Rubrică aniversară ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XXVIII -
Exportul în Cuba
Din anul 1975, am început exportul de uscătoare de păr ROTEL adaptate pentru Cuba, în sensul că acolo tensiunea de alimentare cu energie electrică este de 110 V în frecvența de 60Hz. Cu sprijinul colegilor de la Hidroelectrica, am organizat o bandă de fabricație alimentată dintr-un convertizor de frecvență și un transformator adecvat.
Cuba avea același sistem de „shopuri” cu vânzarea în valută pentru turiști, în special din America latină, dar și din SUA. Ceaușescu a făcut o vizită în 1973, în principal pentru a obține nichel (Cuba fiind al șaselea producător mondial de nichel) la prețuri preferențiale, la schimb cu unele produse. Au fost exportate autoturisme Dacia și autobuze, dar afacerea cu nichel nu s-a concretizat. A existat un acord comercial în cadrul căruia nouă ne-a revenit sarcina de a exporta uscătoare de păr și ventilatoare de masă.
Ministrul cubanez al industriei electrice, Nestor Arza, a făcut o vizită în România și pentru o zi a fost oaspetele nostru, din inițiativa ministrului Alexandru Necula. Nouă ne-a revenit misiunea de a oferi o masă în cinstea delegației cubaneze la Cumpăna, pe malul Lacului Vidraru. Vin de calitate de la stațiunea de cercetări viticole Ștefănești, muzică populară cu o formație de lăutari autentici, dansuri populare cu formația de dansuri populare condusă de Mircea Ivănescu. În acest context, produsele noastre au fost incluse pe lista convenită pentru exportul Cuba. La inițiativa ministrului cubanez, am făcut o vizită împreună cu un delegat Electroexportimport București pentru a stabili detaliile privind cerințele tehnice și de calitate.
Primirea a fost extrem de prietenoasă. Am convenit mostrele etalon, lista de încercări de recepție a mărfurilor, tot ce era necesar pentru o relație comercială sănătoasă. Pentru a elimina importurile de componente pentru motorul cu colector ROTEL, am ales varianta unui motor cu poli ecranați, unde nimic nu era din import.
Am observat că un uscător de păr avea în magazinele pe valută cubaneze un preț care echivala cu salariul pe 2 săptămâni al unui muncitor calificat din acea țară. Ventilatoarele de masă erau vândute în magazinele obișnuite, fiind considerate o necesitate, nu un produs „de lux”, ca foenul.
Ambasadorul nostru în Cuba era atunci un fost inginer de la Electroprecizia din Săcele, iar prietenii săi, ing. șef. de concepție și directorul de producție (motocicliști), m-au rugat să-i duc un cadou din partea lor. Într-una dintre zile, tovarășul ambasador m-a chemat la ambasadă și mi-a spus că ministrul Arza e foarte mulțumit de cum decurg lucrurile și mă invită la o cină, după care va trimite pe șeful lui de cabinet (care fusese în delegația din România) să facem un tur al locurilor preferate de Hemingway, adică restaurantul Floridita, cafeneaua Bodeguita del medio, conacul de lângă Havana, locul în care pescuia și care l-a inspirat pentru cartea sa tradusă în română „Bătrânul și marea”.
Sărăcia era la ea acasă în Havana, în magazine lipseau mărfurile necesare... Multe ferestre aveau bucăți de pânză în loc de geam, dar zilnic convoaie de camioane duceau în port citrice și banane pentru URSS, care le asigura combustibilii și electricitatea – și nu numai! În ciuda sărăciei, oamenii erau zâmbitori, veseli, dansau seara în piețele orașului ca și când nu le păsa de lipsurile materiale. A fost o lecție să văd o asemenea mentalitate, total diferită de cea de la noi, fruntași în întrecerea socialistă, premiați cu o excursie de 10 zile în Cuba. Unii s-au îmbătat criță, eu, având ghinionul ca aceia din rândul din fața mea să fie fin categoria aceasta. Scaunele din fața mea se lăsau pe spate și mă jenau supărător, ocupanții sforăiau... A fost un coșmar de circa 10 ore de zbor. Agricultorii noștri precis ar fi fost mult mai plini de bun-simț, dar ei nu primeau astfel de recompense.
