Fascinanta poveste a legăturii dintre Steagul lui Tudor Vladimirescu și orașul Curtea de Argeș
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Curtea de Argeş a fost construită după planurile arhitectului Dimitrie Ionescu - Berechet născut la Câmpulung. Portofoliul său de lucrări conține peste 400 de proiecte care impresionează prin diversitate, calitate și cantitate. În perioada 1930-1963, el a fost arhitectul-șef al Patriarhiei Române, timp în care a proiectat peste 100 de biserici noi. Între acestea, și cea de la Curtea de Argeș. Biserica veche avea hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și a fost construită între anii 1779-1793 de către arhimandritul Partenie. Datele referitoare la construcția sa sunt aproape inexistente. Se știe că avea un cimitir și figurează în scrierile vremii înainte de anul 1877. Biserica a fost mistuită de flăcări în 1913...
O informație potrivit căreia în anul 1876 la Biserica „Sfântul Gheorghe” încă se mai afla, la adăpost, steagul lui Tudor Vladimirescu, adus la Curtea de Argeș de episcopul Ilarion Argeșiu, mentorul acestuia, ne-a atras atenția. Se știe că revoluționarul a fost asasinat la 7 iunie 1821, iar steagul său a fost adăpostit înainte de acest episod de unul dintre pandurii cu care se însoțea când a fost înconjurat și arestat la Golești - căpitanul Ion Cacaleţeanu.
„Tudor a plecat de la Tismana și a mers până la Argeș, iar de aici voia să ia calea Bucureștiului. Episcopul Ilarion este cel care a făcut efectiv steagul a cărei replică se află la Muzeul din Curtea de Argeș. După ce a ajuns în Cetatea Basarabilor, Tudor a stat o vreme aici. El n-a plecat imediat la București... Îmi amintesc că mai demult era și poză cu casa în care a stat la adăpost în Curtea de Argeș - dacă nu mă înșel tot la Muzeu se află, în arhivă. Era o casă cu prispă, pe modelul celor vechi, dar mare. De aici, a plecat la București, trecând prin Golești, acolo unde, din păcate, a fost prins și arestat. Unul dintre panduri a ascuns steagul, l-a îngropat, povestea este amplă... Din câte știu eu, l-a dus în Vâlcea. Din informațiile pe care le dețin, acel steag nu s-a mai întors la Curtea de Argeș. Dar, da, întrucât rânduiala creștinească prevedea sfințirea sa, cu siguranță a stat în altarul vechii biserici 40 de zile (așa știu că era regula) cu acest scop. Steagul este profund creștin prin simbolistică...”, ne-a informat istoricul Ștefan Dumitrache.
Fiindcă am ajuns la simbolistică, pe site-ul clasate.cimec.ro, aparţinând Institutului Naţional al Patrimoniului, este făcută o descriere a steagului lui Tudor Vladimirescu. Acesta avea dimensiunile de 1.560 mm x 1.460 mm și următoarele caracteristici: „Pânza de formă dreptunghiulară este formată din feţe de mătase gălbuie, din care nu se mai păstrează decât unele părţi, pe care se văd urmele picturii, distrusă în cea mai mare parte, şi din căptuşeala de mătase albastră, mai bine conservată; totul este introdus în tul dublu. Pictura, acum foarte deteriorată, reprezenta iniţial Sf. Treime, având în dextro pe Sf. Teodor Tiron, patronul Slugerului T. Vladimirescu, iar în senestra pe Sf. Gheorghe, considerat aducător de biruinţă. Sub Sf. Treime, în interiorul unei ghirlande de frunze de dafini, era redată o acvilă neagră, conturată, cruciată, cu sborul jos-întruchipând stema Ţarii Româneşti - sub care figura datarea <<1821 Ghenarie>>, scrisă cu litere chirilice, ca şi versurile ce încadrau stema”. Conform datelor de pe site, steagul lui Tudor Vladimirescu este în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României şi a fost clasat în urma unui ordin dat în anul 2003. Unii istorici consideră că ciucurele din vârful steagului ar fi prima mărturie a existenței tricolorului românesc.
Tudor Vladimirescu a fost ucis în urma unui complot ticluit de căpeteniile grecești, Iordache Olimpiotul, Ioan Farmache, Hagi Prodan și Dimitrie Macedonschi, ultimii doi fiind chiar din tabăra revoluționarului. El a fost ridicat de eteriști din tabăra de la Golești sub pretextul că urma să aibă o întâlnire cu Alexandru Ipsilanti, dar deznodământul a constat, de fapt, într-o crimă comisă în noaptea de 27 spre 28 mai 1821. Nu se știe dacă a fost sau nu judecat, dar, cel mai probabil, acest drept i-a fost anulat, nu înainte de a fi supus unui interogatoriu violent. Episodul uciderii sale a fost relatat de memorialistul rus Ivan Liprandi (1790-1880): „Apropiindu-se de Râul Dâmbovița, Caravia l-a împușcat cu pistolul, apoi l-au tăiat, i-au tăiat capul, iar trupul i l-au aruncat în râu, după unii autori, într-o fântână părăsită. Astfel a fost curmată, prin trădare, viața lui Tudor...”.
Așa cum am spus mai sus, steagul de luptă al pandurilor lui Tudor Vladimirescu a fost luat de căpitanul Ion Cacaleţeanu, care l-a ascuns bine. Povestea păstrării la Curtea de Argeș a acestui obiect este cumva pierdută în negura anilor care s-au scurs și prezintă lacune, ceea ce o face mai greu de crezut. Întrucât exista teama față de eteriști, care nu iertau nimic, nu este exclus ca, totuși, steagul să fi revenit pentru o scurtă vreme în orașul în care a fost confecționat, pentru o mai mare siguranță.
În urmă cu ceva vreme, istoricul Cornel Popescu explica acest episod astfel: „În drumul său spre Bucureşti, Tudor a campat la Goleşti, unde azi este Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii. Acolo a folosit pentru prima dată acest steag. În retragerea lui de la Bucureşti, spre sfârşitul Revoluţiei, când a dorit să se întoarcă în Oltenia, a campat iar la Goleşti, unde a fost arestat de eterişti. De aici a fost dus la Târgovişte, judecat şi executat. În acest context, steagul a fost luat de la Goleşti de episcopul Ilarion al Argeşului. Şi nu putea să-l ducă altundeva decât la Curtea de Argeş".
Dar acesta pierdea din vedere legătura cu Ion Cacaleţeanu, ai cărui urmași l-au predat autorităților, mulți ani mai târziu, spre introducerea în patrimoniul țării. Datele privind acest episod sunt verificate. Concret, pe 17 mai 1882, în Garnizoana Craiova s-a sărbătorit intrarea în patrimoniul naţional a Steagului Revoluţiei din 1821 conduse de Tudor Vladimirescu. Acesta a fost adus și înmânat autorităţilor militare şi civile ale oraşului Craiova de către urmaşul lui Ion Cacaleţeanu, care a spus că familia a păstrat valoroasa mărturie mai bine de șase decenii, însă nu a făcut precizări despre eventuale drumuri pe care steagul le-ar fi parcurs în tot acest interval. Ulterior, a fost predat Muzeului Național de Istorie a României...
