Satul Arbanasi - înflorire și decădere
La 4 km de Veliko Târnovo, fosta capitală a țarilor bulgari, îți apare în cale satul Arbanasi, cu numai 291 de locuitori. Este situat pe un platou înalt, între orașul amintit și Gorna Oryahovitsa.
Te întâmpină la tot pasul case ridicate din blocuri de piatră și din lemn, împrejmuite cu ziduri din piatră acoperite de vegetație. Arbanasi provine de la cuvântul albanez „arbanas” sau „arberes”, care înseamnă „agricultor”. Turcii îi denumeau pe albanezi „arnavut”. Printr-un decret, Sultanul Soliman Magnificul oferă în 1538 pământul ocupat de actualul sat Arbanasi și alte trei Iocalități învecinate (toate reunite sub numele de „sate albaneze”) ginerelui său - mare vizir. Satul Arbanasi ar fi fost întemeiat de boieri bulgari și șerbii acestora veniți din vestul Bulgariei pe la 1230 (când Bulgaria independentă era condusă de țari).
O altă variantă susține că localitatea a fost întemeiată la sfârșitul secolului al XV-Iea de bulgari, greci și albanezi, veniți din sud-estul Peninsulei Balcanice (actuala Macedonie). Casele negustorilor de odinioară sunt acum obiective turistice sau au fost transformate în hoteluri și pensiuni.
În secolul al XVIII-Iea, Arbanasi primea în mod regulat donații din partea domnitorilor fanarioți ai Țării Românești și mai mulți boieri munteni exilați s-au stabilit temporar aici: Nicolae Brâncoveanu, Ioan (lanache) Văcărescu etc..
În 1790, în Arbanasi trăiau 17 boieri munteni cu familiile lor. Și astăzi unele dintre casele din Arbanasi poartă numele foștilor proprietari munteni (Brâncoveanu, Cantacuzino, Filipescu). Casele de aici sunt construite în stilul arhitectural al Renașterii Naționale Bulgare din sec. al XVII-lea - al XVIII-lea: primul nivel este construit din piatră, având catul de deasupra mai mare, ieșit în afară. Cele două etaje sunt legate prin bârne de lemn arcuite. Astăzi, se păstrează stilul arhitectural: casele noi sunt construite tot din piatră și lemn.
În perioada Renașterii Bulgare (1760-1878), poporul bulgar, aflat sub stăpânire otomană, cunoaște o perioadă de înflorire, de dezvoltare economică și culturală, arhitecturală și scriitoricească (scriitorii Ivan Vazov și Hristo Botev). Atunci, satul avea 1.000 de case, locuitorii fiind în marea lor majoritate negustori. Alte ocupații: creșterea viermilor de mătase, a viței de vie, meșteșuguri (prelucrarea aurului, cuprului, fierului) etc.. În acea perioada, localitatea beneficia de privilegii și reduceri de taxe.
Bisericile vechi din sat nu au turn; sunt dezvoltate pe orizontală, înălțimea lor fiind adesea mai mică decât a unor case de negustori. Cea mai veche Biserică este „Nașterea Lui Hristos” (sec. al XV- XVII), cu iconostasul sculptat în lemn, cu picturi în interiorul bisericii ce acoperă pereții și tavanul cu scene din viața Mântuitorului (Patimile, Minunile).
Localitatea a trecut prin clipe grele: jafuri în anii 1792, 1798, 1810, incendiu, epidemii de holeră și de ciumă. Comercianții bogați au fugit în Țara Românească și în Rusia. După 1810, un nou val de bulgari veniți din Munții Balcanici s-a stabilit aici. În 1839, un decret otoman anula toate privilegiile orașului. Meșteșugurile aproape dispar...
