Care sunt obiceiurile din preajma solstiţiului de iarnă
Solstițiul de iarnă sau solstițiul hibernal, cunoscut și sub denumirea de mijlocul iernii, corespunde momentului în care poziția Soarelui pe cer este la cea mai mare distanță unghiulară negativă față de ecuatorul ceresc. Acest fenomen astronomic are loc de două ori pe an, câte o dată în fiecare emisferă (nordică și sudică). Pentru emisfera respectivă, solstițiul de iarnă este ziua cu cea mai scurtă perioadă de lumină și cea mai lungă noapte a anului, când Soarele se află la cea mai mică înălțime zilnică maximă pe cer. Opusul solstițiului de iarnă este reprezentat de solstițiul de vară. În funcție de corespondența cu calendarul, solstițiul de iarnă are loc în fiecare an între 20 și 23 decembrie, în cazul emisferei nordice și între 20 și 23 iunie, în cazul emisferei sudice.
În mod tradițional, în multe regiuni temperate, solstițiul de iarnă este văzut ca mijlocul iernii, dar astăzi, în unele țări și calendare, este văzut ca începutul ei. În meteorologie, iarna este socotită ca fiind deja începută cu aproximativ trei săptămâni înainte de venirea solstițiului. Încă din preistorie, acesta a fost văzut ca o perioadă semnificativă a anului în multe culturi și a fost sărbătorit prin festivaluri și ritualuri. El marca moartea simbolică și renașterea Soarelui. Semnificația sezonieră a solstițiului de iarnă constă în inversarea prelungirii treptate a nopților și scurtarea zilelor.
Obiceiurile româneşti din preajma solstiţiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie). Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului „Zile şi mituri - calendarul ţăranului român”, de Ion Ghinoiu.
Cea mai veche referință scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an. Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia și Orientul Mijlociu. Chiar și popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții. În Europa, construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost astfel poziționate încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.
