Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XXIX -
Electroargeș și agricultura socialistă
În anii ’80 apăruse o serie de necazuri generate de exportul masiv de legume, fructe, carne, porumb, grâu, ulei de floarea soarelui (nu semințe), iar lipsa lor din galantare se resimțea puternic pentru unii, mai puțin pentru alții și chiar deloc pentru cei favorizați. Decizia de a plăti datoria către FMI mai repede decât termenele din contractul de împrumut, luată și din cauza dobânzii de 20% cerute subit, a impus exporturi masive. Cum satele resimțeau încă de pe atunci lipsa forței de muncă, tinerii plecând la oraș, atrași de o viață mult mai bună, strângerea recoltelor devenise o mare problemă. Soluția găsită în acel context a fost ca fiecare întreprindere industrială să trimită angajații să facă recoltarea.
Primiserăm un lot de câteva sute de ha de porumb, în comunele din sudul județului Argeș – Ștefănești și Râca. Anul fusese secetos, iar știuleții erau destul de anemici. Șeful județului, Zamfir, străbătea tot Argeșul și a văzut că nu exista atracție prea mare a foștilor săteni (azi orășeni) care se adunau în grupuri, protejați de lanurile de porumb, pentru glume și bârfe, care erau mai atractive. A dat ordin ca firele de porumb să fie tăiate cu securile aduse ad-hoc și să fie duse la capătul tarlalelor, unde erau apoi culese.
Intrase în folclorul argeșean al timpului zicala „Hai să strângem fir cu fir, cum ne spune tov. Zamfir!”. Tot nouă ne-a revenit obligația de a construi saivane pentru oi și vite la Zărnești, pentru că se introduseseră prevederi legale în legătură cu recensământul animalelor (atunci au apărut la noi acele „etichete” / crotale în urechile vacilor, orilor, caprelor), în scopul eliminării sacrificării vițeilor, mieilor, purceilor, iezilor. Crescuse rapid numărul animalelor și adăposturile de iarnă erau insuficiente.
Trei saivane au apărut la CAP Zărnești, cu resursele financiare și munca noastră. Zamfir, șeful județului, trecând prin zonă, a întrebat într-o zi două bătrâne care ședeau la taclale pe banca de lemn de la marginea șoselei, spre Brăduleț: „Mai taie, mamă, ăștia vițeii?”. „Nuuu”, au răspuns ele, „că unul dat dracului pe la județ, pe nume Zamfir, care a băgat spaima în noi, nu mai putem să ne bucurăm și noi de munca noastră fără aprobare de la el!”. Și el le-a zis: „Păi eu sunt Zamfir!” Nevenindu-le a crede, femeile i-ar fi răspuns: „Glumești, dumneata pari om bun, cumsecade, ne-ai dat bună ziua, vorbești cu noi... Ăla e om rău de tot, maică!”.
Se vorbea că mașina lui de la Județ a oprit la semnul unui țăran care căra un sac. A urcat omul, șoferul i-a pus sacul în portbagaj, realizând că probabil acela era un vițel tranșat, dar n-a zis nimic. Pe drum, conform obiceiului, Zamfir l-a întrebat pe om despre treburile sătești. Țăranul și-a dat seama în ce a intrat și l-a rugat pe șofer să oprească puțin că e „slab de bășică”. Dus a fost printre copacii din crângul de-acolo. Zamfir, vigilent, a cerut miliției locale să-l caute. N-a fost prins niciodată, dar altă zicală a intrat în folclorul local: „Bă, vezi că ăsta e slab de bășică!”, adică fuge de răspundere.
În lipsa importurilor de completare, bateriile pentru mașinile agricole lipseau. Așa că am primit sarcina să dezvoltăm împreună cu ICMA (Institutul Central de Mașini Agricole) București un sistem care să asigure pornirea tractoarelor cu bateriile fosfatate (nu mai puteau fi încărcate).
Mecanicii făcuseră un dispozitiv inerțial care consta în acumularea energiei cinetice într-un resort, energie suficientă pentru rotirea arborelui motor (electromotorul de pornire era „șuntat). Ing. Dan Bizon a conceput un regulator de tensiune care înlocuia clasicul mecanism electromecanic, iar combinația cu dispozitivul de pornire inerțial al celor de la ICME rezolva cumva necazurile. Alternatoarele demontate de pe tractoare erau trimise la noi, unde se montau regulatoarele de tensiune. Ing. Dan Bizon ajunsese să cunoască toate IAS-urile și CAP-urile din județ.
Apoi, pentru a ușura pornirea tractoarelor pe timp de iarnă, la temperaturi scăzute, a fost conceput un regulator electric care livra 13,5 V iarna și doar 12 V vara.
Multe dintre uneltele electrice portabile (bormașini, polizoare unghiulare, dispozitive de găurire verticală, mașini de filetat, foarfeci electrice de tăiat tablă) au echipat atelierele mobile și cele mecanice de întreținere a IAS-urilor și CAP-urilor.
Comenzile venite din sectorul agricol, inclusiv de piese de schimb, erau tratate prioritar, în sensul că aveam indicații clare privind rapiditatea cu care răspundeam solicitărilor.
Combinatul de suine de la Costești (Creșterea porcilor) ne-a solicitat un dispozitiv special cu care să inscripționeze vizibil spinările porcilor (care semănau izbitor unii cu alții), astfel încât să poată fi monitorizați în anumite cazuri – nu este locul să dezvolt subiectul. Am folosit ace de seringă (8 buc./placă circulară) pentru un dispozitiv special care echipa o mașină de tăiat tablă prin ștanțare. A fost bine primit la Costești și la alte combinate, inclusiv la cel de la Timișoara, o culme a industriei de creștere a porcilor, distrus, ca și alte perle industriale, în anii tulburi în care deștepții Europei au profitat de mai puțin deștepții noștri decidenți...
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este consilier de inovare în CNR-CME - asociație științifică (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
