Că să dăm o imagine asupra stadiului de dezvoltare a industriei electrotehnice în 1971, atunci când au început lucrările de construcție la Electroargeș, să vedem ce realizări au apărut până în acel an. Între 1960-1965: 11 fabrici de electrotehnică se dezvoltă prin noi hale de producție, laboratoare de încercări, utilaje performante, achiziția de licențe de fabricație, integrarea și diversificarea acestora, făcută de cercetarea științifică din Universități, Institute de cercetare, ateliere de cercetare-proiectare din fabrici. Apăruse în 1962 IPRS Băneasa, care producea sub licență semiconductori, tranzistoare, tiristoare, componente electronice pasive (transferate în 1974 la Fabrica de piese radio Curtea de Argeș).

Necesitatea dezvoltării automatizărilor și electronicii industriale impusese această investiție. Electrotehnica București a fost dezvoltată cu seria de mutătoare statice, transformatoare de sudură, agregate de sudură statică. La Electromotor Timișoara, o nouă hală era destinată seriei de motoare asincrone performante. Apăruse o nouă secție de producție a bunurilor de larg consum.

În 1963, la Electroputere Craiova, sub licență ABB, se fabricau locomotivele Diesel-electrice și apoi cele electrice. Sub licențe Delle se fabricau aparatele electrice de medie și înaltă tensiune, aparatele electrice de măsură și control. Apoi a intrat în funcțiune Laboratorul de încercări de înaltă tensiune, cel mai mare din sud-estul european.

La Electromagnetica București începea livrarea centralelor telefonice automate sub licență Crossbar-Pentaconta. Apăreau atunci primele instalații de automatizare românești la FEA București, la Electronică industrială București, pe bază de tranzistoare cu germaniu și, apoi siliciu, fabricate de IPRS. Electronica București livra televizoare alb-negru, cu tuburi cinescop fabricate la București, la Fabrica de Cinescoape, de pe platforma electronicii din Băneasa, apoi a TV color sub licență franceză. Prin 1961, la IFA Măgurele (institutul de fizică atomică) apare CIFA3, după un an CIFA4, iar la Politehnică Timișoreana apare seria MECIPT (mașina electronică de calcul la Institutul Politehnic Timișoara), până la MECIPT 3, după care a fost cumpărată licență IRIS50.

Abia după ce știam "cu ce se mănâncă", au dat banii pe licență, că să înțelegem ce cumpărăm. Fabrica de calculatoare București a perfecționat astfel tehnica de calcul, după ce prin 1965 la Electromureș apăruse Fabrica de mașini mecanice de calcul, sub licență suedeză. Manevra inteligentă a fost însușirea celor mai moderne tehnologii de mecanică fină a acestor mașini cu bandă perforată, la Fabrica de scule și matrițe din cadrul EM. De acolo au învățat toți din industria electronică-electrotehnică modul în care să fabrice reperele sofisticate, care, dacă ar fi fost importate, costau munți de bani.

La Reșița, a fost construită o nouă fabrică de mașini mari, hidrogeneratoare și turbogeneratoare pentru hidrocentrale și termocentrale. Fusese cumpărată o licență pentru turbogeneratoarele de 50Mw răcite cu hidrogen. Când vedem azi, în plină desfășurare, folosirea pe scară largă a hidrogenului, a combustibilul ce va face posibilă decarbonarea industriilor metalurgice, petrochimice, energetice, a transportului feroviar pe liniile neelectrificate, a camioanelor grele (înlocuind motorul Diesel), a autobuzelor urbane, a autoturismelor (că mulți sceptici invocă pericolul de explozii), e bine să le spunem că noi fabricam încă din 1968 generatoare electrice cu rotorul care se învârtea cu 3000ture/minut, răcit cu hidrogen.

Stăpâneam perfect tehnicile de etanșare prin care hidrogenul, produs în incinta termocentralei, era adus pe conducte la generator, unde umplea conductorii de bobinaj pentru a asigura răcirea rotorului la turația sincronă de 3000rpm. Vorbim în cunoștință de cauză, deoarece proiectul meu de diplomă de inginer a fost o astfel de mașină, pentru care două luni am stat la Reșița unde se fabrica primul lot de turbogeneratoare. Demn de menționat este că primele echipamente pentru instalații de foraj petrol erau livrate de Electrotehnică București. Prin 1963, fabrica Autobuzul introducea la troleibuze echipamente de acționare cu logică analogică de la ICPE.

În anul 1972, dispăreau din România locomotivele cu abur, iar 50% din traficul feroviar era pe seama locomotivelor electrice făcute la Craiova (remarcabil, nu?). Volumul producției industriei electrotehnice era în 1965 de 2,5 ori mai mare decât în 1959.
Să completăm contextul în care apăruse ELAG. În 1965-1970 au mai apărut 12 fabrici și secții specializate, față de cele existente în 1965, și anume: IMEP (Întreprinderea de Mașini Electrice Pitești), Arctic Găești (Frigidere), FAIT Craiova (aparataj de înaltă tensiune), Secția de cabluri telefonice București, Secția de cabluri izolate în PVC (la FCME, Fabrica de cabluri și materiale izolante), Fabrica de cinescoape, Fabrica de televizoare și receptoare radio Pipera, FEMI București (echipamente electronice de măsură industriale), FEA (elemente de automatizare), FCE(calculatoare electronice).
(Va urma)

Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este președinte la CT CN TRANSELECTRICA S.A.

fShare

Tweet