Punte între universul manuscriselor medievale și modernitatea noastră, într-o expoziție fascinantă la Curtea de Argeș
În această perioadă, la Muzeul Municipal se poate vizita o expoziție inedită de manuscrise pictate, rezultat al unei colaborări productive între scriitorul și istoricul creștinismului timpuriu Cristian Bădiliță (adoptat de Curtea de Argeș) și restauratorul Malvine Mocenco (şefa secţiei Conservare-Restaurare la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti). Această colecție de lucrări, deși realizată în stil și tehnici moderne, păstrează amprenta manuscriselor medievale iluminate, decorate în vremurile apuse cu fir de aur sau de argint. În sensul larg, un astfel de manuscris presupune completarea textului scris de mână cu decorațiuni picturale, din repertoriul cărora nu lipsesc inițiale, margini și ilustrații în miniatură, figuri geometrice etc.. Cele mai multe manuscrise iluminate păstrate până astăzi datează din Evul Mediu și din Renaștere. Doar câteva au supraviețuit din Antichitatea târzie. În ceea ce privește tehnica, de obicei erau realizate de aceeași persoană și, în majoritatea cazurilor, iluminarea și decorarea reprezentau prima etapă a lucrării, urmând ca, în spațiul rezervat, să fie transcris textul redactat înainte de începerea procedurii.
Oficiul de gazdă a fost în sarcina managerului Gabriel Moisescu, acesta menționând că mâinile extrem de pricepute ale Malvinei Mocenco au restaurat câteva lucrări și pentru Muzeul Municipal, care acum sunt expuse pentru public. Deși acad. Păun s-a ocupat în ultima vreme predominant de Urmuz, de această dată s-a aplecat și spre lucruri care nu fac obiectul universului absurdului. „Este grea misie să vorbesc despre Cristian Bădiliță. A scris 70 de cărți, și nu orice fel de cărți - titlurile ne vorbesc despre complexitatea lor. Avem un om care scrie și poezie, se ocupă și de teologie și mai face și artă. Îi putem adăuga un <<poli>>. Este recidivist ca autor de poeme pictate, dar combinația cu Malvine Mocenco este cu totul specială. Spiritul ludic îl ajută foarte mult. Aproape tot timpul zâmbește, până când vine vorba despre teologie. Putem vedea pe simeze file din Evangheliile medievale, mai ales că găsim și texte în latină, în grecește, rugăciuni... Este o expoziție care nu trebuie doar văzută, ci și citită! Planșele ar trebui însoțite de instrucțiuni de folosire. Au valoare terapeutică și privitorul ar trebui antrenat cumva pentru a le parcurge”, a fost părerea acestuia.
Cristian Bădiliță a vorbit în primă instanță despre modul în care a luat naștere ideea expoziției și despre planurile construite în jurul ei. „Cultura îngrașă. Recent m-am apucat de ultimul volum din Noul Testament - prima traducere bilingvă, amplu comentată, din cultura română, un proiect la care lucrez de 15 ani. Vă asigur că nu este deloc ușor. Am avut nevoie de o pauză de câțiva ani după volumul 6 - Faptele Apostolilor. De două luni nu mă mai desprind de la masa de lucru și am pus câteva kilograme. Soluția Malvinei a fost să facem mișcare organizând niște expoziții cu aceste lucrări. Era firesc să facem una și acasă, între cea de la Oradea și cea de la Timișoara...”, a punctat acesta.
Mai departe, colecția de lucrări a fost definită drept o prelungire a meseriei fiecăruia dintre cei doi autori și, în același timp, o întâlnire a vocațiilor pe care le au. „Eu mi-o prelungesc pe cea de poet/scriitor, ea pe aceea extrem de severă de restaurator și de artist complet, cu această chemare spre arta decorativă. Fiecare planșă are povestea ei și a plecat într-un mod unic de la o idee. Multe dintre ele au un caracter teologic, dar nu sunt doar teologie. Interesează aspectul artistic, fiindcă de aceea facem expoziție. Discurs teologic fac în cărțile despre care s-a amintit. Nu le putem numi nici planșe ilustrate, pentru că a ilustra ceva înseamnă a te prinde de un text și a-i desena conținutul. Picturile Malvinei de fapt completează, sunt cu totul originale și uneori fără o legătură directă cu textul. Dar ele potențează conținutul sau chiar îl relevă. Unele au caracter catehetic, dar nu pedagogic clasic de cateheză la mâna întâi, eclesiologică. Cert este că nu pot scăpa de binecuvântarea meseriei. Privitorul învață ceva, dar în acest nou context artistic. Dimensiunea estetică este prezentă și foarte importantă, dar cine vede o astfel de planșă trebuie s-o și citească”, a explicat Bădiliță.
În spatele superbelor lucrări sunt, de fapt, trei oameni. Înrămarea i se datorează lui George Rădulescu, din Pitești, el însuși artist plastic, cu care cei doi autori se sfătuiesc la fiecare etapă. El este, așadar, cel care decide aspectul final.
Ca și pictura, până la urmă, și scriitura este o artă şi calea de pătrundere spre ea trebuie să fie la fel de „artistică”. De aceea, traseul de intrare în lumea scrisului se face pe „uşa din faţă”, urmând calea artisticului, a poeticului, a frumosului şi a farmecului. De altfel, Cristian Bădiliță a recunoscut: „Pentru mine, de cele mai multe ori, când o planșă este gata, simt că aduc un omagiu artei de a scrie de mână. Revăzând planșa completată de pictura Malvinei, sunt uimit, mi se pare că textul nu-mi mai aparține. Mai mult, nu mai putem deosebi cine este autorul dintre noi doi!”.
