Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XXXVII -
Recunoștință veșnică pentru cei care au făcut Electroargeș celebră
Sing. Gabriel JIANU
Și-a început cariera profesională la Electroargeș, ocupându-se de sectorul laboratoare și metrologie. Bine pregătit profesional, sobru, riguros, s-a bucurat de încrederea șefilor și simpatia colaboratorilor. Sectorul metrologie a fost unul dintre cele mai funcționale din fabrică, rod al eforturilor perseverente și continuității prezenței sale în fruntea compartimentului. Laboratoarele de metrologie aveau acreditările necesare și nu de puține ori primeau solicitări pentru măsurători mai sofisticate de la alte unități industriale. D-l Gabriel Jianu, născut într-o familie de învățători gorjeni, avea maniere alese. Pentru orice problemă găsea rezolvarea prin calm, răbdare, spirit de echipă și atașament la obiectivele generale ale Electroargeș.
Întregul sistem de calitate și de verificatoare tipic pentru producția de serie a fost bine conceput și monitorizat de metrologii ing. Gabriel Jianu. În anii 1995-1996 se ivise o ocazie favorabilă pentru Electroargeș de a prelua unele echipamente, matrițe, de la firma britanică Kango intrată în faliment. Aveam informația de la un prieten care lucra la ambasada noastră din Londra, așa că am intervenit la directorul de atunci ca să-l trimită pe ing. Jianu să vadă ce se poate și dacă se poate câștiga ceva. Raportul său a fost scurt: tot ce era util dispăruse – cam așa cum vedeam și pe la noi mai târziu, atunci era haiducie, nu exista legislația insolvenței.
După plecarea firmei Emerson, prin sucursala Plucet producătoare de motoare asincrone monofazate, susținută de d-l Jianu, care-și dădea seama de enorma ocazie de dezvoltare a fabricației de motoare mici - când încă mai existau utilaje și specialiști, dumnealui a realizat că era timpul să plece. Directorul de atunci, d-l Ion Gavrilă, le-a cerut o chirie care i-a făcut să plece pe americani.
D-l Jianu a dezvoltat o cooperare mică împreună cu italienii de la Gama – fabricanți de elemente de încălzire cu aplicație în aparatura electrocasnică până la faza în care aceștia i-au acordat încrederea de administrare a unei noi investiții green field (de la zero, pe un teren fără infrastructură existentă), la Valea Iașului. A condus cu mult succes fabrica (ajunsese la perioadele de vârf la 320 de oameni, marea majoritate aduși de d-l Jianu de la Electroargeș). Încă un caz de investiție străină de succes realizată cu resurse umane de la Electroargeș.
După Revoluție, a avut o mare contribuție la venirea italienilor de la firma Placet, producătoare de micromotoare electrice pentru hote de bucătărie și sisteme de ventilație.
Ulterior, a devenit colaboratorul italienilor de la firma Gama, producătoare de componente pentru aparate electrice de uscat părul, aeroterme, corpuri încălzitoare destinate segmentului garanție și post-garanție. A supravegheat construirea fabricii Gama și apoi a administrat-o până la pensionarea forțată, cauzată de o suferință care i-a adus decesul.
Ing. Toma MATEESCU
Născut la Curtea de Argeș, absolvent al Liceului „Vlaicu Vodă” (atunci Școala Medie Mixtă), apoi al Facultății de Electrotehnică din cadrul Institutului Politehnic Timișoara, și-a început cariera la Electroargeș, aflat la acea vreme în faza de șantier. Cu o mică întrerupere – în anii de după cotitura din 1989 – toată cariera sa s-a desfășurat la Electroargeș, ocupând succesiv funcțiile de stagiar, șef de laborator, șef serviciu CTC, ing. șef., apoi director de producție, director tehnic, după ce Electroargeș s-a separat juridic de IPEE.
A avut contribuții de seamă la punerea la punct a laboratoarelor, inclusiv a celui special de recepție calitativă a principalelor materiale: conductori de bobinaj, bandă silicioasă, perii de cărbune, rulmenți, lagăre sinterizate etc.. A făcut parte din echipa pe care am condus-o și care a asimilat în fabricație prima bormașină românească dublu izolată (cu două conductoare de alimentare, fără al treilea fir de împământare) MG4, vândută și exportată în fostele țări socialiste.
