Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 19:34

Liliputurile sau cărțile miniaturale, aflate în Colecțiile Speciale ale Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș

În fondul acestor colecții speciale, vizitatorul poate descoperi mici opere de artă, lucrate cu rafinament și atenţie la detalii, de o frumuseţe inimaginabilă, realizate parcă pentru o lume candidă de liliputani - cărţile miniaturale sau cărțile-liliput. Create, inițial, pentru a-i însoți pe posesorii lor, fără a le îngreuna bagajele în timpul călătoriilor, cărțile-liliput au devenit mai cunoscute la sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită interesului sporit pe care l-au exercitat asupra bibliofililor sau a colecționarilor pasionați.
Realizarea cărților-liliput reprezintă dovada măiestriei tipografilor şi a gravorilor din secolele trecute, multe dintre acestea, devenind prin ornarea și grafica lor, adevărate bijuterii, atât din punct de vedere al conținutului, cât și din punct de vedere artistic.


De obicei acest format mic este folosit la tipărirea cărților de buzunar, uzuale: cărți de rugăciuni, ghiduri de conversație sau turistice, dicționare bilingve. Astfel, se disting între liliputurile secției Colecții Speciale: „Dictionnaire Lilliput Langenscheidt français-allemand“ (cu dimensiunile L= 4,8 cm și l= 3,3 cm și având 640 de pagini) publicat la Berlin, în 1930, la Tipografia „Druckhaus Langenscheidt Berlin Schőneberg“; „Dicționar liliput român-francez“ (cu dimensiuni L=4,5 cm și l=3 cm, 728 de pagini) și „Dictionnaire liliput français-roumain“ (cu dimensiuni L=4,5 cm și l=3 cm, 627 de pagini). Acestea din urmă au fost tipărite la Imprimeria Oscar Brandstetter din Leipzig și cuprind fiecare câte 12.000 de cuvinte.


Demn de remarcat, în colecția de liliputuri a Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu“ Argeș, este și „Manifest der Kommunistischen Partei“ (cu dimensiunile L=5 cm și l=3 cm), publicat la Berlin în 1978, la Editura „Dietz Verlag“.


Textul „Manifestului Partidului Comunist“ este cel original din 1848, la care s-au adăugat și modificările făcute de Friedrich Engels la ediția germană din 1890. Având 336 de pagini și 11 gravuri sugestive, volumul are cotorul cusut și coperte din carton, îmbrăcate în piele. Titlul cărții este imprimat cu litere aurii, în grafia gotică.
Dintre liliputurile pe care le găzduiește fondul Colecțiilor Speciale, cel care atrage toate privirile, fiind totodată și cel mai vechi volum este „Le petit fabulist“. Așa cum reiese și din titlu, „Le petit fabulist“ este o culegere, în limba franceză, cuprinzând 13 fabule.


Publicat la începutul secolului al XX-lea, la Paris, în tipografia renumitului gravor și tipograf Firmin Didot, volumul are dimensiuni ce impresionează pe oricine, lungimea de doar 2,5 cm, iar lățimea de 2 cm. Cartea miniaturală de 87 de pagini are tranșa aurită și este prevăzută cu o casetă pentru protecție. Pentru a atrage și mai mult publicul spre lectura fabulelor, volumul este ilustrat cu șase minigravuri originale. Impresionant este faptul că, deși are dimensiunea unei monede de 10 bani, textul poate fi citit fără lupă.
Delicate, prin dimensiunile lor liliputane, dar impresionante prin bogăția de ornamente și gravuri, cărțile miniaturale reprezintă o sursă permanentă de încântare, atât pentru specialiștii în biblioteconomie, cât și pentru bibliofili.

Pin It