s-a întâmplat să vină de la Bucureşti fostul deputat Vasile Lupu. Doamne, Dumnezeule, să nu credeţi că era reîncarnarea fostului voievod moldav care avusese lupte grele cu cel valah, Matei Basarab, prin secolul al XVII-lea! E drept că şi "Bădia" - cum era cunoscut părintele uneia dintre legile fondului funciar din 2000 - îşi trăgea rădăcinile de dincolo de Milcov şi că avusese şi el nişte "şucăre" cu urmaşii Basarabilor de pe la Bucureşti, dar asta nu însemna chiar mare lucru. Cine ştie dacă peste o generaţie, două, îşi va mai aminti cineva de el, după ce se vor duce pe-aci-ncolo şi contemporanii lui Nicolae Păunescu... Care-şi întâmpinase la primărie înaltul oaspete înveşmântat într-un costum de motociclist, de parcă era membru al bandelor americane "Hell Boy's" sau "Vagos", completat cu o beretă de Fidel Castro - mamă, mamă! Şi se trezise interpelat de un bun prieten, care n-avea strop de cultură de gang:
- Nae, de unde ţi-ai tras costumu' ăsta de homălău?...
Bomboana pe colivă a pus-o viceprimarul de atunci, primarul de-acum - Nicolae Diaconu - care l-a prins de cot la intrarea în sala de festivităţi şi l-a avertizat glumeţ, trăgând cu ochiul peste umăr şi asigurându-se că fostul deputat era destul de aproape:
- Năică, vezi să nu te pape Lupu...
Replica primită a fost epică, dar nu poate fi redată decât după ce ziua începe să tragă să moară şi se micşorează riscul veştejirii unor urechi mai sensibile. Bref, l-a anticipat oarecum pe Gigi Becali cu vestita "parte economică". N-a mai trecut chiar multă vreme şi organizaţia locală a ţărăniştilor se pricopsea cu alt şef, care se ferea însă ca de alte alea să poarte costume din piele. Asta deşi nu-i displăcea să le admire pe nişte trupuri de baiaderă...
.......................................................................................................................................................................................................................................................
"La a cincea baligă, spre răsărit de colţul grădinii noastre..."
Izlazul de deasupra satului n-avea faimă bună. Pe vremuri fusese grozav. Adică înainte de comunişti, când era îngrijit de oameni, ca să le fie bine şi lor şi vitelor. După, se cam pârlogise, pentru că angajaţii de la primărie, care aveau păşunile în grijă, îşi păşteau interesele pe alte pajişti. Şi-aşa apăruse o vorbă amară, care bântuia printre deţinătorii de animale: "La aşa izlaz, aşa vaci!" Vecinii satului îi dăduseră nume de ruşine - "Boala rea". Şi toate ar mai fi fost cum ar mai fi fost dacă nu s-ar fi nărăvit şi lupul să dea iama printre oi şi vite. Se obrăznicise dihania, de-o făcea şi ziua-n amiaza mare, de parc-ar fi ştiut cât de prăpădiţi erau văcarii, care se tufleau şi pe urmă mânau porcii la jir, trăgându-se la umbră. Aşa s-a făcut că, într-o după-amiază, dihania a lovit fulgerător şi a înşfăcat un miel fătat mai târziu. Până să se dezmeticească văcarii beţi şi dulăii lor râioşi, duşi în căţeleală, lighioana dispăruse prin lăstăriş, spre codrul unde nu mai îndrăznise să-i ia urma cineva.
Ţaţa Silica era în bucătăria de vară din curte când puturoşii de văcari dăduseră gură de alarmă de lup. Dracul de Georgel, băiatul cel mare, sărise gardul şi-o zbughise pe coastă-n sus, spre izlaz. Venise după vreo trei pătrare de ceas, că-i ghiorăiau maţele a pustiu mai ceva decât atunci când fusese în Postul Paştelui şi mâncase la fasole de-l bătea gândul c-o să-i iasă pocile prin burtă. Venise la fix, că maică-sa tocmai răsturnase mămăliga aurie pe masa cu trei picioare, în jurul căreia se adunaseră deja ăia mici, că le mutaseră nările din loc mirosul de jumări perpelite cu scrob de ouă. Georgel i-a ars o castană pe freză lui Onel, dar nu să-l doară, ci ca să-i facă şi lui loc. Nici nu se aşezase bine la masă, că s-a şi trezit luat la întrebări de ţaţa Silica: ce se întâmplase, cum, ce luase lupul, a cui era vietatea furată, de unde o luase şi altele. Băiatul, căruia nu-i prea ardea de vorbe multe, i-a răspuns scurt şi la obiect:
- A luat o oaie, bre, 'mico, da' nici văcarii n-aveau habar a cui era. Ziceau c-or să vadă ei diseară cine s-o văita a pagubă...
- Şi de unde-a luat-o mă', mamă dragă?
Nenea - cum îi ziceau fraţii mai mici, respectuoşi nevoie mare când venea vorba despre ordinea înmormântării - nu se lăsase încurcat de curiozitatea măicuţei lor. Şi asta pentru că avea repere proprii, chiar şi în vremea aia în care nici nu se visa la GPS sau la alte năzdrăvănii cu care copiii lui aveau să se dea "ciumegi" peste ani. Aşa că i-a răspuns grăbit - cam bălmejit, e drept - pentru că se lăcomise şi luase o îmbucătură zdravănă, pe care nu se făcea s-o dea jos oricât l-ar fi ars mămăliga-n cerul gurii, că s-ar fi trezit măsurat cu făcăleţul lăsat la muiat în tuciul umplut cu apă rece:
- Bre, cum să-ţi spui eu lu' tale?... Mico, a săltat-o cam de la a cincea baligă, spre răsărit de colţul grădinii noastre, unde avem noi nucu' ăla care face nuci cât alunele, n-ar mai face!...
Încheiase icnit, că' înghiţise ca curcanul şi-şi ascunsese ochii înlăcrimaţi, mai ceva ca mama mielului furat de lup din ciurda de vaci. Aşa că nu se putuse feri de palma grea, care-l plesnise peste ceafă. Că ţaţa Silica era muiere de treabă, dar nu răbda s-o ia cineva-n fleaşcă, nici măcar Tudorel, omul ei. Pe el, e adevărat, nu-şi permitea să-l atingă altfel decât în glumă, că-l ştia de stăpân şi-i fusese de-ajuns câteva corecţii, în tinereţe, când încă n-aveau copii. Prima dată când o încasase nu fusese şi ultima. Dar din teamă să nu înceapă să-i placă omului ei să-i moaie oasele, alesese să-şi arate coasta de drac numai prin vorbe aruncate aşa, mai de la distanţă de siguranţă. Că', dacă se-ngroşa gluma, cum avea pas uşor, Silica era oricând în stare să-i arate şi iepurelui cât era de puturos!
P.S.: Cam aşa se prezintă situaţia şi cu poziţionarea politică şi de toate felurile ale unor candidaţi la alegerile de anul acesta: nici nu visează de unde poate apărea lupul cel rău...
