Descoperă Argeșul! Călătorie pe Valea Vâlsanului!

Valea Vâlsanului este o arie protejată de interes naţional situată pe teritoriul administrativ al comunelor Arefu, Brăduleţ, Muşăteşti şi Nucşoara. Rezervaţia naturală se întinde pe o suprafaţă de 10.000 de hectare. Pe lângă aspectul său peisagistic deosebit, Valea Vâlsanului reprezintă singurul biotop acvatic din ţara noastră în care trăieşte aspretele (Romanichtys valsanicola), o specie de peşte unică în lume.

Valea Vâlsanului este o zonă excelentă pentru odihnă şi relaxare, dar şi pentru excursii şi drumeţii montane. De aici se pot face diverse drumeţii către Poienile Vâlsanului - Cheile mici şi Cheile mari ale Vâlsanului.
Pe lângă frumuseţile naturale ale văii, în zonă pot fi vizitate mai multe obiective turistice. Pe traseul spre Valea Vâlsanului, pornind din Orașul Regal Curtea de Argeș spre Mușătești, pe DN73C, ne putem opri la Mănăstirea Robaia, unde se află și Fântâna de leac a cărei apă se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare. Mai departe, în comuna Brăduleț putem vizita Muzeul Satului Galeș, Schitul Brădetu și vechea biserică a schitului considerată primul monument construit în întregime de meșteri români.

Dacă ajungeți în zonă, trebuie neapărat să gustați din faimosul cașcaval de Brăduleț, apreciat chiar de Charles de Gaulle.

Continuând traseul, ajungem în comuna Nucșoara, un loc cu o însemnătate deosebită în istoria României, aici fiind unul dintre nucleele de bază ale mișcării de rezistență anti-comunistă din zona de sud a țării. Îndreptându-ne către Corbi, vom descoperi Mănăstirea Corbii de Piatră, cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră săpată într-un perete masiv de stâncă, precum și Căsuța Albastră a Mamei Uța, o casă cu pereți albaștri care prezintă în mod autentic moștenirea tradițiilor și obiceiurilor din nordul județului Argeș.

Mănăstirea Robaia
Mănăstirea Robaia se află în comuna Muşăteşti, în zona deluroasă a pârâului Robaia. Începuturile aşezării călugăreşti la Robaia sunt străvechi, prelungindu-se în timp către anul 1359, când la Curtea de Argeş s-a "aşezat" Mitropolia Ţării Româneşti. Biserica poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Cunoscută ca obşte de călugări este transformată în mănăstire de maici în 1954. În apropiere de mănăstire, la aproape 300 de metri distanţă, se află "Fântâna de leac", a cărei apă se spune că ar avea proprietăţi tămăduitoare. Situată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Robaia atrage permanent turişti dornici să descopere frumuseţile Argeșului, dar şi oameni care caută un loc de rugăciune și reculegere.

Stațiunea Brădetu
Stațiunea Brădetu este situată la 624 metri altitudine, pe cursul superior al râului Vâlsan. Este o stațiune balneoclimaterică de recuperare și odihnă, ideală pentru tratament datorită climatului favorabil prezent aici și a apelor minerale sodice, sulfuroase, iodurate, clorurate sau bicarbonate, descoperite în această zonă, în anul 1888, de către fotograful Ioan Nicolescu. Efectul benefic al acestor ape minerale în tratamentul afecţiunilor renale, hepatice, gastrice, metabolice, reumatice este bine cunoscut şi utilizat în cadrul tratamentelor de recuperare fizioterapeutică efectuate în Spitalul de Recuperare Brădet. Pe lângă posibilitatea realizării diverselor tratamente și proceduri, stațiunea baleneoclimaterică Brădetu beneficiază și de un potențial turistic ridicat, datorită peisajelor pitorești de pe Valea Vâlsanului.

Muzeul Satului Galeș
Galeșul de Argeș este una dintre cele mai frumoase așezări subcarpatine de pe plaiurile Basarabilor întemeietori de țară. Muzeul Etnografic din Galeș a fost înfiinţat în 1976 în timpul învăţătorului Florea State, cu aportul corpului didactic al școlii satului și cu sprijinul localnicilor. Casa Muzeu a fost ridicată într-o clădire în stil argeşean, fiind concepută special cu această destinaţie pentru a rămâne ca un model de casă ţărănească din Galeşul secolelor XIX – XX. Clădirea este din bârne de lemn pe o temelie de piatră, cu sală la etaj, fiind acoperită cu șiță de brad.

