Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 20:31

Lacul de acumulare Bascov

Reprezintă o arie naturală de protecție specială avifaunistică situată în Câmpia Piteștilor, pe teritoriul administrativ al comunei Bascov (județul Argeș). Rezervația are o suprafață de 162 hectare. Aparține bazinului hidrografic Argeș, aflându-se pe cursul mijlociu al acestuia, lângă drumul european E81 sau (DN7).

Lacul Bascov și împrejurimile sale au fost declarate arie protejată în anul 2004 și reprezintă o zonă de câmpie cu luciu de apă, teren mlăștinos, pajiști și fânețe ce asigură condiții de viețuire pentru anumite specii de păsări migratoare, dar și condiții de iernat pentru anumite specii de păsări care rămân în cadrul rezervației pe toată perioada anului. Cele mai reprezentative sunt: egreta mică, gâsca cenușie, rața roșie, barza, rața lingurar, pescărușul cu cap negru, cormoranul mare, cufundarul polar, lebăda mută etc.

Schema generală de amenajare a nodului hidroenergetic Bascov este asemănătoare celorlalte noduri, cu oarecare diferențe date de situația geo-morfologică și iminenta vecinătate a municipiului Pitești. Acumularea de capacitate redusă (5,245 mil m³ si 140 ha) este realizată la adăpostul digului mal drept de 2.811 m, a celui de la malul stâng de 760 m și a terasei naturale de la malul stâng. Ca și celelalte diguri, etanșarea în adâncime este realizată cu perete continuu din beton sau gelbeton, taluzul udat este etanșat cu pereu de beton armat, coronamentul este prevăzut cu o grindă spargeval, iar la piciorul aval al taluzului înierbat este un contracanal de colectare a apelor de infiltrații. De scos în evidență că datorită colmatării, volumul inițial al acumularii s-a redus de la 5,245 mil m³ la 2,408 mil m³.

Descărcătorul de ape mari este un stavilar de tip WES cu profil practic, constituit dintr-un radier masiv deversor din beton armat, schema statică – cuva, în care sunt încastrate culeele și cele 3 pile intermediare care formează 4 câmpuri deversoare a 12,00 m. Retenția este realizată cu stavile segment de 12,00 x 5,50 m cu clapeta inclusă de 9,90 x 1,50 m. Disipatorul la această amenajare este într-o singură treaptă, de tip bazin cu dinți Rebock și prag șicanat, în lungime de 55,50 m. Este continuat cu o rizbermă mobilă de 55,50 m alcatuită din blocuri de beton și anrocamente.
În culeea mal stâng este amplasată priza principală de apă cu debitul maxim de 6,00 m³/s pentru alimentarea Stației de Pompare Bascov, care la rândul ei alimentează Uzina de Apă Budeasa, pentru alimentarea cu apă potabilă a municipiului Pitești. Priza este urmată de o cameră de spălare, o cameră de vane și conducta casetată de alimentare din beton armat de 1,20 x 1,80 m.

În deschiderea nr. 4 a barajului deversor este amplasată o priză de tip tirolez legată printr-o conductă de camera de spălare de la malul stâng.
Stația de pompare pentru irigații, aflată în administrarea Institutului Pomicol Mărăcineni, s-a realizat la cca 500 m amonte de baraj, pe digul mal stâng al acumulării. Accesul apei la priză se face printr-o conductă de Ø=400 mm.

Stația de pompe este o sursă de rezervă care asigură alimentarea cu apă brută a Uzinei de Apă Budeasă, fiind amplasată în stânga Barajului Bascov și este deservită de 3 linii tehnologice separate, fiecare fiind echipată cu câte o electropompă cu ax vertical, montată în camera umedă. Partea subterană este constituită dintr-o cuvă din beton armat de 16,50 x 15,50 m care se ridică până la planșeul sălii motoarelor. Aducțiunea apei de la prize în camera de distribuție a stației de pompare, comună celor 3 linii, se face prin conductele casetate. Refularea către Uzina de apă se face prin 2 conducte metalice Ø=1.000 mm.

Centrala Bascov este amplasată pe malul drept, în continuarea barajului deversor și este echipată cu 2 turbine Kaplan de 3,8 MW, care funcționeaza cu un debit de 45 m³/s fiecare, la o cădere de 10,5 m, producând 14,30 MW/h în anul hidrologic mediu. Regimul de funcționare este preponderent la vârful de sarcină de seară și este dat de rezervele de apă din lacul de acumulare propriu și din amonte. Canalul de fugă are o lungime de 2.251 m și descarcă în vechea albie a Argeșului.

Lacul Bascov este unul dintre cele mai bune locuri unde se poate prinde bine știucă și biban mare, dar va trebui să aveți barcă. În cazul în care nu aveți, puteți închiria de la pensiunile din zonă. Specii de pești: Șalău, Biban, Știucă.

Căi de acces:
Drumul național Transfăgărășan (DN 7C) - Curtea de Argeș - Zigoneni - Merișani - Drobogostea - Bascov
Autostrada A1 - București - Pitești - intrare în DN7 la Bascov Drumul național (DN7) - Pitești - Bascov.

 

Pin It