Concertul cameral „Regina Maria, gânduri către țară în vremuri de război”

Filarmonica Pitești și Asociația „Diplomație și Identitate Culturală Europeană” organizează sâmbătă, de la ora 19.00, în sala „Simfonia”, concertul cameral „Regina Maria, gânduri către țară în vremuri de război”. La eveniment vor participa actrița Roxana Lupu, baritonul Nicholas Lupu, violonistul Daniel Mihai și pianiștii Alex Penescu și Anta Agavriloae Barbu.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Pentru elevi și studenți, acesta costă 10 lei, respectiv 7,50 lei, iar pentru pensionari, 20 de lei, respectiv 15 lei. Abonații au intrare gratuită la concert.
Spectacolul-concert cuprinde creaţii muzicale ale compozitorilor francezi, englezi şi români care erau cântate odinioară în saloanele regale şi invită publicul să descopere şi să fie inspirat de gândurile şi emoţiile Reginei Maria, prin propriile ei mărturii şi cuvinte lăsate moştenire în memoriile şi jurnalele de război. Aceste mesaje valoroase vor fi acompaniate de acorduri de chitară clasică, alături de voce-bariton şi pian, în armoniile compoziţiilor lui George Enescu, Sir Arthur Sullivan, Franz Shubert, Frédéric Chopin, Edward Elgar, Karol Mikuli, Ciprian Porumbescu, Paul Constantinescu, Béla Bartók şi Iosif Ivanovici, aducând şi mai aproape de oameni atmosfera unei epoci rafinate.
