Rubrică aniversară ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XL -
MĂRTURII
Ing. Petre BĂLĂLĂU
Scriu aceste rânduri motivat de mai multe argumente. În primul rând, am o experiență de viață pe care generațiile viitoare ar fi bine s-o cunoască. Apoi, există în momentul de față un curent în mintea tineretului de negare a tot ceea ce s-a realizat în România (perioada „comunistă”) și la care a participat efectiv și subsemnatul. Nu în ultimul rând, având activitate atât în perioada „comunistă”, cât și în perioada postdecembristă, pot face o comparație bazată pe experiență între ceea ce a fost bun și rău în ambele perioade. În cea postdecembristă s-a propagat pe toate canalele în culorile cele mai negre viața și activitatea poporului român în perioada „comunistă”, aruncându-se la coșul de gunoi al istoriei tot ce s-a realizat cu multă trudă de generațiile cuprinse între 1940-1989, perioadă în care se regăsește și activitatea mea, și asta mă revoltă cel mai mult pentru că nu a fost așa. Nu vreau ca aceia ce vor citi aceste rânduri să mă catalogheze ca „nostalgic” pentru că nu sunt, dar adevărul despre această perioadă trebuie cunoscut de la cei care l-au trăit.
Pentru a mă cunoaște cei care vor citi aceste rânduri, voi reda unele aspecte din CV-ul meu. Mă numesc Petre Bălălău. M-am născut în comuna Ciofrângeni, județul Argeș, la data de 14 aprilie 1941. Cursurile școlii elementare le-am făcut în comuna natală, după care am urmat cursurile Școlii Medii Mixte Curtea de Argeș (azi, Colegiul Național „Vlaicu Vodă”) promoția 1960. În perioada 1961- 1965 am urmat cursurile facultății de Chimie – Universitatea București, secția Chimie Organică. După absolvirea examenului de stat am obținut titlul de Diplomat Universitar în Chimie, fiind repartizat la trustul de Foraj, Moinești – întreprinderea de foraj Tg. Ocna. În perioada 1965- 1973 am lucrat la această unitate de producție, după care am optat să vin în Curtea de Argeș la Întreprinderea de Componente Electronice Pasive (I.C.E.P.). Perioada copilăriei a fost plină de neajunsuri pentru un copil de țăran, care a traversat episodul de secetă 1946-1947, care a produs foamete în toată țara, apoi sfârșitul războiului în urma căruia țara a fost obligată să plătească Uniunii Sovietice despăgubiri de război timp de 20 ani, materializat în cote înrobitoare de alimente, resurse minerale și alte resurse de care dispunea România în acea vreme.
Toate aceste lipsuri m-au călit și maturizat de timpuriu, ajungând la concluzia că singura șansă de a traversa obstacolele vremii este munca. Anii de școală au avut același drum de pregătire prin muncă pentru a realiza ceva în viață. Curtea de Argeș a intrat, ca mai toate orașele țării, într-o epocă nouă de dezvoltare, de la un oraș cunoscut ca prima capitală a Țării Românești, slab dezvoltat din punct de vedere economic, la un unul industrial în plină dezvoltare. Grație primarului Vasile Mohanu care conducea destinele orașului în acea perioadă, au apărut pe harta Curții de Argeș întreprinderi noi, dintre care amintesc: în partea de nord – ICEP și ELECTROARGEȘ, în partea de vest – Fabrica de Porțelan și Fabrica de Bioproteine. În plus, s-au dezvoltat și modernizat fabricile existente.
Mă voi referi în continuare la modul cum au evoluat cele două întreprinderi de pe platforma de nord a orașului. Începând cu anul 1977 ICEP și ELECTROARGEȘ au fuzionat sub denumirea IPEE – ELECTROARGEȘ. Mai departe, întreprinderea formată a funcționat până în anul 1992, cu două profiluri de producție – unul electronic și celălalt electrotehnic. Profilul electronic cuprindea o serie de componente electronice pasive (grupate în rezistoare, condensatoare, termistoare, varistoare și potențiometre), care asigura toată gama de componente pasive pentru toată industria de electronică, telecomunicații, automatizări și electrotehnică. Profilul electrotehnic cuprindea bunuri electrocasnice, motoare, unelte electrice de mână.
