Apel pentru salvarea Închisorii Pitești

În contextul apariţiei pericolului de demolare a unei părţi din imobilul fostului penitenciar de la Piteşti, funcţional în perioada comunistă şi considerat unul din cele mai teribile penitenciare pentru deţinuţi politic din lumea comunistă, Fundația Memorialul Închisoarea Pitești și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România îi solicită președintelui Klaus Iohannis implicarea pentru finalizarea clasării definitive a întregului complex al fostei închisori, compus din trei corpuri de clădire şi două corpuri independente ale administraţiei penitenciarului din strada Negru Vodă, nr. 30, Piteşti, având multipli proprietari. Reprezentanții celor două entități consideră absolut urgentă conservarea şi protejarea clădirii de orice intenţie de demolare. Fundația Memorialul Închisoarea Pitești a cerut, pe 6 octombrie (printr-o scrisoare deschisă pe care o vom reda în cele ce urmează), Președinției, Guvernului și Ministerului Culturii, să prioritizeze finalizarea clasării definitive a întregului complex al fostei închisori. Iată motivația:
„O parte a clădirii fostei închisori a fost clasată drept Ansamblu Memorial, grupa A, prin Ordinul de Clasare al Ministerului Culturii nr. 2201/20.05.2009 (corp aflat în prezent în proprietatea Fundaţiei Memorialul Închisoarea Piteşti), ca o măsură urgentă în faţa pericolului distrugerii acelui corp la vremea respectivă. Acest fapt nu înseamnă, însă, că restul clădirii nu are o importanţă istorică şi memorială majoră, în ciuda modificărilor survenite în timp. Menţionăm că imobilul fostei închisori Piteşti a fost inclus în lista indicativă a României a monumentelor istorice ale patrimoniului mondial UNESCO în 2019.
Închisoarea de la Piteşti a fost construită în 1941, fiind cea mai modernă închisoare din ţară la acea vreme. După 1944, aici au fost aduşi deţinuţi politic din întreg spectrul politic. Între 1949 şi 1951, autorităţile comuniste au aplicat aici acţiunea violentă cunoscută azi drept „Experimentul/Fenomenul Piteşti". Peste 600 de studenţi au fost torturaţi pentru a-şi denunţa activităţile anticomuniste, au fost forţaţi să se dezică de familiile şi prietenii lor şi să renunţe la valorile morale. În final, pentru a demonstra că au devenit oameni noi şi că au lăsat trecutul în urmă, erau forţaţi să devină agresori pentru alte victime. Din vara lui 1951, au fost aduşi aici membrii şi sprijinitorii grupului de rezistenţă anticomunistă „Haiducii Muscelului", iar mai târziu, persoane acuzate de spionaj. Penitenciarul a fost desfiinţat în 1977, iar clădirea a devenit sediul Trustului de Construcţii Industriale din Piteşti.
În 1991, Trustul de Construcţii a fost desfiinţat şi din el s-au desprins mai multe companii cu capital privat ce au în proprietate zone distincte din fosta închisoare. O parte din fostul penitenciar a fost transformată în muzeu memorial de către Fundaţia Memorialul Închisoarea Piteşti, o fundaţie privată, în 2014. După 1991, fiecare proprietar a modificat diferit zonele din imobil deţinute, însă, se poate observa, chiar şi în prezent, la faţadele tuturor corpurilor de clădire, asemănarea cu planurile iniţiale de arhitectură şi cu aspectul fostei închisori evidenţiat în imagini din anii 1990.
În lista publicată online de Primăria Piteşti, pe 11.01.2021, proprietarul corpului de clădire cunoscut ca „celularul" fostei închisori, Conarg SA, a obţinut Certificatul de Urbanism pentru desfiinţarea clădirii din Str. Negru Vodă, precum şi pentru întocmirea PUZ pentru construire imobil locuinţe colective (poziţiile 40, 41).
Prin adresa nr. 2/15.03.2021, Fundaţia Memorialul Închisoarea Piteşti s-a sesizat în acest caz şi a cerut clasarea de urgenţă a întregului imobil pentru protejarea acestuia, adresă comunicată Ministerului Culturii şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură Argeş, împreună cu documente necesare acestui demers. Prin răspunsul Direcţiei Generale de Cultură Argeş din 12.04.2021, ni s-a comunicat că membrii Secţiunii de evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice „încurajează declanşarea procedurii de clasare de urgenţă şi întocmirea dosarului de clasare conform normelor metodologice”. Prin adresa nr. 8/09.12.2021 am menţionat importanţa includerii în clasare a celor două imobile aflate la adresa Str. Negru Vodă nr. 30A, Piteşti (actualmente sediu PNL), respectiv Str. Negru Vodă nr. 30, Piteşti (Centru de resocializare al Penitenciarului Colibaşi), parte a ansamblului fostului penitenciar Piteşti.
Neavând niciun răspuns legat de finalizarea clasării definitive a complexului fostului penitenciar, prin adresa nr. 2/23.05.2022 am transmis un întreg dosar cuprinzând studiul istoric întocmit de fundaţia noastră pentru imobilul fostei închisori din Piteşti, planuri care arată întregul ansamblu al penitenciarului, cercetări şi mărturii legate de funcţionarea penitenciarului, imagini şi documente de arhivă. Nu am primit răspuns la ultimele noastre adrese, ceea ce ne îngrijorează, dat fiind că este posibil ca, în lipsa clasării definitive a imobilului, oricare dintre proprietari să primească autorizaţia de demolare, respectiv construire.

