Marșul pentru viață, și în Argeș!
Sâmbătă va avea loc Marșul pentru viață 2022 – „Egalitate, echitate și sprijin – din prima secundă și întreaga viață”. Este cea de-a 12-a ediție în România a acestui eveniment și reprezintă punctul culminant al Lunii pentru viață. În Argeș, evenimentul se va organiza cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și se va derula la Pitești, începând cu cu ora 14.00. Traseul va fi următorul: Teatrul Al. Davila - str. Victoriei - Biserica Sf. Gheorghe, unde va avea loc o slujbă TeDeum, la ora 15.00.
Luna pentru viață se organizează în perioada 1–31 martie, având aceeași temă ca a marșului. Acest eveniment, care se desfășoară atât la nivel național ,cât și internațional, urmărește conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii.
Tema Marșului pentru viață este inspirată din tema Marșului pentru viață 2022 Washington, aflat în acest an la a 49-a ediție – „Equality begins in the Womb”. Este o invitație să reflectăm asupra egalității de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și asupra egalității de șanse a copiilor nenăscuți ai acestora.
Ediția de anul acesta și-a propus ca toți cei care vor vedea, vor interacționa și vor participa la marș să înțeleagă mult mai bine atât mesajul lui, cât și scopul acțiunilor pro-viață în general: conștientizarea deplinei umanități a copiilor nenăscuți și a nevoii de a sprijini femeile în criză de sarcină, pentru ca acestea să-și poată naște copiii. Este despre egalitatea de șanse a femeilor însărcinate aflate în diferite situații dificile și a copiilor nenăscuți ai acestora. În acest sens am construit o identitate vizuală unitară la nivel național prin care să putem comunica mult mai clar și bine mesajul cauzei pe care o susținem.
O componentă importantă a mesajului Marșului pentru viață constă în faptul că este un eveniment apolitic și neconfesional, nu militează pentru interzicerea avortului și nu susține nici o formă de ostracizare a femeilor.
Ideologizarea avortului ascunde drama crizei de sarcină, respinge ideea de sprijin și, astfel, generează inegalitate de șanse
Așa cum un copil nenăscut nu are aproape nicio șansă în fața chiuretei ginecologice, o femeie în criză de sarcină nu are aproape nicio șansă în fața „chiuretei” sociale care ia forma lipsei oricărui ajutor, a ostracizării din partea celor pe care îi iubește, a incriminării ei pentru că este însărcinată și pentru că, astfel, încurcă planurile și dorințele altora.
Practic, cele mai multe avorturi sunt făcute împotriva dorinței femeii, la presiunea altora. Termenul potrivit este avorturi forțate, chiar dacă nu forța fizică este cel mai adesea folosită pentru a determina avortul, ci hărțuirea psihică. Dar, deși abuzul este clar, acesta este ignorat din cauza ideologizării dreptului la avort. Sintagmele „Avortul este un drept” și „Corpul meu, alegerea mea” devin un paravan menit să justifice necunoașterea și indiferența, anulând apriori simțul realității și simțul compasiunii. Urmarea este că nu se analizează obiectiv starea de fapt și nu se oferă un sprijin real femeii astfel încât să nu se simtă singură, să poată cumpăni ambele alegeri și să poată lua o decizie informată și care să aibă în vedere și sprijinul din exterior.
Lipsa de sprijin și inegalitatea de șanse a femeilor în criză de sarcină sunt ignorate atât de progresiștii care invocă egalitatea de șanse doar după naștere, cât și de conservatorii care consideră că succesul personal depinde în primul rând de alegerile proprii, iar cei din jur nu sunt datori să poarte povara alegerilor greșite alte altora.
Pentru fiecare copil, egalitatea de șanse începe înainte de a veni pe lume
Egalitatea de șanse a copiilor începe în momentul concepției și înseamnă, întâi de toate, ca mamele lor să fie încurajate și sprijinite să-i nască. Egalitatea de șanse pentru un copil conceput înseamnă să nu fie preferat un băiat unei fete. Egalitatea de șanse pentru toți copiii înseamnă și ajutorul prompt acordat unui copil care primește un diagnostic intrauterin grav și părinților lui, încă dinainte de naștere. Strategiile de incluziune socială a persoanelor cu Sindrom Down sunt incomplete și inechitabile, având în vedere că în Uniunea Europeană mare majoritate a copiilor diagnosticați cu Sindrom Down sunt avortați.
