4 martie - 45 de ani de la Marele cutremur... şi amintirile sunt încă vii!
În seara fatidică a zilei de 4 martie 1977, aflată sub semnul lunii pline, s-a produs în ţara noastră cel mai grav cutremur din perioada postbelică. La acea oră, 21.22, rula la televizor filmul bulgăresc "Dulce şi Amar", iar preşedintele ţării, Nicolae Ceauşescu, se afla în Nigeria, la dineul oficial organizat de omologul său, generalul Obasanjo Olusegun. Seismul cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi având epicentrul în regiunea seismogenă Vrancea, zona Andreiaşu de Jos, la o adâncime de circa 110 km, a provocat distrugeri mari în sudul şi estul ţării, cu deosebire în Bucureşti, precum şi un număr mare de victime. Violenţa lui s-a înregistrat atât pe verticală, cât şi pe orizontală, iar planul de prăbuşire al straturilor a fost de aproximativ 60 grade. Studiile ulterioare au dezvăluit că acest cutremur a eliberat o energie distructivă echivalentă cu cea emisă de 10 bombe atomice similare celei aruncate la Hiroshima.
Bilanţ tragic
Cele 55 de secunde îngrozitoare au avut în România urmări de neimaginat. Pe primul loc în lista celor mai afectate oraşe a fost Bucureştiul, acolo unde 32 de clădiri au ajuns mormane de moloz (multe dintre ele erau vechi, construite în perioada antebelică, iar 3 erau noi - blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ştefan cel Mare-Lizeanu şi Centrul de calcul al Ministerului Transporturilor). Alte peste 130 au fost grav avariate. Sub dărâmăturile blocului de la Colonadelor şi-au găsit sfârşitul Toma Caragiu, Alexandru Bocăneţ, Doina Badea (împreună cu soţul şi cei doi copii), poeta Veronica Porumbacu, criticul Mihai Petroveanu, poetul A.E. Baconski şi soţia sa, Alexandru Ivasiuc. Din fericire, poeta Ana Blandiana nu se afla în acel moment în imobil, fiind internată cu câteva zile înainte în spital, iar soţul ei, scriitorul Romulus Rusan, a fost scos viu dintre resturile clădirii.
În scurtul interval de nici un minut, s-au întâmplat lucruri demne de apocalipsă: s-au prăbuşit pereţii, s-au spart geamurile, a izbucnit focul. Panicaţi, oamenii s-au îmbulzit pe scări spre lifturi sau au rămas în casă, încremeniţi de frică. Sub impulsul groazei, câţiva s-au aruncat de la etaj şi unele femei au născut înainte de termen. Pe teritoriul României a fost instituită starea de necesitate, iar familia Ceauşescu şi delegaţia care îl însoţea a aterizat a doua zi la 08.15 pe Aeroportul Otopeni.La nivel de ţară, bilanţul final al pierderilor umane şi materiale a fost unul teribil: 1.570 morţi, 11.300 răniţi, 32.900 locuinţe prăbuşite sau grav avariate, 35.000 familii sinistrate, 763 unităţi economice afectate. Pagubele estimate s-au ridicat undeva la 10 miliarde lei, adică aproximativ 2 miliarde dolari. Pentru identificarea victimelor supravieţuitoare de sub dărâmături au fost aduse echipe de specialişti însoţite de câini dresaţi din Elveţia şi zile în şir s-a muncit necontenit la scoaterea oamenilor de sub dărâmături. Supravieţuitori ar fi fost găsiţi şi la 11 zile după producerea seismului.
Amintiri din infern
Deşi au trecut peste 4 decenii de la nenorocirea care s-a abătut asupra României în 1977, oamenii îşi aduc bine aminte momentele de groază prin care au trecut. Am stat de vorbă cu câteva persoane şi am făcut apel la amintirile lor pentru a rememora cele petrecute în acea seară. "Eram toţi acasă, aveam şi musafiri... La 21.20, am simţit că măsuţa plină cu pahare a început să facă paşi", ne-a povestit prof. Daniel Dejanu. "Lustra trepida dintr-o parte în alta şi priveam înmărmuriţi. Soacra mea şi-a făcut cruce, iar fiul meu, care avea 7 ani, mi-a sărit în braţe, speriat. În ziua aceea, copilul meu, având temperatură, a lipsit de la şcoală. Era în clasa a II-a... Seara, a venit pe la noi înv. Traian Heroiu (Dumnezeu să-l ierte, că a murit de mult!...), care ţinea locul învăţătoarei Heroiu, de la Şcoala nr. 4. Întâmplător, şi ea era bolnavă şi l-a trimis la şcoală pe bărbatu-său. Astfel, dl. Heroiu, conştiincios din fire, a venit pe la noi, ca să afle cauza pentru care a lipsit copilul nostru de la şcoală şi să-i dea lecţiile pentru a doua zi. A rămas pe la noi, la un pahar cu vin, până a început cutremurul. El a fost primul care a strigat: <<Cutremur!>> Şi a ieşit glonţ pe uşă, spunând că are soţia şi copiii singuri acasă. Nu gândeam decât că trebuie să se termine.
