Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie V -
Pare ciudat azi, dar atunci proprietatea era unică, zisă a întregului popor (dar prin reprezentanții săi, nu așa pentru oricine!). Statul se ocupa ca pe piață (în sensul de rețea comercială de distribuție a mărfurilor și bunurilor, că nu existau piața liberă și producătorii privați) să nu apară produse neconforme cu standardele. Nimeni nu putea fi păcălit - chiar dacă nu știa ce să aleagă, fiindcă produsele aveau un certificat de calitate și garanție la care statul supraveghea calitatea.
Deși înapoierea tehnologică față de alte țări, mai ales capitaliste, era evidentă atunci, după nici șase ani, ajunseserăm să-i depășim pe mulți din așa-zisul lagăr socialist, evident, în domeniul nostru de activitate. Vom vedea ulterior cum am ajuns la acest stadiu, adică să exportăm masiv chiar celor de la care importam masiv! Chiar acum, după atâția ani, e greu de evocat uriașele eforturi făcute pentru punerea la punct a documentațiilor tehnice, pe baza cărora se făceau toate, adică fabricația, pe toate fazele, până ajungea în magazine și, ulterior, pe toată durata garanției. Este foarte important de subliniat entuziasmul tineresc, mentalitatea dominantă de atunci, de bucurie a muncii, de satisfacții pentru toate categoriile de salariați ai noștri. Muncitorii, pentru că scăpaseră de munca brută de la țară, absolviseră o școală profesională ori un liceu industrial / o școală de meserii, aveau concediu de odihnă, locuiau în căminul de nefamiliști (dacă nu erau căsătoriți), primeau garsoniere, apartamente cu două, trei și chiar patru camere, după reguli precise, respectate cu sfințenie pe acele timpuri. Aveau siguranța locului de muncă și un salariu care era mult mai mult decât aproape nimic la țară, în micile localități de unde fuseseră recrutați. Tehnicienii, maiștrii, inginerii, economiștii (TESA, cum se numeau atunci) erau și ei puternic motivați. Era vremea expansiunii industriale fără precedent, iar forța de muncă nu era suficientă pentru fabricile apărute în ritm rapid. Așa că mari eforturi au fost făcute pentru recrutarea absolvenților de diverse școli, inclusiv de muncitori calificați la locul de muncă.
Directorul Ilea, cu experiența de la IRE Sibiu și Dacia Mioveni, știa că fără motivație nu se putea stabiliza forța de muncă. Promovarea curajoasă a tinerilor ingineri și economiști proveniți din oraș sau comunele vecine, cu familie întemeiată, pe criterii de merit, extrem de rar pe "pile", deranja uneori "organele" (aici era cauza: dl. Ilea nu asculta recomandările făcute uneori de organe; știa că doar cu oameni de calitate putea realiza obiective ce păreau irealizabile). Aproba prime foarte rapid atunci când realizările erau pe măsură, mai ales pentru a stimula creativitatea, spiritul inovator, îndrăzneala. Eșecurile erau tratate că etape ale succesului. Aceasta era starea de spirit de atunci în fabrica noastră, dar și prin toate unitățile cu care colaboram și unde am constatat direct, nemijlocit, că ajutorul, cooperarea, comunicarea dintre oameni erau lucruri care făceau posibile fapte mari.
Pe scară ierarhică, la centrala industrială, oamenii care se ocupau de noi erau înțelegători, vedeau că suntem uneori depășiți de lipsa de experiență și de cunoștințe avansate tehnic. Ne recomandau și ne mijloceau contactele necesare cu specialiști din orizontală industrială, din diverse fabrici, pe tot cuprinsul țării. Să nu credem acum că oamenii nu aveau tendințe omenești, așa cum zice proverbul latin "Homo sum et nihil humani a me alienum puto" ("Sunt om, nimic din ceea ce e omenesc nu mi-e străin"). Am evocat aici versul lui Terentiu, devenit simbol al solidarității umane, așa cum DE are definiția cu ID-ul 563448.
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este președinte la CT CN TRANSELECTRICA S.A.