Motivele generale pentru care o femeie ajunge în criză de sarcină
Criza de sarcină poate apărea și apare în viața oricărei femei, indiferent de mediul social, statutul familial, nivelul economic sau nivelul de educație. Dar femeile cu un nivel scăzut de educație, femeile care provin din medii defavorizate sau din familii în care au existat alcoolism, violență, dependențe tind să ajungă mai frecvent și mai des la avort.
În general, cadrul în care au loc avorturile la cerere este lipsit de alternative generată de lipsa de sprijin din exterior. În Statele Unite, un studiu arată că circa 67% din femeile care fac avort nu au parcurs o procedură de consiliere, în cadrul căreia ar fi putut beneficia de informații și sprijin.
Motive generale
Dependența emoțională: femeile sunt obligate să aleagă între viața copilului și relația cu tatăl acestuia, care nu își dorește copilul; mamele sunt neglijate sau părăsite de către tatăl copilului; femeia depinde financiar de tatăl copilului, care îi cere să facă avort; femeia trăiește într-o relație toxică, violentă din care nu se poate desprinde; femeia este necăsătorită și se teme de ostracizarea din spațiul public dacă va naște copilul; femeia află în timpul sarcinii despre probabilitatea de a naște un copil cu nevoi speciale; femeia a fost victima unui viol sau incest; femeia este victima traficului de persoane și a prostituției forțate.
Și cum sunt sprijinite aceste femei, pentru a nu ajunge la avort?
Presiunea făcută adesea de angajatori asupra femeilor însărcinate, care sunt puse să aleagă între concediere și nașterea copilului vs. avort și continuarea carierei. Deși în nicio carieră avortul nu ar trebui să figureze în lista de to do-uri pentru a obține succesul profesional, frecvența acestei practici face ca femeile care se confruntă cu ea să nu aibă curajul să deschidă proces angajatorului.
Mai mult, opțiunea clară a unor angajatori de a nu angaja femei tinere și/sau proaspăt căsătorite, de frica intrării rapide a acestora în concediu de maternitate. Este o realitate că, la angajare, femeile tinere aud adesea clauze nescrise – „5 ani nu ai voie să rămâi însărcinată” – iar mai târziu, dacă refuză avortul, sunt amenințate: „îți desființăm postul când te întorci din concediu de creșterea copilului”, „nu mai promovezi după ce te întorci”.
Alte motive: avorturi din cauza sexului copilului, fiind preferat un băiat unei fete; sănătatea fizică și/sau mentală a mamei; sărăcia.
Motivele pe grupe de vârstă
Avorturi la adolescente: lipsa preocupării părinților pentru educația și dezvoltarea lor; lipsa afecțiunii din partea părinților; lipsa de educație; sărăcia; presiunea părinților; presiunea școlii, amenințări cu exmatricularea în locul gândirii unor soluții de sprijin.
Avorturi la femei tinere: teama că nu-și pot termina studiile dacă nasc un copil în timpul facultății; presiunea părinților; lipsa soluțiilor materiale de sprijin: locuință, serviciu.
Avorturi la femei adulte: opinia adânc înrădăcinată și presiunea că nu poți să ai în același timp copii și să te dezvolți în carieră; lipsa programelor de sprijin pentru mamele care muncesc: locuri de joacă, creșe, grădinițe; lipsa companiilor „child-friendly”; faptul că mai au copii pe care i-au crescut singure și se simt epuizate fizic, psihic, emoțional;
Avorturi la femei peste 40 de ani: teama de reacția comunității „ce o să zică lumea dacă o să mai am un copil la vârsta asta?”; teama de reacția propriilor copii, dacă aceștia sunt adolescenți sau tineri, teama de diferența de vârstă între copii; teama de probleme de sănătate la copil.
Numărul de avorturi făcute în spitalele de stat, pe grupe de vârstă ale mamei, în anul 2020: 15-19 ani - 9%; 20-24 ani - 18%; 25-29 ani - 22%; 30-34 ani - 24%; 35-39 ani - 17%; 40-44 ani - 9%: 45-49 ani - 1%.
Statistici privind consecințele avortului asupra sănătății femeii
Institutul Elliot citează cercetări care demonstrează că femeile duc lipsă de informare și consiliere când vor să decidă cu privire la avort. Cercetările realizate pe eșantioane de femei aflate în această situație arată următoarele: 64% din femei au declarat că s-au simțit presate să facă avort; majoritatea s-au simțit împinse de la spate sau nesigure, dar, cu toate acestea, 67% nu au primit consiliere; clinicile nu reușesc să determine existența coerciției; 64% dintre femeile care au făcut avort au declarat că partenerul nu le-a oferit sprijinul; presiunea de a avorta poate ajunge până la violență și crimă; rata sinuciderilor în cazul femeilor care au făcut avort e de șase ori mai mare; 65% dintre femei au simptome de traumă psihologică după avort.
