Mănăstirea Comana: monument istoric, ctitorie domnească, necropolă domnească și mausoleu
Lăcașul de cult este localizat în comuna cu același nume, din județul Giurgiu.
În 1461 (sec. XVII) a fost ctitorită de Vlad Țepeș. A fost concepută ca o mănăstire – cetate, cu ziduri groase și înalte, așezată pe insulă, în mijlocul mlaștinii și având atât rol religios, cât și strategic. Înconjurată fiind de ape, legătura cu exteriorul se făcea printr-un pod de lemn, până la poarta din nordul ctitoriei, care se putea incendia și se rupea, astfel, legătura cu exteriorul. La sfârșitul secolului al XVI-lea, mănăstirea cade în ruină și este reclădită de boierul Radu Șerban (1588). Biserica are hramul „Sf. Nicolae”.
La intrarea în pronaos, sunt zugrăviți ctitorul și soția sa, Elina. În 1609, același Radu Șerban, devenit domn al Țării Românești, zugrăvește Biserica Mănăstirii și adaugă picturi care-l reprezintă, cu însemnele domnești.
Între 1699 – 1700 se reface lăcașul de cult de către strănepotul său, Șerban Cantacuzino – Vornicul. Radu Șerban, fost domn al Țării Românești, moare în 1620, la Viena, fiind înmormântat acolo în Biserica „Sf. Ștefan”. Se refugiase în acele locuri după pierderea domniei...
Nicolae Pătrașcu, fiul lui Mihai Viteazul, moare în 1627 și este înmormântat la Biserica sârbească din Raab (azi Gyor, în Ungaria). Mulți ani mai târziu, în 1667, rămășițele pământești ale voievodului sunt aduse la Comana. Tot în acel an, Drăghici Cantacuzino – Spătarul (copilul Elinei, sora Ancăi – soția lui Nicolae Pătrașcu) este adus de la Constantinopol și îngropat la Comana, urmat de fiul său, Constantin, de Maria, prima soție a vornicului Șerban Cantacuzino, de Anca și fiul lor, Mihai Pătrașcu, mort de ciumă în 1655. Mai sunt înmormântate Păuna, soția lui Drăghici Cantacuzino și o altă soție a lui Șerban Cantacuzino, Adriana. În 1699, Șerban este cel care începe restaurarea Mănăstirii Comana. Adaugă noi chilii și un foișor pe latura de nord. În 1703, zidește un paraclis. El moare în august 1709 și este înhumat aici.
Toate mormintele sunt distruse în 1854 de către călugării greci. În 1728, mănăstirea este închinată la Sf. Mormânt de către Nicolae Mavrocordat. Începe să piardă din averi și moșii și se degradează în timpul domniilor fanariote. În 1847, arhitectul statului, Schlatter, propune reclădirea Mănăstirii. În 1854, se reface din temelii biserica. În 1971 se găsește mormântul Ancuței, fiica lui Radu Șerban (s-a descoperit un fragment din piatra funerară). În 1908 se restaurează întregul ansamblu arhitectonic (prin Comisia Monumentelor Istorice). După Al Doilea Război Mondial, cade iar în paragină. Lăcașul se restaurează în perioada 1970 – 1977 (se întrerup lucrările în 1978). Cutremurele din 1977 și 1986 l-au afectat grav. Episcopia Giurgiului ajută la restaurarea casei, beciurilor domnești și bibliotecii.
Mausoleul eroilor căzuți în Primul Război Mondial în luptele de pe Neajlov
La Comana se amenajează un cimitir de campanie de către trupele germane comandate de feldmareșalul Anton Ludvic August von Mackensen în toamna lui 1916. Se înhumează: 516 eroi căzuți în luptele de pe Neajlov (417 români neidentificați, 4 identificați, 13 germani neidentificați, 51 bulgari neidentificați, 31 turci neidentificați). Ca atare, se hotărăște construirea unui mausoleu la Mănăstirea Comana în 1919 de către Societatea „Cultul Eroilor”, pe baza indicațiilor date de marele istoric Nicolae Iorga, în timpul vizitei din același an.
Între 1926 – 1932, se derulează lucrările. Are formă rectangulară, cu lățime de 6,6 metri, lungime 14,5 metri, înălțime 4,5 metri și acoperiș cu două ape. Acesta se înalță pe ruinele fostului paraclis (Sf. Spiridon și Sf. Eftimie). La intrarea în mausoleu te întâmpină, dăltuite în marmură albă, versurile poetului Mircea Rădulescu: „CEI CE CĂZUT-AU PENTRU ȚARĂ / PE LANUL CÂMPULUI BOGAT / JERTFIND O’NTREAGĂ PRIMĂVARĂ / NU AU MURIT CI AU ÎNVIAT”.
Pe fereastra din podea se văd osemintele eroilor căzuți. În statistica din 1943, se menționează că aici odihnesc osemintele a 762 de militari, în criptă și firide individuale. Mausoleul servește și ca paraclis, în care se desfășoară slujbele religioase pe timpul iernii.
De reținut
Un document din 27 septembrie 1461, emis de cancelaria lui Vlad Țepeș, atestă mănăstirea. Domnitorul a fost ucis în ultima sa bătălie, care s-a dat pe dealurile de pe drumul Giurgiu – București, la ieșirea din comuna Daia. Trupul i-a fost înmormântat în biserica Mănăstirii Comana, în vreme ce capul a fost trimis la Istanbul. În timpul domniei lui Matei Basarab (1632 – 1654), Comana devine principalul centru religios al Valahiei. Aici își face ucenicia Sf. Sava Brâncovici, viitorul mitropolit, mărturisitor al Ardealului. În 1657, Paul de Alep însoțește, ca secretar, pe Patriarhul Macarie de Antiohia în călătoria acestuia în Țara Românească și Rusia, în cadrul căreia vizitează și Mănăstirea Comana. Este impresionat de arhitectura construcției.
În 1860, Cezar Bolliac vizitează și el Comana, în vederea secularizării averilor mănăstirești (lăcașul de cult este într-o stare jalnică). În perioada 1863 – 1991, vreme de peste 100 de ani deci, nu s-a făcut nicio reparație. Biserica devine parohială (de mir). În 1863, după secularizare, călugării greci părăsesc Comana. În 1876, sunt secate lacurile și mlaștinile dimprejurul mănăstirii, pe o întindere de 500 de pogoane. Rămâne un singur eleșteu. În 1877, în locul fostei mănăstiri se instalează prefectura județului. După Războiul de Independență, într-o aripă a fostelor chilii locuia arendașul moșiei, iar în cealaltă funcționa școala și era găzduită învățătoarea satului. Între 1970 – 1971, întreprind săpături arheologice Lia și Adrian Bătrâna. În 1991, Comana redevine Mănăstire de Călugări, cu viață monahală de obște. În prezent, sunt 12 viețuitori. În 2007 se înființează în sat Parohia Comana.
Ca fapt divers, la Comana era oprire pentru poștalioane. Acolo se schimbau caii în drumul spre Istanbul. În 1992, se redeschide ca mănăstire de călugări, prin purtarea de grijă a PF. Teoctist. La Comana sunt părticele din moaștele Sf. Ecaterina și Icoana Făcătoare de Minuni a Sf. Nicolae.
