POVESTE DE CRĂCIUN JERTFA ȘI RĂSPLATA
Iarna era în toi. Ninsese devreme și se lăsase apoi un ger cumplit. Într-o căruță sărăcăcioasă, dintr-o mahala a orașului, o biată femeie, istovită de oboseală și lipsuri, zăcea pe un pat de scânduri, așternut doar cu o rogojină. Lângă ea, ședea plângând un copilaș de 9 ani, cu ochii albaștri ca seninul cerului și cu păr bălai. Mama abia izbuti să-i spună că, nemaimuncind de multă vreme, merindele se isprăviseră și nu avea pentru el decât o bucățică de pâine. La 9 ani, nu prea știi la ce să te aștepți, dar, cu toate acestea, nu lipsa de pâine îi storcea lacrimi bietului copil. El plângea nenorocirea mamei și își chinuia mintea cum ar putea face să dobândească bani cu care să îngrijească de sănătatea ei.
Era cu două zile înainte de Crăciun. Știa el că oamenii cu dare de mână acum mergeau în târg pentru a face cumpărături de Sărbători. Și-a făcut repede planul să iasă în oraș și, dacă n-are și el parte de jucării și daruri, ca alți copii cu părinți, măcar să ducă plasele cu târguieli ca să poată să câștige un ban.
Își sărută mama pe care nu știa dacă o va mai găsi în viață. Ea îl binecuvântă cu ochii înecați în plâns și Florin plecă. Colindă străzi multe, oprindu-se la ușa fiecărei prăvălii, unde se vedea lume multă, dar nimeni nu avea nevoie de ajutorul său. Rămânea adesea zgribulit de frig, cu ochii țintă la jucăriile din vitrinele pline de lumină ale prăvăliilor... Și uite că mama lui murea acasă și nu avea pâine...
Se lăsase înserarea peste oraș și bietul Florin trebuia să se întoarcă acasă fără niciun ban. Tocmai când, cuprins de deznădeje, izbucnise în hohote de plâns, se opri în dreptul lui un trecător care-l privea cu multă băgare de seamă. Se uită îndeosebi la părul lui bălai care-i cădea peste umeri. Se apropie de el:
- Nu vrei să-mi vinzi mie părul tău, copile? Îți dau două sute de lei pentru el.
200 de lei! Asta era o avere pentru micuțul nenorocit. Să ducă el măicuței o sumă așa mare? O fericire ca aceasta ar fi plătit-o cu viața, dar să dea numai părul!...
Târgul se făcu iute și iată-l pe Florin într-o frizerie. Gândul lui era la bucuria ce va pricinui mamei și de aceea privea fără părere de rău la părul de aur care cădea șuvițe, sub foarfecele frizerului, cum cad spicele la secerat.
Tocmai când jertfa lui era pe sfârșite, trecu prin prăvălie un doctor care venise să vadă fata frizerului ce era bolnavă.
- Ce aveți de gând să faceți?, întrebă doctorul mirat. Pe o vreme așa de rece, nu-i lăsați niciun pic de păr? Vreți să-l omorâți?
- Nu, domnule, răspunse copilul grăbit. Eu am vrut să mă tundă, fiindcă îmi trebuie bani pentru mămica mea bolnavă.
Și, ispitit de doctor, copilul depănă firul tristei lui povești. Doctorul așa de mult s-a înduioșat, încât s-a hotărât a îngriji bolnava. Florin primi vestea cu bucurie și nădejde și porniră împreună spre căsuța de la marginea orașului.
Se înnoptase. Întunericul învăluise casa și în pragul ei doctorul abia văzuse preotul care fusese să-i aducă cele din urmă mângâieri creștinești. O spovedise și o împărtășise. Schimbară câteva vorbe pe care Florin nu le auzi, căci el zorise să ajungă la patul mamei.
Doctorul aprinse o lampă de buzunar și păși în lumina ei, înăuntru. Florin ținea în mâinile lui de copil mâna bunei mame bolnave și o săruta mereu. Îi întinse banii:
- Măicuță, dragă, am bani. Florin al tău vrea să fii sănătoasă...
- Copil scump, îi zise ea, cu glasul strâns, tu n-ai putut să câștigi în câteva ceasuri atât. Mi-e teamă...
- Nu-ți fie frică, mamă, i-am câștigat cinstit. Am vândut părul meu, care ziceai tu că e de aur.
Bolnava păru că se înviorează, întinse mâna ei firavă și mângâie capul copilului.
- Să te binecuvânteze Dumnezeu, cum își dorește măicuța ta!
Rostise cu mare greutate. Acestea fură cele din urmă vorbe. Bolnava își pironi ochii pe icoana de pe perete. Maica Domnului ținea pruncul în brațe și parcă ar fi rugat-o să aibă grijă și de Florin al ei, care numai peste o clipă rămânea orfan și singur pe lume.
Doctorul rămase mut, privind cele ce se petreceau în noaptea aceea, lângă căpătâiul celei duse în altă lume, mai bună. Au stat de veghe cu o făclie Florin, doctorul și soția sa. După ce o petrecură la groapă, Florin rămase în casa doctorului. A învățat carte și s-a făcut și el doctor.
Astăzi, lumea îl cunoaște sub numele de Doctorul fără Bani, fiindcă el îi îngrijește pe cei nevoiași și lipsiți de mijloace materiale. Și, cu gândul la măicuță, așteaptă plata de la Dumnezeu.