A răspuns de asimilarea DGV – un dispozitiv cerut de nemții de la AEG, care făceau dintr-o bormașină portabilă una de stand, bună pentru atelierele de reparații, pentru mici unități de producție, pentru atelierele de service auto. S-a luptat pentru ca Electroargeș să-și găsească drumul potrivit noii conjuncturi economice de după anii ‘90.
Am promovat împreună exportul de radiatoare electrice cu turbină și bormașini în Ungaria. Îmi amintesc de o vizită, prin decembrie, puțin înainte de Crăciun, la Budapesta, la întreprinderea importatoare. Cu uimire am văzut cum șeful de serviciu însărcinat cu aparatura electrocasnică avea două mici firme împreună cu membrii familiei sale: una de aranjamente florale, cu flori cultivate în seră, alta de creștere de porci, în satul părinților.
La noi, inițiativa „mandatarilor” decedase după doar câțiva ani (1966 – 1970), de teama „îmbogățirii”, deși prin Bucureștii de atunci apăruseră mici restaurante, berării, patiserii etc., de mare succes.
Am rămas perplecși să vedem bradul de Crăciun într-una dintre piețele budapestane, amenajate cu mese unde se vindeau vin fier și cârnăciori foarte gustoși, turtă dulce, kurtos kalacs, deodorante, parfumuri, lenjerie de corp etc..
Știind limba rusă, am putut înțelege o discuție dintre o rusoaică tânără (armata sovietică era acolo prin anii ‘80) și vânzătoarea unguroaică. Rusoaica dorea morțiș să cumpere câteva sutiene, iar unguroaica îi spunea că nu înțelege ce vrea și a refuzat-o. Cu armata de ocupație peste ei, ungurii își permiteau să nu le vândă mărfuri rudelor, soțiilor de ofițeri sau soldați ruși. Am comentat amândoi momentele, în lungul drum cu trenul pe ruta Budapesta – București. Deși plecasem din 1990 la București, țineam legătura cu câțiva oameni din Electroargeș, printre care și d-l Toma Mateescu, cel care-mi spunea plin de supărare că nu există unitate de acțiune pentru că nu există obiective comune. Unii voiau doar să se îmbogățească și nu aveau aplecare pentru dezvoltarea unităților. S-a opus cu dârzenie vânzării de utilaje de mare valoare de întrebuințare, propunând ca salariații de potențial antreprenorial să primească utilajele, care să fie folosite, contra unor chirii decente, până când „start-up-urile” ajungeau de poată cumpăra utilajul al valoarea rămasă de amortizare. Nu a putut coagula un grup suficient de puternic pentru ca ideea să fie admisă de consiliul de Administrație (ponderea acționarilor principali impunându-și punctul de vedere). După atâția ani, toți îi dau dreptate, confirmându-se din nou vorba românească: „Dă, Doamne, românului mintea cea de pe urmă!”.
În vara fatidicului an 2008, participând la o excursie organizată de soția sa (profesoară de Matematică), la care s-au înscris mulți salariați Electroargeș și nu numai, inclusiv generalul de securitate Mircescu, nașul de cununie al cuplului Mateescu, autobuzul a ajuns într-o prăpastie în Muntenegru. Au dispărut mulți, printre care cuplul Mateescu, cuplul Mircescu, fostul maistru Derviș și alții. Tragedia de mari proporții a fost de un răsunet asurzitor, nu numai în Orașul Basarabilor.
Contribuția inginerului Toma Mateescu la dezvoltarea Electroargeș a fost un importantă pentru care se cuvine respectul tuturor celor care au lucrat la Electroargeș.
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1970 - ianuarie 1990 în cadrul ELECTROARGEȘ în calitate de stagiar, proiectant, șef proiectări produse noi, șef CTC laboratoare, ing. șef și director al fabricii. După o carieră de zece ani ca director general la Ministerul Industriilor, patru ani ca Vicepreședinte la Multinaționala Luxten, zece ani ca director general la Institutul de Cercetări Energetice ICEMENERG București, doi ani președinte C.S. la Transelectrica și un an consilier al Ministrului Economiei, azi este consilier pentru inovare la CNR - CME (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