La TV şi radio nu se transmitea nimic. Telefonul nu mai funcţiona... Eram îngrijoraţi pentru cumnatul şi copiii lui din Bucureşti. S-a terminat! Am ieşit pe scări şi vecinii toţi erau alarmaţi. Femeile plângeau... Am ajuns pe stradă. Veneau veşti contradictorii despre baraj. Pe stradă ne întâlneam cu multă lume panicată. Miliţia trecea pe străzi şi ne anunţa că barajul este în siguranţă şi trebuie să ne întoarcem la casele noastre. A fost o noapte de coşmar... ameţeli... Noi nu ştiam de replici. Nu apucasem vreodată un cutremur aşa de mare. N-aş mai vrea să trăiesc asemenea coşmar... Să ne ferească Dumnezeu! Abia a doua zi am reuşit să vorbim cu rudele de la Bucureşti (fratele soţiei, care era redactor şef la <<Scânteia Tineretului>>). El ne-a povestit despre dezastrul din Bucureşti. Eu lucram la Casa de Cultură şi, ca redactor la Centrul de Radioficare Curtea de Argeş, a trebuit urgent să merg la serviciu şi să realizez emisiuni locale, cu ştiri din zonă, pentru a linişti populaţia. Se ştie că în zona noastră n-au fost probleme, mici crăpături pe la unele blocuri... Barajul Vidraru a rezistat foarte bine. Informaţiile le luam permanent de la Primărie şi de la Centrul de comandă al Întreprinderii Electrocentrale", a încheiat prof. Dejanu.
"Aoleuuu, e cutremur..."
Maria Niculae, arhitect din Bucureştii Noi, care a lucrat în acea perioadă ca proiectant de rezistenţă, ne-a spus: "Stăteam la etajul 8. Era o zi de vineri şi eram aglomeraţi, sosiţi de la serviciu, cu copii, cu de toate... Dădusem drumul la aragaz cu ceva în cuptor şi eram la baie, sprijinită de maşina de spălat. Iniţial am crezut că ameţesc, că sunt eu obosită. Apoi mi-am dat seama că este cutremur. M-am dus spre ieşire... La bucătărie pâlpâia flacăra la aragaz şi l-am stins. Căzuse televizorul de pe frigider, dar am avut noroc că nu a fost niciun copil în zonă.
Eu nu m-am panicat aşa tare, dar soţul era terminat. Eram în haine de casă, am ieşit şi am început să cobor pe scară. Mi-a dat cineva nişte papuci şi haine. Afară am observat că şi aspectul cerului era altul, se vedea luna aceea strălucitoare, prezicătoare... Târziu mi-am dat seama că nu am făcut bine că am ieşit pe scări, dar am avut noroc că ale noastre au fost bine construite. Ferească Dumnezeu de blocurile care se fac acum! În zona mea nu au fost clădiri surpate. Fiica cea mică era la mama mea, în Cotroceni, la un parter de bloc. M-a dus un vecin până acolo, pentru că eram disperată şi am găsit totul în regulă. Dărâmate au fost clădirile din centru, pentru că s-a umblat la structura de rezistenţă a lor şi din cauza aceasta, nu au mai fost stabile".
Când va veni următorul cutremur puternic în România
Directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, spune ca următorul seism care se va produce în ţara noastră ar putea avea până la 8 grade, fiind asemănător celui din anul 1802. "Eu sunt optimist, acesta este cuvântul. Adâncimea va fi de 150-170 de km. Şansele sunt foarte mari să fie după 2040 - 2041. Sunt calcule de peste trei secole şi care văd că se satisfac. Văd că până acum nu am greşit deloc", a mai declarat Gheorghe Mărmureanu. În cazul în care se produce un cutremur mai mare, trebuie să aveţi în vedere următoarele lucruri: trebuie să pregătiţi dinainte un plan de urgenţă, să cunoaşteţi ieşirile din clădirea în care vă aflaţi, să evitaţi rănirile, să aveţi mâncare care nu se depozitează în frigider, care nu trebuie să fie gătită sau preparată. De asemenea, să aveţi kit de prim ajutor cu medicamente şi ustensilele necesare tratării unei răni. De asemenea, să aveţi pregătite şi baterii, lanterne, lumânări, sfoară, bandă adezivă, instrumente de scris, briceag, fluier şi să ştiţi mereu unde sunt actele!
Ar mai fi destule de spus, iar oamenii care au trăit acele clipe nu vor să mai aibă parte de aşa ceva şi se roagă la Dumnezeu să-i ferească de astfel de nenorociri. Pentru unii dintre cei care au scăpat, rememorarea este dureroasă, pentru că şi-au pierdut acolo rude, prieteni, cunoştinţe. Pentru România, tragedia a fost una marcantă şi în aceste momente toţi ne dorim ca un astfel de dezastru să nu se mai repete.