Clădirea fostei ambasade americane din Havana era părăsită în acele momente, iar pe toată lungimea fațadei clădirii foarte frumoase era plasat un banner pe care scria cu litere mari: „Aici e casa Diavolului american! Domnilor americani, aroganți și impotenți, nu ne e teamă de voi!”.
În capătul din stânga era reprezentat un musculos soldat cubanez cu AKM-ul îndreptat spre capătul din dreapta, unde niște firavi americani cu jobenul având însemnele diavolului aveau figurile îngrozite. Nu-mi puteam reține decât cu greu reacțiile, nu-mi venea să cred ochilor! Mai târziu, mult mai târziu, am văzut absurdități mult mai mari, dar nu la Havana.
După unificarea ICEP, din 1977, împreună cu d-l Dănuleț, pe atunci șeful serviciului pentru planificarea producției, care includea și biroul export, am făcut o deplasare la Havana, cu scopul de a crește cantitățile de produse livrate, pe cât posibil. Chiar am reușit să ne facem treaba, contribuind și noi, cei de la Electroargeș, la apariția pe rafturile magazinelor a băuturilor cubaneze tip Havana Club – rom din trestie de zahăr, zahăr brun (mai puțin, pentru că era exportat de noi prin alte țări care plăteau mai bine).
Partenerii noștri cubanezi cu care aveam o foarte bună colaborare ne-au arătat fabrică făcută de sovietici pentru ventilatoare de masă oscilante mai performante decât modelele noastre (la noi nu existau acele temperaturi mari care implicau o piață, o cerere care să justifice dezvoltarea de astfel de modele). Am încercat să-i convingem să livrăm un model de aspirator de praf adaptat cerințelor de pe piața lor, dar nu am avut spor, din două motive: aspiratoarele erau folosite doar prin instituțiile publice, nu prin locuințele oamenilor, iar sovieticii trimiteau acolo modelele lor Raketa și Buran.
Cei cu care aveam contract mi-au spus că secretul era faptul că nimeni nu-i presa să realizeze normele de muncă, să le depășească chiar, așa cum era la noi. Lipsa de locuințe era ceva obișnuit, oamenii făceau seara dragoste pe Malecon, un bulevard construit de pe vremea spaniolilor, mărginit de un zid de apărare împotriva valurilor Mării Caraibelor, destul de lat și nu înalt. Dar și pe plajă, cum am văzut într-o duminică pe plaja Santa Maria de lângă Havana. Altă mentalitate, ce nu avea legătură cu „normele de etică și echitate socialistă” obligatorii atunci la noi.
Ambasadorul mi-a dat un card de acces la magazinul diplomatic unde abundența mărfurilor m-a șocat, la fel ca și prețul mic, din moment ce cu economiile din diurnă am putut cumpăra câteva cutii de boabe de cafea de 1 kg, câteva sticle de rom din trestie de zahăr jamaican (cel mai bun) și câteva trabucuri din tutun adevărat (în magazinele din oraș prețul era incomparabil mai mare).
Îmi amintesc chiar și de drumul parcurs cu Tarom de la București la Praga, apoi de acolo cu un Tupolev rablagit din Praga la Havana, cu o scurtă escală în insula Barbados din Caraibe. Avionul era plin cu pasageri cehi, agricultori care fuseseră premiați pentru rezultatele în întrecerea socialistă cu o excursie la Havana. Cele zece ore de zbor au fost un coșmar – agricultorii cehi se îmbătaseră și adormiseră sforăind îngrozitor. Cei din fața noastră se lăsaseră pe spate, iar scaunul, fiind uzat, se sprijinea pe picioarele mele. A fost nevoie să-i trezesc de multe ori – groaznic! Acoperirile galvanice specifice climatului tropical umed din Cuba au fost dificultatea principală, exigențele grupei de încercări climatice din ICPE București fiind la cele mai înalte cote. De asemenea, autoutilarea cu o bandă de montaj alimentată la 110 Volți și frecvența de 60 Hz, valori diferite de rețeaua europeană, a fost posibilă cu sprijinul colegilor de la Electrocentrale, respectiv directorul Nicolae Badea și ing. șef. Paul Gheorghiescu.
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este consilier de inovare în CNR-CME - asociație științifică (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
