România – un azil de bătrâni?
Îi vezi pretutindeni: gârboviți, târându-și picioarele pe străzile orașului, în mahalale, în gări, în autogări, pe triajele spitalelor, abia mai respirând, plini de boli și suferințe, ori cerșind câțiva lei pentru medicamente, pe la intrările în biserici.
După resemnarea cu care aceștia își poartă crucea, îți închipui că și-n mormânt vor intra târșindu-și ghetele vechi. Dar până atunci mai au și moartea va coborî peste ei ca o binecuvântare.
Poate că Dumnezeu i-a condamnat să trăiască la periferia simțului nostru umanitar, lipsiți de respectul și grija firești părinților și bunilor noștri.
Într-un fel, acești zbârciți și cocoșați par niște statui prăbușite de pe soclu, niște oameni în care poți da liniștit cu piciorul, chiar și numai din plăcere sau din plictiseală, fără să te bage cineva în seamă.
Bătrâni fără casă, fără familie, fără pensie, sunt peste tot, se încăpățânează să trăiască, chiar dacă nu-și mai au un rost al vieții. Lumânări pâlpâind în tăcere până la mântuire.
O Românie azil, în care procesul de îmbătrânire se accelerează pe zi ce trece. Dacă în 1950, numărul celor care depășeau 60 de ani, reprezenta 8,7%, în 1990 procentul s-a ridicat la 15,8. Se poate remarca o accelerare a procesului de îmbătrânire demografică de la an la an, fapt reliefat prin menținerea constantă a ponderii persoanelor din grupa de vârsta 0-14 ani concomitent cu creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste), fenomen evidențiat prin indicele de îmbătrânire demografică. Acesta a crescut de la 81,0 (la 1 ianuarie 2005) la 120,8 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2020).
Statisticile arată că, în acest moment, din șapte români, o persoană este în vârstă, însă lucrurile s-ar putea schimba total în următorii 15 ani. Studiile arată că în 2030 România va avea un vârstnic la trei locuitori.
Lipsa locurilor de muncă, migrația spre Europa de vest și natalitatea scăzută par a fi trei cauze ale depopulării și, totodată, ale îmbătrânirii României.
Satul românesc a devenit, în anii postdecembriști, un azil de bătrâni. Comunismul a dărâmat adevăratele tradiții ale țăranului, i-a alungat copiii către urban, lăsându-l singur, sărac lipit și bătrân.
Și orașele au devenit și devin azile de bătrâni, prin închiderea fabricilor... Cu niște salarii modeste pentru un occidental, dar exorbitante pentru muncitorul român, tot mai mulți tineri pleacă „afară” și „uită” să se mai întoarcă, lăsând greutatea țării pe umeri tot mai fragili, fără să se mai uite înapoi.
În timp ce România îmbătrânește încet, încet....
