GURA PĂCĂTOSULUI - D-ale lui Bulău
Samson se pricopsise cu porecla asta când venise din armată. La birtul din sat se lăuda că mai bine de jumătate din stagiul militar îl făcuse la arest: "Bă’, eu am fost deşcă la bulău!" Chiar şi după ce se însurase, când îl supăra muierea, o ameninţa c-o bagă la bulău. Verginica, fată bună, înghiţea tot, că al ei avea palma grea. Năravul din fire o împingea să-i pună coarne lui Samson, ca o Dalila modernă ce era. Lumea lovită deseori de limba otrăvită a lui Bulău se simţea răzbunată şi nu-i deschidea ochii. Mai repede se întreba cu cine semănau cei trei copii din ograda lui. Părerile erau atât de împărţite, încât i-ar fi trebuit echivalentul numeric al unei companii, cel puţin, pentru a-i mulţumi pe toţi. Sigur că-i mai ajungea şi lui câte-o vorbă din asta la ureche, dar era prea mândru s-o ia în seamă. "Mănâncă lumea c…t!" - concluziona filozofic de fiecare dată. "Una e una şi două e mai multe, unii se dau tari în socoteală, dar e proşti la aritmetică şi scurţi la minte, că' ajung să uite numărătoarea copiilor din bătătură, pe care-i cred ai lor. Şi, ca să fie treaba-treabă, arată cu deştiul spre curţile altora…" Adevărul este că Verginica era muiere vrednică, făcea toate 
treburile casei şi câmpului, ca un bărbat. De lipsa lui Bulău, care lucra la pădure şi venea doar la sfârşitul săptămânii, nu se văita, că era descurcăreaţă din fire şi nu ducea lipsă de nimic. De fapt, nici omul ei nu se plângea de ceva, că era prea mândru s-o facă. E drept, mai "organiza" şi el câte-o maşină de lemne pentru câte-o muiere îndrăcită, care era mai dispusă să-l plătească în natură. Toate-i merseseră din plin până când începuseră să-l lase balamalele şi nu se mai putea descurca doar cu glumele lui nesărate pentru pretenţiile unor purtătoare de fuste. Chiar şi la vremea amurgului vieţii, când alţii trăiesc doar din amintiri, Bulău se încăpăţâna să se ţină tare. E drept, mai rămânea "în tranşee" mai mult cu numele şi cu costuri. Bunăoară, ultima aventură cu tânăra nevestică a băiatului celui mai bun duşman al lui din tinereţe îi înjumătăţise recolta de cartofi din Dealu' Calului şi-l băgase-n gura Verginicăi. "Fă' - o potolise el - noi nu suntem parlamentari, ca să ne tragem pensii speciale din păcate. Ce, eu te-am întrebat unde dracu’ s-au dus muşchii popii de la ultimu’ porc pe care l-am tăiat?..." Bulău era făcut Dunăre pe politicieni, pe care-i socotea nişte şnapani, iar chestia cu pensiile de lux pentru parlamentari îl înrăise nevoie mare. Nu de alta, dar avea un nepot, din partea unei surori măritată pe altă vale de râu, care ajunsese mare sculă la Bucureşti. "Bă’, Tică ăsta, când era mic, mi-a furat cireşele pietroase într-o noapte şi le-a vândut turiştilor, pe marginea drumului, ca să-şi cumpere tenişi chinezeşti. Acum aud că a votat şi el pentru pensiile ălea de neam prost, pe motiv că parlamentarii ar fi mai altfel decât oamenii de rând. A uitat că se trage din os de ţăran, nu de domn. Chiar mă întreb cum o da ochii cu ăl bătrân al lui, care a muncit o viaţă-ntreagă cu mine, la pădure şi acum s-a pricopsit c-o pensie care e cam a zecea parte din cât încasează Tică…" La fel de supărat era şi pe mimozele din parlament, după ce auzise că nu le-ar ajunge banii nici pentru coafor. "Mamă, dac-aş mai fi tânăr, le-aş moţăi de le-ar merge fulgii şi le-aş face să mă plătească mai mult decât pe ăia de la coafor!" Auzindu-l, unul dintre partenerii de pahar, îl înfruntase, zicându-i că numai gura era de el. "Poate de muierea ta, bă’, tăntălăule!…", nu se lăsase Bulău mai prejos, stârnind hohote de râs în cârciumă. "Bă’, râdem unii de alţii şi dracii de politicieni râd de noi cu folos, pentru că am fost şi rămânem proşti".