La primul nivel, casa este compusă din şase camere: două (bucătăria și odaia de dormit) sunt aranjate după specificul etnografic local. Celelalte încăperi prezintă exponate variate ce înfăţişează portul şi îndeletnicirile localnicilor. Dintre cele șase camere cu ferestre pe toate cele patru laturi ale casei, două sunt amenajate ca şi odăile de altădată ale satului. Una este „odaia cu corlon” – bucătăria ţărănească de odinioară – cu icoana în perete, la răsărit, cu pământ pe jos, cu masă de lemn, scaune, străchini de pământ, linguri de lemn, tronul de mălai. Elementul de bază, care și dă denumirea camerei, este corlonul sau hornul care asigura evacuarea fumului vetrei deschise pe care se gătea. Cealaltă este „odaia de dormit” sau „iatacul” pardosită cu scândură, cu icoană în perete, crucea de jurământ şi oala cu busuioc pe masă. Aici, vizitatorul descoperă patul tare de scândură pe care este așezată lada de zestre, acoperite cu frumoase ţesături colorate de lână. Atârnată de tavan găsim copăița în care mamele îsi legănau pruncii. Lada de zestre, în Galeș, conținea atât îmbrăcămintea special țesută și cusută de tânără pentru momentul cununiei, cât și plocade, macate, ștergare, laițe, perdele și batiste cusute manual.

Celelalte patru camere conţin exponatele strânse din gospodăriile sătenilor oglindind, atât portul, cât şi îndeletnicirile locuitorilor Galeşului. În camera de la etajul Casei Muzeu sunt expuse fotografii și diplome care atestă activitatea fructuoasă la nivel național a Formației de dansuri populare și a Corului țărănesc din Galeș.
În curtea Muzeului se află, încă din anul 1938, Monumentul Eroilor din piatră, cu vultur, închinat eroilor găleșani din Primul Război Mondial. În prezent, Asociaţia Culturală Sătească Galeş are în grijă conservarea şi valorificarea fondului muzeal.

Muzeul Satului Galeș este deschis vizitatorilor la cerere. Pentru a vizita muzeul trebuie să vă programați sunând la numărul de telefon: 0748.188.365 sau trimițând un e-mail la adresa: muzeul@satul-gales.ro sau contact@satulgales.ro.

Schitul Brădetu
Schitul Brădetu, închinat Sfântului Nectarie și Sfântului Ioan Botezătorul, datează din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân. A rezistat peste secole ca obşte de călugări, fie de sine stătătoare, fie ca metoc al Mănăstirii din Curtea de Argeş. S-a menţinut până la reformele agrară şi bisericească impuse de Cuza, în urma cărora s-a dezvoltat satul actual Brădetu, iar schitul s-a transformat în biserică de enorie. După 130 de ani, din dorinţa a trei călugări, s-a pornit la o ctitorie nouă, la 800 m altitudine, deasupra satului, așezământul monahal primind numele vechiului schit Brădetu.

Odată cu finalizarea construcţiei noului paraclis în anul 2005, a fost adusă la Brădetu icoana mare a Sfântului Nectarie pictată de monahiile din Mănăstirea Sfintei Treimi din Insula Eghina. Mai mult, în noul paraclis au fost aduse părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, care au fost așezate într-o raclă aurită.

Turiștii care ajung în zonă pot să viziteze și Biserica Înălţarea Domnului a vechiului Schit Brădetu. Construită la începutul secolului al XV-lea și declarată monument istoric și de arhitectură religioasă, Biserica Schitului Brădet reprezintă un important edificiu caracteristic arhitecturii vechi românești, fiind considerată primul monument construit în întregime de meșteri români.

Gastronomie Locală – Cașcavalul de Brăduleț
Creşterea animalelor a fost şi rămâne ocupaţia de bază a locuitorilor satelor din Brăduleţ, aşa cum şi produsele obţinute din lapte au reprezentat din cele mai vechi timpuri hrana principală. Pe mese de lemn rotunde şi joase, aşa cum se întâlneau în mai toate gospodăriile de la ţară, ţăranii aveau aproape la orice masă străchini de lut cu lapte dulce sau acru, alături de o bucată de mămăligă vârtoasă. Meşteşugul caşcavalului opărit în casă s-a transmis de atunci din generaţie în generaţie, fiind deja o adevărată tradiţie de familie, prezentă în majoritatea gospodăriilor din zonă.

Caşcavalul de Brăduleţ se produce astăzi după reţete vechi de zeci de ani. Natural şi delicios, aşa îl descriu toţi cei care, fie şi o singură dată, au gustat din produsul gastronomic care se confundă astăzi cu identitatea şi renumele naţional al zonei. Rețeta strămoșească spune că în lapte se pune doar cheag natural. Se obţine apoi un caş moale care se lasă o zi la scurs, într-o pânză. Ultima etapă înainte de a avea o bucată de cașcaval de Brădet este afumatul. Gustul unic e dat de fumul de rumeguş de brad și de arin care învelește cașcavalul timp de 3 zile. Gustul deosebit al cașcavalului a fost apreciat chiar și de Charles de Gaulle. În 1969, la Salonul Internaţional al Alimentaţiei, printre numeroasele produse prezente la standul românesc al expoziţiei s-a numărat şi caşcavalul produs de un sătean din Brădet. Ajuns în faţa standului României, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, a gustat doar două produse specifice ţării noastre: caşcavalul de la Brădet şi cabernetul de Sâmbureşti. Produsele degustate de preşedintele de Gaulle nu au fost alese însă întâmplător, şeful statului francez fiind informat în prealabil despre cele mai gustoase produse tradiţionale ale fiecărei ţări prezente la expoziţie.