O meta-analiză a 22 de studii făcută în 2011 de British Journal of Psychiatry a descoperit că există o legătură între avort și problemele de sănătate mintală. Datele din această meta-analiză au vizat 877.181 de persoane, dintre care 163.831 făcuseră avort, și a descoperit că „femeile care făcuseră avort prezentau un risc cu 81% mai mare de a avea probleme de sănătate mintală”.
Avortul în România
România avea cel mai mare procent de mortalitate maternă în timpul avortului din Europa, 2,67% în 2015. Ca în fiecare an, propunem diferite măsuri concrete de sprijinire a femeilor în criză de sarcină si a copiilor nenăscuți ai acestora: acordarea, după a 14-a săptămână de sarcină, a unei indemnizații pentru femeia însărcinată, care să acopere nevoile speciale din perioada sarcinii – se poate face prin extinderea indemnizației pentru creșterea copilului în perioada ultimelor luni de sarcină; acordarea indemnizației pentru creșterea copilului și femeilor care nu au lucrat în ultimele 12 luni înainte de naștere, în cuantum corespunzător salariului minim pe economie; înființarea de centre de sprijin pentru femeile însărcinate, unde femeile în criză de sarcină să poată beneficia, la cerere, în mod gratuit de consiliere psihologică, coaching, asistență socială sau ce tip de sprijin are nevoie pentru a depăși criza de sarcină; formarea personalului medical și oferirea de sprijin non-medical complementar, care să vizeze nevoile și bunăstarea femeilor pe parcursul internării în vederea asistenței la naștere; crearea posibilității legale ca femeia însărcinată care consideră că nu poate crește copilul să înceapă procedura de încredințare spre adopție din perioada sarcinii, având un termen după naștere în care se poate răzgândi, după modelul adopției de la naștere care este utilizat în SUA, Marea Britanie, Australia; legiferarea adopției deschise, care ar putea determina mai ușor încredințarea spre adopție sau acceptul familiei naturale pentru adopția copiilor care nu pot fi îngrijiți de părinții sau de rudele biologice; sprijinirea adolescentelor însărcinate să ducă sarcina la bun sfârșit ca un pas spre responsabilitate și încurajarea mentalității că o astfel de sarcină poate fi o șansă pentru ca o familie adoptivă să-i ofere acelui copil o viață frumoasă; valorizarea în societate a tuturor celor implicați în adopție, în vederea eliminării mentalității disprețuitoare la adresa copiilor adoptați, a părinților adoptivi și, mai ales, la adresa mamelor sau părinților care își încredințează copiii spre adopție când dificultăți majore le afectează capacitatea de a se ocupa corespunzător de creșterea acestora; legiferarea plasării de instalații speciale de tip „baby box” în zidurile exterioare ale spitalelor, unde mamele care consideră că nu își pot îngriji copiii îi pot depune în condiții de siguranță – ca ultimă soluție la o situație de criză, ele pot preveni pruncuciderea și abandonul copiilor nou-născuți; aceste dispozitive sunt legale în foarte multe țări din lume.
Implementarea unor politici publice de sprijin prin care instituțiile publice să colaboreze cu organizațiile și centrele de sprijin din comunități, astfel încât femeile în criză de sarcină să primească sprijinul necesar în timpul sarcinii și după nașterea copilului, astfel încât să se simtă sprijinite de societate și de cei din jur.
Cine sunt cei care pot sprijini? Dacă suntem noi, cât sprijinim?
Dacă „este nevoie de un sat pentru a crește un copil” și dacă implicarea diferitelor instituții ale statului în creșterea și în educația copiilor este, cel puțin la nivel declarativ, o constantă, și pentru a se naște un copil este adesea nevoie ca mama să fie protejată de comunitate.
De oameni conștienți de responsabilitatea față de semeni.
Ajutorul stă în inimile și în mâinile tuturor: ale bărbatului care poate să sprijine o femeie în criză de sarcină, chiar dacă nu este el tatăl copilului; ale femeii care a trecut printr-o criză de sarcină și poate să mărturisească ce înseamnă aceasta, pentru o mamă; ale femeii care nu a trecut printr-o astfel de experiență și care poate să înțeleagă că există femei care au nevoie de susținere; ale elitelor care au în mână atât instrumente politice, cât și instrumente de modelare a mentalităților publice, de implementare a unor măsuri de protecție socială; ale oamenilor simpli care cunosc femei în criză de sarcină pe care ei pot să le ajute dacă își propun și fac un efort în acest sens.