În noua sa organizare, IPEE- ELECTROARGEȘ a avut o activitate fructuoasă la nivel Național, reușind să obțină de trei ori Ordinul Muncii Clasa I. IPEE – ELECTROARGEȘ funcționa ca întreprindere având în componență și fabrica de bunuri electrocasnice ELECTROARGEȘ. În acest mod de organizare, unitatea mai sus menționată ajunsese la finele anului 1992 la un nr. de 5.500 de salariați și o forță tehnică de cercetare și proiectare concretizată în 6 ateliere de proiectare. După evenimentele din 1989, continuarea producției a devenit din ce în ce mai dificilă, lucru ce a determinat scindarea întreprinderii în două unități (IPEE și ELECTROARGEȘ). În perioada 1977-1992 am funcționat ca director comercial. Din acea etapă menționez că cel mai greu sector din compartimentul pe care l-am condus timp de 15 ani a fost compartimentul de aprovizionare. La polul opus, compartimentul de desfacere era mult mai ușor de coordonat datorită particularității produselor care se fabricau.
La profilul electronic exista cerere peste posibilitățile de fabricație, fiind unul dintre furnizorii de bază pentru fabricarea bunurilor electronice și electrotehnice. Profilul electrotehnic avea în producție bunuri electrocasnice care, prin calitate și diversitate, erau foarte căutate, atât în țară cât și la export, deci desfacerea nu punea probleme de marketing. Voi insista mai mult pe compartimentul de aprovizionare, care era recunoscut de toată lumea ca fiind cel mai greu. Se naște întrebarea: de ce era aprovizionarea unității dificilă? Mai multe aspecte făceau ca acest sector să fie dificil. În primul rând, produsele electronice se realizau cu materii prime din import, ceea ce presupunea un efort valutar destul de consistent și, pentru obținerea acestor fonduri, se solicitau justificări draconice la centrala care coordona întreprinderea, după care urma contactarea acestor materiale la furnizori externi și urmărirea sosirii la timp, fără a se genera oprirea producției de componente. În al doilea rând, aprovizionarea cu materiale pentru bunurile electrocasnice necesita un volum mare de materii prime (materiale feroase gen tablă silicioasă, profile etc., materiale neferoase gen conductori de bobinaj, bare de alamă, benzi de alamă; mase plastice, organe de asamblare, ambalaje, repere din cauciuc, materiale electroizolante etc..
În al treilea rând, toate materialele folosite în producția de bunuri electrocasnice se obțineau pe bază de repartiții elaborate de Ministerul Aprovizionării Tehnico-materiale. Deoarece repartițiile erau totdeauna mai mici, mobilizatoare pentru reducerea continuă a consumurilor, existau dese stagnări sau întârzieri în ciclul de fabricație al produselor. Pentru eliminarea acestor sincope în aprovizionare erau organizate comandamente de aprovizionare lunare la furnizorii de materii prime și materiale, atât în calitate de beneficiar, cât și de furnizor la care prezența directorului comercial era obligatorie. Într-o lună, 15 zile trebuia să particip la aceste comandamente. În fine, din cauza calității slabe la unele materiale se produceau rebuturi peste norma admisă și aceasta impunea un efort suplimentar pentru compartimentul de aprovizionare de a aduce în plus materiale pentru a continua producția, deci altă muncă pentru a obține repartiții suplimentare. Cu toate greutățile ce apăreau în circuitul de aprovizionare cu materiale, producția planificată se realiza lună de lună cu ore peste program sau în zilele libere.
Întreprinderea IPEE – ELECTROARGEȘ, prin unificarea celor două profiluri – electronic și electrotehnic – a fost un caz reușit, realizându-se un colectiv unit, capabil să facă față tuturor greutăților ce apăreau în acea vreme. Problemele care se iveau trebuiau soluționate de cei cărora li se adresau (tehnic, economic sau managerial). Nu exista expresia „nu se poate”...
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1970 - ianuarie 1990 în cadrul ELECTROARGEȘ în calitate de stagiar, proiectant, șef proiectări produse noi, șef CTC laboratoare, ing. șef și director al fabricii. După o carieră de zece ani ca director general la Ministerul Industriilor, patru ani ca Vicepreședinte la Multinaționala Luxten, zece ani ca director general la Institutul de Cercetări Energetice ICEMENERG București, doi ani președinte C.S. la Transelectrica și un an consilier al Ministrului Economiei, azi este consilier pentru inovare la CNR - CME (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