În fiecare an, autoritățile locale organizează Festivalul Cașcavalului de Brăduleț, o manifestare tradițională care adună numeroși turiști veniți din toate colțurile țării pentru a descoperi frumusețea acestor locuri minunate ale Argeșului și pentru a gusta din faimosul cașcaval.

Casa Elisabeta Rizea
Pe valea Râului Doamnei în sus, spre nord, unde domină culmea "Vârfului Strungii", la poalele munților Făgăraș, într-o ultimă constelație de așezări rurale, se află comuna Nucșoara. Istoria acestui ținut de legendă este fascinantă, tulburătoare, având în vedere rezistența la agresiunile dictaturii, dar și acuratețea sufletească, priceperea și hărnicia locuitorilor săi. Nimic nu a alterat demnitatea, iubirea de pământul natal și de obiceiurile străbune ale locuitorilor comunei Nucșoara.

Unul dintre obiectivele de interes din localitate este casa fostei luptătoare anticomuniste Elisabeta Rizea. Eroina din Nucșoara, așa cum mai este cunoscută Elisabeta Rizea, a devenit, după 1990, un simbol al demnității și al rezistenței împotriva comunismului. Alături de soțul ei, Gheorghe, a participat la organizarea și sprijinirea grupului de partizani condus de Toma Arnăuțoiu. A fost închisă pentru faptele ei între 1950-1956 și 1958-1964.
Casa a fost ridicată în 1931 de către soții Rizea. Camera din dreapta a fost locul în care au depus jurământul partizanii lui Toma Arnăuțoiu, în primăvara anului 1949. În aceeași cameră a înnoptat Regele Mihai I în tinerețe, atunci când a vizitat satul Nucșoara și când a cunoscut-o pentru prima dată pe Elisabeta Rizea, la șezătoarea satului.

În prezent, casa se află în proces de consolidare și restaurare în cadrul unui proiect al Asociației Elisabeta Rizea, dezvoltat în parteneriat cu Centrul de Studii în Istorie Contemporană. Proiectul își propune să consolideze și să restaureze casa în care au locuit Gheorghe și Elisabeta Rizea, urmând ca aceasta să fie transformată în muzeu pentru a putea fi introdusă în circuitul turistic.

Lacul Învârtita – Nucșoara
Comuna Nucșoara este atestată documentar din anul 1532. Numele comunei provine de la diminutivul nucușor. Tradiția spune că primul om care s-a așezat aici s-a stabilit lângă un nuc mic de unde comuna a primit numele de Nucușoara, care apoi s-a schimbat în Nucșoara. Potențialul turistic al comunei Nucșoara este deosebit de bogat și diversificat. Localitatea se remarcă prin peisaje pitorești încântătoare, bioclimat tonic și de curățare, ape minerale, fond cinegetic bogat, rezervații naturale, înscriindu-se în categoriile de sate peisagistice, sate de interes vânătoresc și sate cu obiective de interes științific.

Pe teritoriul comunei Nucșoara se află Lacul Învârtita, cel mai mare lac carstic format pe gips de la noi din ţară. Aflat la o altitudine de 814 m, în regiunea muscelelor subcarpatice dintre Râul Vâlsan şi Râul Doamnei, lacul a fost declarat monument al naturii şi este inclus în arealul rezervaţiei naturale Măgura-Nucşoara.

Lacul are o suprafaţă de 2,2 ha şi o adâncime de 5 m şi s-a format într-o dolină pe gips, prin dizolvare, apoi a suferit procese de tasare. Apa lacului are izvoare sulfuroase și nămol cu proprietăți fizico-terapeutice.
În partea de nord a lacului se află rezervația naturală Măgura - Nucșoara, o formațiune de stânci și vegetație, care se ridică de lângă malul lacului la o înălțime de 905 m. O potecă pietonală înconjoară lacul și urcă până la Vârful Măgura, de unde se pot admira atât priveliștile zonei, cât și toată Valea Râului Doamnei. Între stâncile Măgurei se poate vedea Cerdacul Partizanilor, care era locul de întâlnire și de aprovizionare cu hrană, unde Elisabeta Rizea și alții duceau alimente partizanilor.

