Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. XVIII -
Laboratorul considera că era suficient ce făcuse și în conformitate cu procedura specifică. După ce am avut o discuție la sediul ambasadei (unde era și agenția economică) și au susținut ce s-a demonstrat - că produsele noastre erau de calitate, iar distribuitorii voiau să câștige ceva bani (nimeni nu mi-a prezentat stocul existent, presupus „dangerous” și „killer” de niște comercianți lacomi, nu de cei în drept, care au spus limpede, după măsurători, care era realitatea).
D-l Joseph, noul șef de la distribuitorul ACME Electric, m-a invitat la sediul său din estul Londrei, aflat la capătul liniei de metrou, „eastern”, pentru discuții. Era încă vară, foarte cald pentru acel septembrie, iar eu cam flămând, pentru că diurna era mizerabilă, de numai 2,5 lire sterline cu care se putea mânca foarte sărăcăcios și doar o dată pe zi. Ori stresul, concentrarea, indignarea... erau presiuni mari, care epuizau resursele corpului.
În fața sediului administrativ al firmei, era parcat Rolls Royce-ul șefului Joseph, care strălucea în soare; am văzut în luciul caroseriei că uitasem să mă bărbieresc și aveam o față de om necăjit! Dar eram îmbrăcat la costum, cravată și cămașă albă, deci moralul nu era afectat.
Am urcat la etaj, în biroul șefului care nu s-a ridicat de pe scaun să ne salute, așa cum era elementar din punct de vedere al bunei creșteri, pentru că voia, evident, să capete un „avantaj” în negocieri.
Din automatism, m-a întrebat dacă doresc ceva, iar eu am răspuns: „un pahar cu apă”. Apoi, arogantul Joseph a făcut un semn secretarei, arătându-i chiuveta! Nimeni - în afară de imigranții de toate semințiile din Commonwealth-ul britanic - nu consuma apă de la chiuvetă, în orașul cel mai populat atunci al planetei, însumând 9 milioane de locuitori (inclusiv suburbiile Londrei). Evident că nu l-am băut, dar am înțeles că aveam în față un nemernic arogant, care s-a dovedit a fi și incompetent, un fel de individ de tipul „prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul” - cum se zice prin popor.
El nu știa un detaliu esențial - și anume, că toate aspiratoarele pretins „ucigașe” erau plătite, mărfurile de contrapartidă fuseseră demult vândute de Mercur în rețeaua de magazine de tip „shop”, unde doar valuta era acceptată ca mijloc de plată. M-a întrebat ce să facă el cu aceste aspiratoare cărora le zicea în continuare „dangerous”, deși văzuse cu doar o zi înainte că nu avea dreptate. Răspunsul a fost „Vindeți-le!”. Replica lui a fost că mai bine să le iau eu și să le arunc în Tamisa! Mi-am dat seama că nu știa că marfa era a lui, plătită, iar motivele reclamației căzuseră după concluzia British Standard Institution din ziua anterioară. Atunci mi-a venit imediat ideea: „Pune-le în vagon și trimite-le la Electroargeș, fiindcă altfel legea română nu-mi permite să-ți returnez banii!” Nu mai avea sens să insist că se înșela și, oricum, trebuia ca aroganța să fie cumva pedepsită. Vom vedea de ce...
Mi-a cerut să semnăm un act de înțelegere cu care am fost de acord, dar cu condiția să semnăm alt document, alături de laboratorul BSI după măsurătorile anterioare care au infirmat acuzele. Am adăugat: „Cred că ambii suntem gentlemani și nu avem nevoie de hârtii!” Am plecat fără să-l salut, pentru că pe vremea aceea era o mândrie să fii român, iar țara mea, România, se bucura de un val de simpatie peste tot. Regina Elisabeta îl plimbase cu caleașca regală și-l primise pe covorul roșu, la cel mai înalt nivel protocolar oferit de Casa Regală, pe liderul de atunci, Ceaușescu. Tot el fusese primit la Casa Albă de președintele Nixon, apoi făcuse o vizită în China. Era privit de Occident ca un om cu care se puteau face afaceri și se putea face o fisură în zidul țărilor socialiste din blocul comunist, cum erau numite membrele tratatului de la Varșovia. Occidentul încă nu uitase curajul extraordinar cu care Ceaușescu înfruntase Moscova și refuzase în 1968 să trimită trupe la Praga, invadată de cele ale pactului de la Varșovia, pentru a înăbuși mișcarea disidentului președinte al Cehoslovaciei, pe numele său Dubček.
România era singura țară a blocului estic care avea ambasadă la Bon (RFG), care avea ambasadă în Israel (Tel Aviv), care fusese primită în FMI (Fondul Monetar Internațional) și BM (Banca Mondială). Așa că ne dăm seama de starea de spirit în care eram când i-am arătat că nici eu nu-l salut pe cel care nu mă salutase, deși el se credea superior și mă privea ca pe un venit cu pluta prin Londra.
Am informat direct pe d-l ministru Al. Necula, care știa de la directorul ICPE, d-l Florin Teodor Tănăsescu, despre reușita testelor da BSI (îl informase telefonic). După circa 3-40 de zile, aspiratoarele au sosit în fabrica al cărei șef devenisem din ianuarie 1977, după unificarea cu ICEP (Întreprinderea de Componente Electronice Pasive), unde azi se află a doua fabrică de aspiratoare a multinaționalei Kärcher.
Am dispus o comisie de recepție, care a găsit printre aspiratoare și câteva casetofoane, pick-up-uri, mașini de bărbierit, chiar și două mașini de cusut electrice Brother. Compania multinațională Brother, cu sediul la Nagoya, în Japonia, cumpărase fabrica britanică de mașini de cusut Jones din Manchester, cea mai populară mașină de cusut a lor. S-au mai găsit și câteva scrisori adresate de clienți - una de mare importanță pentru noi, azi pierdută, care întreba firma ACME dacă nu cumva puteau aduce mașini de cusut de la cei care fabricau aspiratoarele Ajax „așa de bune, cu un preț modest, potrivit pentru buzunarul meu de pensionară”.
Am făcut propunerea ca aspiratoarele să fie reambalate, cu instrucțiuni în limba română, și să fie vândute. Motoarele electrice erau construite pentru tensiunea de 240 V, față de 220 V tensiune joasă standard din rețelele electrice monofazate, deci durata lor de viață era mai mare...
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este sunt consilier de inovare în CNR-CME - asociație științifică (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
