Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 16:57

Se lansează o nouă versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”

Muzeul Național de Istorie a României va găzdui luni, 30 mai, începând cu ora 19.00, proiecția filmului documentar „Regele Mihai: Drumul către casă”. Momentul va fi urmat de o discuție cu producătorii filmului lungmetrajului.


Evenimentul face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022, o continuare a celui din 2019 de promovare a filmului documentar „Maria, Inima României”, și include noua versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă”.


Versiunea Director’s Cut include noi materiale despre perioada complicată a tinereții Regelui Mihai, așa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Documentarul prezintă și detalii din perioada de izolare personală și socială a Regelui din timpul exilului din Elveția, dar și motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă. Această versiune îmbogățită a filmului pune accent și pe interacțiunile Regelui cu CIA după exilul din 1948.


„Sunt bucuros să promovez pentru publicul din România cele trei filme realizate împreună cu echipa mea: <<Războiul Regelui>> (2016), <<Maria, Inima României>> (2018) și <<Regele Mihai: Drumul către casă>> (2021). Documentarele prezintă o parte importantă din istoria României, din 1860 până în prezent, și sper ca publicul român să afle mai multe despre eroii săi vizionându-le”, a declarat John M. Florescu, fondatorul Chainsaw Film Productions, producătorul filmului documentar.
Din echipa de producție a filmului fac parte Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat, Mircea Lăcătuș – editor și producător arhive și Laura Beldiman – cercetător și asistent editorial.


Accesul publicului se face gratuit, în limita locurilor disponibile.

Pin It