Biserica Izvoarelor de Leac de la Vâlcelele
Astăzi, creștinii ortodocși marchează Izvorul Tămăduirii - o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului. Nu are dată fixe, fiind trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică. Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Conform tradiţiei, Maica Domnului i-a descoperit împăratului Leon cel Mare (457-474), înainte de urcarea sa pe tron, un izvor cu apă vindecătoare. Împăratul Leon, mergând printr-o pădure, a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, dar, la cererea orbului de a-i da apă, a plecat să caute. Negăsind, a auzit glas Maicii Domnului care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând cele auzite, Leon a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar cu apa acelui izvor s-au vindecat mulţi bolnavi de-a lungul timpului.
În România se găsesc numeroase astfel de izvoare, considerate „de leac”. Și în apropiere de Curtea de Argeș există un asemenea loc. Este vorba despre Biserica Izvoarelor de Leac - de fapt, un complex de izvoare, troiţe şi mici capele ortodoxe întins pe dealul numit „Valea Radului”, în apropierea localității Vâlcele-Crâmpotani din comuna Merișani. Ansamblul se află pe drumul național ce leagă între ele localitățile Pitești și Curtea de Argeș, la vreo șase kilometri de localitatea Vâlcele. Transmise pe cale orală, din generație în generație, sub formă de tradiții locale, legendele despre acest loc sunt multe. Cele șapte izvoare tămăduitoare dintre copaci sunt împrăștiate în jurul bisericii închinate Sfinților Calinic de la Cernica și Nectarie Taumaturgul. Mai mult, pe o rază de un kilometru, de jur-împrejurul bisericuțelor se păstrează regula tăcerii.
Apele de la „Izvoarele de Leac” sunt tămăduitoare încă din vechime, aici găsindu-și alinarea - spun legendele - domnitori precum Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihnea Turcitul. Alături de aceștia, nenumărați pelerini s-au oprit prin aceste locuri, în drumul lor de la Mănăstirea Cotmeana spre Mănăstirea Tutana și spre Mănăstirea Curtea de Argeș. În cadrul luptei de la Rovine, voievodul Mircea cel Bătrân a otrăvit apele din împrejurimi și s-a retras la aceste izvoare, care i-au întărit pe oștenii săi, putând astfel birui mulțimea de oaste a lui Baiazid.
O legendă locală amintește de o pustnică oarbă care se nevoia în aceste păduri. Atingându-se odată de unul dintre aceste izvoare, pustnica și-a recăpătat vederea. O minune asemănătoare s-a petrecut și cu Elisabeta Bădescu care, la vârstă de numai zece ani, și-a pierdut vederea. Astfel, după mult post și rugăciune, spălându-se cu apă din aceste izvoare, femeia și-a recăpătat vederea. O altă minune asemănătoare s-a petrecut cu un băiat mut care, fiind trimis de tatăl sau să îi aducă apă de la unul dintre aceste izvoare, a început pe loc să vorbească. Minunile săvârșite prin apa acestor „izvoare de leac” sunt multe, aceasta tămăduind multe boli, printre care chiar și paralizie și cancer. La baza tuturor vindecărilor stă, însă, rugăciunea celor care se închină cu evlavie lui Dumnezeu și sfinților Săi. Ctitorul principal al bisericuței din acest loc rămâne până astăzi Valerica Lungu, fiica Elisabetei Bădescu. Într-o carte, ea mărturisea: „Întrând pe Valea Radului, unde se află pârâul de leac, intri parcă în ținutul primordial, pus spre conservare. Unele tradiții sunt precreștine: aici oamenii se întâlneau în mare tăcere, în templul tăcerii, cu Îngerul Pământului, care din izvorul divin dădea apă Îngerului Apei, pentru sănătatea lor, apoi Îngerul Aerului o ridica deasupra lumii, dăruind-o Îngerului Focului, care o dădea Soarelui, pentru a-i păstra moleculei nemurirea în Inima Universului.”
Într-un vis avut pe la sfârșitul anului 1998, Valerica Lungu căuta o mănăstire. Repetându-se de mai multe ori visul, după câteva luni, tot în vis, un bărbat i-a spus că la izvoarele de leac să facă o mănăstire. Mai apoi, primind binecuvântarea duhovnicului și a Preasfințitului Calinic, femeia s-a apucat de lucru. În ziua de 4 august 2003 s-a pus piatra de temelie la biserica cu hramul Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica și Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul din Eghina. Mai apoi, în ziua de 25 septembrie 2004, Preasfințitul Calinic al Argeșului și Muscelului, însoțit de un sobor de slujitori și credincioși din toate zonele, a săvârșit slujba de sfințire.
Potrivit obiceiului locului, credincioșii care vin să ia apă de la aceste izvoare păstrează tăcerea pe toată durata drumului de la biserica la izvoare și înapoi. În tot acest timp, fiecare se roagă în inima lui, urmând îndemnul Mântuitorului, care zice: „Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea” (Marcu 1:24).
Sursa: www.izvoareledeleac.ro.
