Mănăstirea Văleni – for de cultură
Poporul român a fost legat organic de ortodoxie, a supraviețuit prin credință. Biserica a fost cea care a ajutat în clipele de restriște, l-a învățat pe român și l-a educat în spiritul valorilor creștine. Și azi, în secolul XXI, poporul se simte legat de Dumnezeu prin bisericile închinate lui.
Asemenea altor lăcașuri de cult, de-a lungul vremii, Mănăstirea Văleni a avut un important rol în viața socială și culturală. Această oază de sacralitate, așezământ de cultură păstrătoare a arhitecturii țărănești, școală de inițiere în taina țesutului covoarelor tradiționale, continuă și astăzi cu astfel de activități. În 1866 s-a amenajat atelierul de țesătorie care a funcționat până în 1960, după care a fost redeschis în 1995.
În același an s-a deschis un atelier de croitorie bisericească dotat cu utilajele necesare. Pe latura cultural-educațională se fac ore de cateheză și muzică psaltică, s-a amenajat o bibliotecă a mănăstirii și s-a pus la punct inventarul mobil și imobil. S-a continuat cu succes activitatea inițiată de Zosim cu a sa școală de grămătici, care îi învăța fără taxă pe copiii proveniți din medii sărace.
În anul 1895, familia Ion și Paraschiva Topîrceanu (cu cei trei copii – George, viitorul poet, și surorile sale Ralita și Alexandrina) se stabilesc aici. Capul familiei era cojocar. Mama era maestră țesătoare și învăța călugărițele arta țesutului. Bunica maternă a poetului era călugărița Ana Coma (Tina). În aceste locuri și-a petrecut copilăria poetul care a fost în mod evident influențat pe latura sa moral-religioasă. Casa în care a locuit familia Topîrceanu și-a păstrat autenticitatea până astăzi, dar nu a devenit memorială, întrucât în anul 1905 familia s-a mutat la Nămăiești și acolo este acum casa memorială George Topîrceanu.
La Văleni se păstrează cu pioșenie icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni și fragmente din Moaștele Sf. Nicolae.
La ultima sfințire a Bisericii Mari, curtea mănăstirii a fost neîncăpătoare pentru marea de oameni veniți să asculte Sfânta Liturghie și Parastasul pentru ctitori. Atmosfera de sărbătoare învăluia mulțimea, dar în aer plutea liniștea, pentru Harul Duhului Sfânt sfințise locul și oamenii și-i învăluia „ca niște ape”, după cum spune și Scriptura. Cu toții au trecut prin Sfântul Altar, s-au miruit, au primit câte o icoană și târnoseală, au luat anafură și agheasmă. Au plecat spre case încărcați de Duhul Sfânt, înarmați spiritual să treacă peste greutățile cotidiene și să biruiască ispitele ivite la tot pasul.