Reamintim importanţa deosebită a corpului de clădire din proprietatea Conarg SA precum şi a restului imobilului care nu a fost clasat încă, dată de faptul că în aceste secţii se aflau celulele pentru deţinuţi, folosite aproape exclusiv pentru detenţia politică în perioada 1944-1964. Zona de subsol (nivel -2) a celularului este păstrată cel mai aproape de starea originală a fostului penitenciar. Insistăm ca fiecare element din ansamblul fostului penitenciar să fie clasat ca monument istoric şi protejat tocmai pentru că fiecare este un martor de netăgăduit al ororilor petrecute în timpul dictaturii comuniste în acest penitenciar. Mai mult, fiecare element conservat contribuie la o vedere de ansamblu asupra complexului penitenciarului, îmbogăţind patrimoniul material şi imaterial al României, cercetarea istorică despre sistemul concentraţionar din România şi contribuind la păstrarea memoriei evenimentelor istorice petrecute aici.
Atragem atenţia şi asupra aspectelor estetic şi etic al unui bloc de locuinţe pe chiar locul unde sute de tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei anticomunişti au fost anchetaţi, torturaţi şi înfometaţi de către regimul comunist. Ansamblul fostei închisori, ciuntit în eventualitatea unei demolări, ar deveni sufocat şi lipit de o clădire complet diferită şi nepotrivită ca utilitate şi aspect.
În plus, acest corp de clădire ce se vrea demolat este legat structural de restul imobilului şi nu există niciun studiu tehnic specializat care să stabilească exact starea structurii întregii clădiri, nici consecinţele demolării unei părţi asupra restului imobilului. Ne exprimăm profunda îngrijorare asupra faptului că demolarea poate afecta corpurile de clădire unde în prezent funcţionează Memorialul Închisoarea Piteşti.

Într-un moment în care se caută cu dificultate un spaţiu pentru viitorul Muzeu al Ororilor Comunismului, de curând înfiinţat, în care România a alocat fonduri consistente, prin PNRR, pentru crearea unor muzee centrate pe dictatura comunistă şi în care se încearcă, prin eforturi uriaşe, salvarea şi consolidarea fostei închisori de la Râmnicu Sărat, aflată într-o stare avansată de degradare, ar fi o crimă permiterea distrugerii unei părţi a fostului Penitenciar Piteşti. Faptul că România consideră necesară înfiinţarea mai multor muzee ale comunismului în perioada următoare reprezintă un semnal al importanţei prezervării acestor martori ai istoriei recente pentru societatea românească şi pentru cultura europeană.
În final, reflectăm la faptul că regimul comunist a permis supravieţuirea clădirii fostei închisori de la Piteşti, chiar dacă dându-i diferite utilităţi, şi ne exprimăm îngrijorarea ca tocmai regimul democratic actual să permită distrugerea uneia dintre ultimele închisori comuniste încă existente în România, de notorietate mondială.
Având în vedere situaţia expusă mai sus şi luând în considerare declaraţiile domniilor voastre din ultima perioadă legate de importanţa cunoaşterii şi cercetării ororilor comunismului şi a istoriei recente, noi, semnatarii prezentei scrisori deschise, cerem încă o dată să dispuneţi finalizarea procedurii de clasare definitivă a întregului complex al fostei închisori Piteşti din str. Negru Vodă nr. 30, Piteşti.
Cu stimă,
Maria Axinte
Președinte al Fundației Memorialul Închisoarea Pitești”
Scrisoarea deschisă a fost semnată de o serie de personalități și instituții și, la doar câteva zile de la publicarea apelului pe platforma petițieonline.ro, peste 1.000 de persoane au semnat și au publicat mesaje încurajatoare pentru demersul lor: https://www.petitieonline.com/apel_pentru_salvarea_inchisorii_pitesti.
