Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XXXIII -
Recunoștință veșnică pentru cei care au făcut Electroargeș celebră
Ing. Nicolae VAIDESCU
A fost inginer-șef la ICEP, apoi director general, până în 1977 când, după unificarea celor două fabrici vecine a devenit directorul general al IPEE – Electroargeș, până în 1982, după care a fost chemat la M.I.C.M.U.E. ca ministru adjunct.
La scurt timp a devenit Ministrul Industriei Electronice și Electrotehnice, post deținut până la schimbarea e regim din 1989.
De remarcat stilul său de conducere foarte eficient, caracterizat prin cunoaștere în detaliu a situației interne (erau circa 4000 de salariați în noua unitate IPEE) și prin relațiile potrivite cu centrala industrială, ministerul coordonator, ministerul comerțului, întreprinderile de comerț exterior etc..
Prima măsură a fost reducerea planului la produsele destinate fondului pieței (salariații Electroargeș erau penalizați pentru nerealizarea planului) și majorarea cifrelor de plan la componente electronice astfel încât per ansamblu cifra de afaceri să fie cea aprobată pe linie ierarhică. Modul în care erau stabiliți indicatorii planului de producție (producția de marfă, vândută și încasată, export, productivitatea muncii, consumul de materii prime și materiale, de energie etc.) era unul diferit, atent urmărit astfel încât să existe bazele solide ale realizării acestora, precum și câștiguri suplimentare pentru salariați.
Nimeni din afară nu mai putea intra în incinta IPEE fără ca directorul general Vaidescu să fie informat și să-și dea acordul, după caz. Apariția fabricii de componente electronice pasive ICEP, prin transferul fabricației de la IPRS Băneasa, a fost un avantaj pentru oraș, deși multe erori au făcut bucureștenii – de fapt, ei se concentrau pe ce aveau ei de făcut.
Produsele erau depășite. Prin anii 1960 fusese cumpărată o licență de la francezi (tehnologie de anii ‘50). De exemplu, secția de nichel-carbonil, unde se depunea un strat de nichel pe tronsoanele ceramice ale rezistoarelor, avea o tehnologie poluantă și cu riscuri mari pentru sănătatea operatorilor. Schimburile durau 2 ore la depuneri, unde vaporii de nichel nu puteau fi eliminați 100% prin instalațiile de ventilație. Măsurile energice dispuse de directorul general Vaidescu au dus la reducerea semnificativă a riscurilor, iar aducerea de noi tehnologii a rezistențelor cu peliculă metalică a fost un mare progres, ca și condensatorii multistrat.
Organizarea activității generale a fost perfecționată, ordinea internă întremată, relațiile ierarhice cu centrala și ministerele au fost bine organizate și monitorizate.
Ministerul Comerțului Interior nu privea cu ochi buni dezvoltarea gamei de produse destinate fondului pieței și încerca să ne tempereze prin fel de fel de metode neortodoxe.
De exemplu, ajunsese la comerț interior d-na Constantina Arsene, șefa absolută pentru produsele destinate pieței, adeptă a importurilor din țările lagărului socialist. Ea ne-a „turnat” la prim-ministrul Verdeț. S-a organizat rapid o expoziție ad-hoc la Comitetul Central, unde au fost expuse produsele destinate fondului pieței, între care și ale noastre. D-l Vaidescu a avut curajul să spună președintelui Ceaușescu faptul că putem face mai multe, dacă suntem lăsați de cei de la comerțul interior, care regretau aspiratoarele rusești Buran, mixerele de bucătărie RDG etc..
Toată gama de potențiometri de la Electronica Industrială București a fost transferată la Electroargeș (aproape 2000 de scule, dispozitive distincte). Fabricația de pick-upuri mono și stereo a fost transferată la noi (cu eforturi grozave am reușit să corectăm erorile bucureștenilor care știau că vor scăpa de ele și nu au mai adaptat tehnologiile necesare).
Exportul era realizat lună de lună, indicatorii planului la fel, iar oamenii erau plătiți bine. IPEE a devenit pentru trei ani consecutivi fruntașă pe ramură, iar d-l Vaidescu a fost promovat în 1982 ca ministru adjunct la M.I.C.M.U.E., unde apoi a devenit titular până după Revoluție.
Ascensiunea d-lui Vaidescu s-a datorat incontestabil meritelor sale, atât pe plan profesional, dar mai ales pe cel al capacității sale de a lucra cu oamenii într-o manieră foarte eficientă. De exemplu, atunci când cineva mergea să „toarne” despre altcineva, imediat dumnealui îi punea față în față și se rezolva pe loc situația. Sau când avea nevoie de informații pentru decizii importante, obișnuia să contacteze direct oamenii, să le cunoască opinia și așteptările.
Deși era extrem de ocupat, chiar de pe poziția de adjunct al ministrului, să nu mai vorbim despre cea de ministru, mereu a dat dovadă că nu a uitat Electroargeș, ajutându-ne și îndrumându-ne. De multe ori, oamenii pe care-i cunoștea direct au fost promovați și trimiși în posturi de răspundere.
Nu voi uita niciodată când m-a chemat la Minister – absolvisem cursurile de management pentru conducerea economiei, cu scoatere din producție, pe durata unui an – să-mi comunice că voi fi chemat la Emil Barbu, responsabilul cu cadrele, secretar al PCR, pentru un post superior. Mi-a atras atenția să fiu vigilent ce vorbesc (știa că mă exprimam direct, deschis), pentru a evita consecințele. Era în 1988, degringolada economică greu mai putea fi controlată prin munca eroică a unor oameni devotați. Iată ce spunea remarcabilul fost ministru Nicolae Vaidescu în „Confesiunile unui ministru”, Ed. Argeș Press, 2012, pag. 63-64: „În funcțiile executive de adjunct de ministru, de ministru nu puteau fi promovați decât profesioniști, în timp ce în acest capitalism românesc asemenea funcții sunt date ca funcții politice. Foarte rar sunt promovați oameni de specialitate. Se fac promovări pe criterii politice, pe interese de partid, de grupe, de clan, pe bază de rudenie, de prietenie, de ochi frumoși. Așa ajung miniștri, parlamentari, europarlamentari, prefecți inși gângavi, inculți, agramați. Vezi un nou Agamiță Dandanache, un nou Tipătescu, atâtea alte beizadele. Desigur, ei nu performează, n-au șansa de izbândă și în urma lor se evaluează pagubele, de foarte multe ori incalculabile, nerecuperabile.”
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1970 - ianuarie 1990 în cadrul ELECTROARGEȘ în calitate de stagiar, proiectant, șef proiectări produse noi, șef CTC laboratoare, ing. șef și director al fabricii. După o carieră de zece ani ca director general la Ministerul Industriilor, patru ani ca Vicepreședinte la Multinaționala Luxten, zece ani ca director general la Institutul de Cercetări Energetice ICEMENERG București, doi ani președinte C.S. la Transelectrica și un an consilier al Ministrului Economiei, azi este consilier pentru inovare la CNR - CME (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
