Colecție impresionantă de stampe originale la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș
Veneţia, unul dintre cele mai romantice oraşe din lume, a atras întotdeauna prin farmecul ei aparte, numeroşi turişti şi a inspirat, deopotrivă, artişti de pretutindeni. Poate mai mult decât pe oricine, acest oraş suspendat între cer şi mare i-a impresionat şi i-a inspirat pe pictori, care i-au redat, cu fidelitate şi sensibilitate frumuseţea şi grandoarea, palatele somptuoase, cele 455 de poduri, canalele şi gondolierii, strălucirea jucăuşă a valurilor sau irizaţiile de sidef ale norilor. Astfel a apărut, în Europa secolului al XVI-lea, „veduta” sau „stampa”, un nou gen artistic, care îşi are geneza în sinteza mai multor curente ale epocii. Provenind din cuvântul italian „vedutismo”, „veduta” înseamnă vedere, perspectivă.
Arta vedutelor (sau a stampelor) este un gen de pictură foarte detaliată, de cele mai multe ori în format mare, în care sunt reprezentate, în perspectivă largă, peisaje sau vederi panoramice citadine. Acest stil s-a dezvoltat, în special, în pictura venețiană, atingând apogeul la mijlocul secolului al XVIII-lea, prin operele celebrilor pictori, Canaletto şi Guardi. Exista în epocă şi o cerere din ce în ce mai mare pentru aceste stampe din Veneţia, din partea englezilor pentru care „Serenissima” (numele atribuit Republicii Veneţiene, în perioada renascentistă) era o etapă obligatorie în „Marele Tour” pe care trebuia să-l facă orice persoană cultivată.
Pictorii italieni ai vremii şi-au dat seama repede de posibilităţile artistice pe care le oferea Veneţia - ea însăşi un decor somptuos, martor al unei istorii prestigioase şi scena unui spectacol continuu.
Reprezentantul cel mai de seamă al artei vedutelor, Canaletto (1697-1768), pe numele său adevărat Giovanni Antonio Canal, a avut o formaţie de scenograf, adică de pictor de decoruri, care i-a permis stăpânirea perfectă a perspectivei şi i-a dezvoltat simţul punerii în scenă a arhitecturilor, atât de necesar în crearea vedutelor. „Pictează în natură şi nu inventează în atelierul lui, cum face Luca Carlevarijs”, scria un contemporan al lui Canaletto.
Afirmaţia a fost confirmată şi de bibliotecarul bazilicii San Marco, Antonio Maria Zanetti cel Tânăr: „Canaletto se ducea întotdeauna la faţa locului şi crea totul după natură. De aici, impresia de realism a picturilor sale, în faţa cărora ochii se înşală şi crezi cu adevărat că vezi realitatea şi nu un tablou”. Începând cu anul 1730, talentatul pictor introduce în lucrările sale o lumină mai clară şi mai intensă ce inundă atmosfera, redând valurile de la suprafaţa apei, reflexiile, atât de schimbătoare ale soarelui în apă, dar, mai ales, bogatele detalii ale edificiilor prezentate.
Introducerea luminii clare şi intense (fapt ce a constituit o revoluţie în crearea vedutelor de atunci) conferă operelor sale iluzia unei fidelităţi aproape fotografice a realităţii prezentate. „Pentru a compune o imagine, el se servea de multe unghiuri de vedere, nu numai din stânga sau din dreapta motivului, ci şi din depărtare. El răstoarnă construcţiile, adăugând altele, reorganizează după propriul plac curbele Canal Grande, reapropiindu-le sau depărtându-le, schimbă vederea acoperişurilor simplificând arhitectura. Canaletto deschidea o vedere laterală pentru a arăta clădirile sub un unghi care îi convenea. Această interpretare personală a spaţiului i-a permis lui Canaletto de a transgresa realitatea şi de a recrea vedutele ca pe niște creaţii ale spiritului”, a explicat J.G. Links, specialist în pictura lui Canaletto (în „Canaletto şi Guardi.
Secția Colecții Speciale a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu” Argeș se mândrește cu 46 de stampe originale, realizate şi semnate de urmaşii artistici ai lui Canaletto, M. Moro și G. Regellato. Vedutele (stampele), care au văzut lumina zilei la Litografia Brizeghel din Veneția, au fost executate de cei doi pictori italieni, în perioada 1856-1857.
Stampele din colecție prezintă, cu lux de amănunte, piețele, podurile, canalele, bisericile şi palatele somptuoase ale Veneţiei: Palatul Dogilor şi Piazzetta, Piaţa San Marco, Grand Canal şi Podul Rialto, dar şi interiorul grandios al Catedralei San Marco.
Frumuseţea stampelor constă în închiderea panoramei, redată prin structura scenografică a compoziţiei, cât şi prin acea lumină clară şi intensă, dozată cu măiestrie de cei doi artişti italieni. Expresivitatea formelor şi contururilor, reproducerea fidelă a realităţii este de-a dreptul documentară, ele devenind veritabile jurnale de călătorie, care mediază cunoașterea directă a unor locuri și arhitecturi, învestite cu valoare simbolică.
Gabriela TOMESCU - Secţia Colecţii Speciale
