Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. VI -
Cutezăm să spunem că solidaritatea era și ea stimulată, cu o modalitate aparte: dacă cineva nu acorda sprijinul pe domeniul de competență, avea mari probleme cu dosarul profesional (promovări, trepte, gradații, prime, concedii de odihnă la intervalul solicitat, bilete de odihnă în stațiuni etc.. Cineva supraveghea din umbră, datele se colectau, se păstrau și se foloseau, pe loc, nu după 7, 8 sau 12 ani!
La ministerul coordonator, regula era, de asemenea competența; excepțiile erau rare și nu supărau, ci erau compensate de majoritatea covârșitoare a celor de bună credință și profesioniști. Chiar organismele de supraveghere și control erau instruite să nu aplice sancțiuni orbește, ci mai degrabă să acorde îndrumare și șansa îndreptării greșelilor inerente oamenilor. Lipsa de reacție, în sensul corecției erorilor, era zdravăn pedepsită.
Evocăm aici sprijinul extraordinar pe care l-am primit, mai ales în anii de început, din partea distinsului inginer și om de cultură, d-l Ioan Roman, pe atunci nr. 2 la IGSCCP, responsabil pe segmentul industriei electrotehnice. Era și dumnealui originar din Curtea de Argeș, absolvent al Liceului „Vlaicu Vodă”, și avea o înțelegere clară a sistemului de asigurare a calității, în contextul economiei de comandă existent atunci. Dar spunea limpede: dacă vrem să vindem pe piețele vestice, ca să recuperăm măcar o parte din valuta cheltuită de Stat pentru dotările tehnologice importate, atunci trebuie să folosim metodele lor de asigurare a calității.
Ne amintim de traducerile lucrărilor de bază în domeniu, cum ar fi "Asigurarea calității" din engleză - autor Juran, "Ingineria valorii de întrebuințare" din engleză - autor un suedez, "Organizarea muncii" de Robert Mac Namara, fostul director de producție la Ford, fost secretar de stat la apărare în guvernul american etc.. Ioan Roman venea la noi și ne ținea prelegeri că să se asigure că am înțeles calitatea ca pe o condiție de a exista pe piață și a recupera investiția în orice activitate umană.
Ce este remarcabil, de la dumnealui am înțeles eroarea care se făcea atunci, anume că relația dintre preț și calitate guvernează. Ne dădea exemplul cu Dacia, când românii erau supărați că cedează telescoapele, adesea ușile nu se închideau bine etc.. „E greșit să compari Dacia de 70 mii de lei cu Mercedes de 80 mii mărci germane! Calitatea are un cost”, ni se spunea, legat de standardele noastre de calitate, care erau emise de "Statul unic proprietar în numele poporului".
Ne amintim că politica economică a acelor vremuri era aceea de a lega prețul de valoarea de întrebuințare a respectivului produs. Exemplificăm cu un caz concret: cel al faimoasei râșnite de cafea, concepute, proiectate și realizate integral de specialiștii de la ELAG. Noi avuseserăm un semi-eșec cu prima variantă preluată de la EMT - un produs rezultat din contextul în care a apărut fabricația de bunuri de larg consum electromotorice (denumire provenită din dorința de a distinge față de cele electrocalorice - specialitatea Electromureș).
La EMT era profil secundar. Era, dacă putem zice așa, o sarcina de partid și de Stat, dar și o necesitate de a spori cantitatea de mărfuri pe piață. În același timp, cum spuneam, cererea era mare, femeile treceau la muncă în fabrici și nu dispuneau de același timp ca înainte, să se ocupe de gospodărie. Cultura românilor era aceea că de gospodărie se ocupă femeia, lucru care azi pare ciudat. Cu timpul, bărbatul a acceptat, de voie, de nevoie, să se implice în muncă gospodăriei familiale. Astăzi asistăm la un stadiu în care bărbatul are drept la concediu pentru creșterea copiilor, la alegere cu soția, în funcție de care variantă este mai avantajoasă...
Deci potențialul tehnic era preponderent valorificat la fabricația motoarelor electrice asincrone de putere mică și mijlocie, într-o gamă așa de diversificată, încât astăzi nu mai e posibilă, pur și simplu. Astăzi principiul unanim acceptat și practicat este acela de specializare și cooperare - fiecare produce ce știe cel mai bine, ce poate să facă cel mai competitiv. Altfel nu ar rezista pe piață în lupta acerbă cu concurenții. Economia românească din acei ani era una de tip autarhic, cu tendința de a fabrica tot. Pe undeva este de înțeles; nu de pe poziția pur teoretică a economiei de piață, pentru că nu era o economie de piață, ci aveam o economie de comandă. Scopul major era industrializarea în ritm accelerat, văzută drept calea spre progres material și depășirea înapoierii economice, drept care se creau noi locuri de muncă. Se făceau importuri doar de tehnologie, de utilaje avansate, de aparatură electronică, și doar după ce se obținea o negație de la întreprinderea de profil din țară.
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este președinte la CT CN TRANSELECTRICA S.A.
