Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. IX -
Pentru Electroargeș, primii ani au fost foarte dificili,
Directorul Aurel Ilea avea o verișoară căsătorită cu un economist, șef de departament la Mercur București, o firmă de barter (troc) foarte activă atunci. El a găsit un debușeu pentru aspiratorul de praf Practic. Mercur avea să alimenteze magazinele speciale cu produse pe valută, care se înmulțiseră pe măsură ce mii de români lucrau peste hotare ca petroliști, în construcții civile (blocuri), în construcții industriale, fabrici de ciment la cheie, sisteme de irigații etc.. Aceștia erau plătiți în valută, deci puteau să cumpere produse mai bune din aceste „shopuri” - cum se numeau, magazine aprovizionate cu marfă din străinătate (în special cosmetice și aparate de îngrijirea corpului).
Mercur putea aduce din Anglia lame de bărbierit Gillette, aparate de bărbierit Rohnson, bormașini de bricolaj Black&Decker sau cosmetice a căror valoare trebuia compensată în barter cu produse autohtone, de nivel calitativ și de securitate conform normelor britanice.
Firma engleză de barter se numea English Exporters, avea un sediu central la Londra, pe Baker Street, iar acționarii erau în principal englezi, la care se adăugau și unii din țările Commonwealth of Nations, o asociere voluntară de state independente, majoritatea foste colonii britanice. În fruntea organizației este Regina Elisabeta a II-a, care deține o poziție simbolică, puterea executivă fiind exercitată de un secretar general. Azi, cele 54 de state suverane membre ale organizației au o populație totală de 2,4 miliarde (adică o treime din cea a globului), din care 1,21 miliarde numai în India. Membrii fondatori sunt UK, Australia, Canada, Noua Zeelandă Africa de Sud, Irlanda. Putem înțelege de ce britanicii au dorit ieșirea din UE, intrată în istorie ca „brexit”: piața de 2,4 miliarde de oameni, unde UK este lider tehnologic de necontestat, le-a asigurat exporturile și resursele de materii prime.
Revenind, English Exporters avea un director executiv (CEO) în persoana lui William Fisher, căruia eu îi datorez mult fiindcă mi-a oferit lecții aplicate de marketing la care - pe vremurile acelea - nu aveam acces. Directorul Ilea m-a luat cu el la Mercur București (pe Calea Victoriei), unde astăzi de află AGIR (Asociația Națională a Inginerilor Români), în calitate mea de șef de atelier proiectare produse noi, indicându-mi să am cu mine un aspirator Practic. Acolo a avut loc o întâlnire cu d-l W. Fisher, unde au participat trei reprezentanți ai Mercur: directorul general, d-l Aurel Marin, șeful serviciului de produse electrotehnice și un tânăr din serviciul acesta, d-l Rusescu. D-l Fisher putea să vândă produsul în Londra printr-un sistem foarte asemănător cu ce este astăzi la noi sistemul EMAG. Se numea atunci la ei „vânzare prin poștă”. Condiția de bază era ca aspiratorul să fie reproiectat pentru a corespunde standardului britanic BS 3456-1/1969, care se referea la specificațiile de siguranță în utilizare a echipamentelor electrocasnice și a altor aparate electrice similare.
M-am detașat pe moment de discuțiile în desfășurare și am răsfoit rapid specificațiile, pentru că d-l Fisher adusese un exemplar. Nu-mi venea să cred ce condiții drastice erau puse pentru a nu apărea niciun risc de electrocutare în folosirea aspiratorului. Standardul românesc era axat preponderent pe caracteristicile tehnice, performanțele specifice, ca de exemplu puterea de aspirație, nivelul de zgomot, numărul de ore de funcționare garantat, durata de viață etc..
Standardul britanic insista pe securitatea utilizatorului, o caracteristică cerută de Stat, întrucât ei considerau că era treaba fabricantului să asigure performanțe cât mai bune, în caz contrar riscând să fie eliminat de pe piață de concurență. La noi, proprietatea era mică, a întregului popor reprezentat de Statul care se asigura de calitatea produselor în strânsă corelație cu valoarea de întrebuințare a acestora.
Exista un Inspectorat General de stat pentru calitatea produselor IGSCCP, cu subunități în fiecare județ și cu reprezentant în fiecare fabrică (sau mai multe, dacă nu aveau exporturi în portofoliu). Sigur că și standardul românesc conținea prevederi de securitate a utilizatorului, dar mai restrânse. Am fost întrebat de director în cât timp puteam aduce aspiratorul nostru la nivelul cerințelor standardului britanic. Am dat un termen de 6 luni, pentru că auzisem miza afacerii și realizam că d-l Fisher se adresase și altor țări: polonezi, nemți, sovietici (noi abia intraserăm în această branșă, de numai doi ani). Mi-am dat seama imediat, din felul în care m-a privit d-l Fisher că am dat răspunsul așteptat...
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este sunt consilier de inovare în CNR-CME - asociație științifică (Consiliul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei).
