Vizitând Muzeul Olimpic din Lausanne (Elveția)
„Sediul Comitetului Internațional Olimpic și al Muzeului Olimpic a fost stabilit la Lausanne, la 10 aprilie 1915. În acea zi, cu prilejul unei secțiuni a primăriei orașului, au fost semnate documentele care au ales Elveția datorită neutralității și poziției sale geografice, iar orașul Lausanne – datorită vocației sale care îl predispunea să joace un rol foarte important în lumea filosofiei și a pedagogiei.”
Aceste cuvinte, înscrise pe o placă de marmură așezată în holul Muzeului Olimpic de la Lausanne, deasupra unu izvor care susură continuu, simbolizează parcă veșnicia și, totodată, tinerețea Jocurilor Olimpice. Îi pune în temă de la început pe puținii vizitatori care urcă până la etajul al treilea al impozantei clădiri, ridicate la sfârșitul secolului al XIX-lea în parcul Mon-Repos.
Să parcurgem muzeul începând cu sala dedicată Jocurilor Olimpice ale Antichității. Iată, prezentată într-o machetă, Olimpia, lăcașul jocurilor, unde se întreceau cei mai iluștri dintre fii Eladei. Dominând panorama, muntele Kronion apare impozant. În dreapta machetei, vedem mărețul templu al lui Zeus, patronul jocurilor, clădire care adăpostea uriașa statuie a zeului, făcută din marmură, fildeș și aur, capodopera lui Fidias și una dintre cele șapte minuni ale Antichității. În apropierea templului, privim măslinul sacru sădit, după cum se spune în legendă, de Hercule, din ramurile căruia se împleteau coroanele ce împodobeau frunțile învingătorilor. Apoi, observăm mulțimea de temple, altare, statui... iar în spatele templului lui Zeus – hipodromul și stadionul.
Firește, alături de machetă, sunt redate datele cele mai importante ale celor 293 de olimpiade antice, desfășurate pe parcursul a douăsprezece secole, până în anul 394 î. Hr., când jocurile au fost abolite prin decretul împăratului Teodosie cel Mare. Cu sfială, pășim în sala rezervată personalității lui Pierre de Coubertin (1863-1937). Mai întâi, găsim la loc de cinste cuvintele care au rămas celebre: „L’important aux Jeux Olympiques n'est pas d'y gagner, mais d’y prend part, car l’essentiel dans la vie n’est tard de conqueror que bien lutter!”. Apoi, într-o vitrină, alături de diploma de doctor în științe pedagogice a sa, apare costumul de scrimer, ca un soi de încercare de a dovedi o totală compatibilitate între cele mai înalte titluri științifice și practicarea sportului...
Pereții sălii sunt realmente înțesați cu aspecte de la numeroasele întâlniri care amintesc de strădaniile sale pentru lucrarea „Membrii Olimpici”, pe care-și propusese a o scrie în 4 volume, dar din care n-a dus la bun sfârșit decât unul singur. Mai găsim decorații primite de la șefii de stat contemporani, medalii bătute cu ocazia aniversării nașterii sale etc. Încăperea este dominată de bustul ilustrului pedagog, creat de sculptorul Wieland Foster.
Și, abia acum, după ce am înțeles ce au însemnat în Antichitate aceste jocuri, după ce l-am cunoscut mai bine pe Pierre de Coubertin, care și-a închinat viața Jocurilor Olimpice și a cărui inimă este îngropată în Olimpia, pășim în lumea olimpiadelor moderne: fotografii reprezentând momente memorabile ale tuturor edițiilor moderne și pe marii campioni, afișe, cupe, diplome, torțele olimpice care au purtat focul aprins la Olimpia, diverse trofee olimpice folosite până la a VIII-a Olimpiadă (Anvers 1920), adevărate trofee de artă lucrate de marii artiști ai vremii, suprimate prin decizia Comitetului Olimpic Internațional în 1923 și devenite acum obiecte de muzeu, apoi medaliile de aur, argint și bronz ale tuturor olimpiadelor repuse în valoare cu prilejul aceluiași congres despre care am amintit...
Pot fi admirate, de asemenea, prin mijloace moderne (montaje video) toate olimpiadele ulterioare, reluate după cel de-Al Doilea Război Mondial. O altă sală este rezervată Comitetului Internațional Olimpic, membrilor și tuturor președinților săi, începând cu Pierre de Coubertin și până în zilele noastre. Distingem printre sutele de fotografii reprezentându-i pe membrii C.I.C. de la fondarea lui și pe Alexandru Șiperco, din România.
În fine, în ultima sală – „Bonacossa”, denumită astfel în cinstea jucătorului de tenis italian Alberto Bonacossa, membru C.I.C. până în 1953, se află colecția mărcilor poștale emise cu ocazia J.O. în țările participante. Trecem în revistă și exponatele privind evoluția cronometrului sportiv, drapelele olimpice ale tuturor statelor membre ale C.I.C., afișele tuturor edițiilor J.O., insignele comitetelor olimpice naționale etc.
Aruncăm o ultimă privire și coborâm treptele celor trei etaje, cu o umbră de nemulțumire în suflet. De ce? Pentru că mișcarea sportivă și succesele României la J.O., comparativ cu alte țări, sunt slab reprezentate la acest muzeu.
N.R.: Autorul acestor rânduri este unul dintre purtătorii Flăcării Olimpice din cadrul Ștafetei Olimpice care a străbătut țara noastră cu prilejul J.O. de la Moscova din anul 1980.
