Rubrică aniversară - ELECTROARGEȘ 50 - Monografie. IV -
Inginerii de la EMT plecau pe capete, mai ales în Germania Federală, atrași de viața mai bună și de posibilitățile de afirmare profesională. Aveau avantajul că vorbeau limba germană, mulți fiind urmașii șvabilor care au colonizat Banatul (diferiți de sașii trimiși pe arcul interior al Carpaților, în estul Transilvaniei, să apere Occidentul de pericolele imperiilor otoman și rus). Israelul și Germania au propus lui Ceaușescu să acorde libertate contra cost specialiștilor dispuși să plece. Acordul s-a dat și a avut un impact major în viață noastră, mult mai grea, pentru că nu mai știa nimeni pe unde erau miile de fișe tehnologice, desene, planuri de operații, mai ales pentru componentele care erau fabricate prin toate colțurile țării.
Aflați la mare impas, am cerut ajutorul directorului, care imediat l-a rugat pe omologul sau să delege pe cineva care să nu plece și să ne asiste la transferul fabricației. Așa au fost desemnați doi mari oameni, doi mari patrioți, doi mari profesioniști - inginerul Aurel Ghile, moț din naștere, de prin zona Abrudului, și maistrul Eberle, un șvab molcom, harnic, bun la toate. Domniile lor au fost lângă noi chiar și după demararea oficială a producției la Curtea de Argeș. Eram tratați - eu și colegul Turtă - că și copiii lor, ne iubeau că rezistăm la eforturi, pricepeam repede și nu reclamam "organelor" dificultățile ce apăreau la tot pasul. Ne adresam d-lor și directorului Ilea, poreclit de noi "tăticul".
Era un ritm de lucru infernal... Trebuia să ne luptăm pentru introducerea în planul de importuri a fiecărui utilaj prevăzut de proiectantul general al ELAG, adică Institutul bucureștean ELECTROUZIN PROIECT. Am fost norocoși că, aici, șeful de proiect era un inginer experimentat, rapid în decizii (se documenta temeinic, știa multe, era hotărât, era patriot). Este vorba despre Constantin Popescu, pe care-l porecliserăm mistrețul, tocmai pentru rapiditatea acțiunilor și puterea de străpungere a birocrației, demult inventată.
Fondurile valutare erau limitate, cerințele foarte mari, țara era atunci un șantier, așa că mereu eram sfătuiți să alegem utilaje mai puțin performante, nu pe valută forțe etc.. Mergeam repede la "mistreț", care lăsa lucrul său și se ducea la MASINIMPORTEXPORT, la TEHNOIMPORTEXPORT, la ELECTROEXPORTIMPORT, ca să obținem avizele necesare pe fișele de import.
Responsabilul pe tot Electrouzinproiect pentru deciziile de import, din punct de vedere al diminuării riscului că fabrica să nu fie capabilă de a produce la nivel calitativ competitiv era d-l Rotileanu, o enciclopedie, un mare cunoscător, un as al ingineriei în general. Ne asculta atent argumentele, deși aveam vârsta copiilor săi și experiența profesională până la genunchiul sau. Ne explica cu răbdare care erau constrângerile și dădea soluții care ne uluiau prin formularea lor. De la dumnealui am învățat că inclusiv în tehnologie compromisul e o armă redutabilă, un mixt de artă și de cunoaștere specifică.
Tot acolo mai aveam doi foști colegi de facultate, chiar de grupă: ing. Gh. Banu și ing. Rodica Popescu, oameni care m-au scos din multe impasuri, adică din multe piedici birocratice. Dăm un exemplu ilustrativ despre cum se lucra atunci în economie, în general, folosind un caz din experiența noastră. Proiectul general al fabricii prevedea, conform capacității de producție proiectate și aprobate prin Decret prezidențial, șase mașini de danturat de precizie, import Elveția. Criza de bani se adâncise, așa că am obținut aviz pentru doar o mașină. Direct la d-l director general Al. Necula am ajuns, care primea oricând pe cei care aveau probleme. Nu existau atunci ajutori de băgători de seamă care să blocheze accesul la ȘEF, de orice fel ar fi fost el. Dumnealui m-a ascultat atent (regula era că niciun telefon nu-l suna, secretara știa că nu are voie) și mi-a dat o soluție care m-a făcut să cred că a vrut să scape de mine. Concret, mi-a spus așa: "Atunci când mașină asta vine din Elveția, să-mi spui, direct din București. Te ajut s-o trimiți la Cugir unde, vor face restul de cinci mașini identice, ai priceput?" Am făcut așa. După ce inginerii de acolo au demontat-o și relevat-o, imediat am dus-o în fabrică, pentru că venea specialistul elvețian să o pună în funcțiune și să demonstreze că mașina face piesele conform preciziei și cu productivitatea orară contractată. Pare de necrezut, dar mecanicul elvețian nu și-a dat seama că mașina lor fusese demontată și montată la loc!!! Așa că directorul Ilea, ardelean cu maniere alese, m-a luat la București să-i mulțumim d-lui Necula. Acesta ne-a răspuns scurt: "Acum să văd cum faceți voi o bormașină ușoară, bună pentru cei din construcții industriale! Asta ar fi mulțumirea că să scap de presiunea lor."
Voi arăta ulterior cum ne-am ținut promisiunea de onoare. Cam acestea erau pe vremile acelea relațiile ierarhice, NORMALE adică!...
(Va urma)
Gheorghe Olteanu a activat în perioada aprilie 1971 - ianuarie 1991 în cadrul Electroargeș în calitate de director, inginer tehnolog, șef serviciu, inginer șef - management și organizarea proceselor industriale. În prezent, acesta este președinte la CT CN TRANSELECTRICA S.A.