Comuna Nucșoara este locul ideal în care poți să te conectezi cu natura. Lacul, dar şi pădurea ce-l înconjoară reprezintă o oază perfectă de linişte şi relaxare. De asemenea, turiștii care vor să se bucure de aerul curat de munte pot face drumeții pe trasee spectaculoase, cu priveliști splendide și locuri de o frumusețe naturală aproape ireală.

Cheile și Poienile Vâlsanului
Valea Vâlsanului este o arie protejată de interes național în zona de sud a Munților Făgăraș, în bazinul hidrografic al Râului Vâlsan, la doar 33 km de Curtea de Argeș. Cu o lungime de aproape 15 kilometri, Cheile Vâlsanului reprezintă un sector de chei spectaculos, care se caracterizează, în special, prin sălbăticie. Traversând Cheile Vâlsanului ajungem în Poienile Vâlsanului, unde turiştii au posibilitatea să campeze în mijlocul naturii, într-un loc de poveste. De altfel, în fiecare an, mai ales vara, poiana este aproape plină, oamenii venind să petreacă aici câteva zile departe de zgomotul urban.

Valea Vâlsanului este un areal unic nu doar prin biodiversitate și peisagistică, ci mai ales prin existența unei specii de pește unică la nivel mondial – Aspretele (Romanichtys valsanicola). Este un pește preistoric, iar din cercetările oamenilor de stiință se arată că există pe Terra de peste 65.000 de ani. Este monument al naturii și o specie de o importanță deosebită, fiind un pește foarte rar, cu o valoare științifică și muzeologică excepțională.

Valea Vâlsanului este o zonă potrivită atât pentru odihnă și relaxare, dar și pentru excursii și drumeții montane. Totodată, în Cheile Vâlsanului, la doar câțiva kilometri în amonte de satul Brădet, veți găsi câteva izvoare de ape minerale amenajate. Compoziția chimică a acestor ape este neschimbată de peste 100 ani. În Cheile Vâlsanului, lângă Nucșoara, poate fi admirată și Cascada Vâlsan, locul perfect unde te poți răcori în zilele călduroase de vară.

Mănăstirea Corbii de Piatră
Mănăstirea Corbii de Piatră este o bijuterie a județului Argeș. Este cea mai veche mănăstire rupestră din ţara noastră săpată într-un perete masiv de stâncă. Ea găzduiește cel mai vechi ansamblu de pictură și este singurul lăcaș de cult din România care are două altare funcționale pe același naos. Biserica datează din secolul al XIV-lea, de la începutul organizării de stat a Țării Românești. A fost pictată la sfârșitul secolului al XIII-lea, iar fragmente din această pictură se mai păstrează în absidă și pe peretele de sus al bolții naosului.

Biserica rupestră este înrudită arhitectural cu bisericile rupestre capadociene, însă altarul dublu la o singură navă este o caracteristică unică în România. În 1512 ia ființă în jurul bisericii primul schit de maici din Țara Românească, iar în 1515 devine mănăstire pentru călugări. În secolul al XVIII-lea, mănăstirea devine biserică de mir.

Căsuța Albastră din Corbi
În imediata apropiere a Mănăstirii Corbii de Piatră, se află gospodăria Mamei Uța, o casă de pe muchia istoriei, aflată la capătul satului. Situată sub o scobitură imensă de piatră, gospodăria abisală a Mamei Uța își face apariția discret.

Casa cu pereți albaștri aduce aminte de alte timpuri și prezintă cel mai bine moștenirea tradițiilor și obiceiurilor din nordul județului Argeș. De la paturile de altădată la leagănul în care Mama Uța și-a crescut fiica, de la preșurile țesute până la prispa plină de flori, totul pare decupat dintr-un film al copilăriei.

Despre casa Mamei Uța se spune că este singura de pe pământ cu o cascadă naturală în grădină. Minunăția de șiroi de apă prăvălit pe jgheabul de piatră, de la o înălțime de opt metri, taie răsuflarea privitorilor. Odată ajunși sub boltele cascadei, turiștii realizează că, de fapt, șiroiul reprezintă o cascadă de lumină, secată, pe o piatră uscată, unde cândva apele de pe dealuri se prăbușeau la poalele stâncii.

În jurul casei albastre a mamei Uța, neschimbată de un secol și jumătate, bolovanii uriași cu forme stranii par mai degrabă ouă de dinozaur sau fragmente din statui ciclopice. Aici, legendele amintesc de populația ce își ducea existența înainte de Potop - celebrii uriași. Povestea pare cu adevărat credibilă, dat fiind faptul că odată ridicată privirea în peretele de gresie, un picior imens și pietrificat își face apariția, distingându-se, fără nicio îndoială, coapsa și genunchiul uriașului, captive în stânca de piatră.