Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 18 aprilie 2026 02:30

Cascada Văii Rele din Nucşoara, una dintre cele mai spectaculoase din România!

 

"Situată în comuna Nucşoara, Cascada Văii Rele este una dintre cele mai impresionante căderi de apă din ţara noastră. Aparţine de Golul alpin Valea Rea - Zarna, care este o rezervaţie naturală mixtă, declarată arie protejată de interes naţional. Aceasta este situată la o altitudine de circa 1.800 de metri şi se ajunge la ea după un traseu de o frumuseţe aparte, prin munţii Făgăraş, către Curmătura Maliţei şi apoi spre Valea Rea, pe care pot fi admirate o sumedenie de căderi de apă de diferite dimensiuni. Cascada Văii Rele merită să fie admirată în toată splendoarea ei mai ales primăvara, după dezgheţ, când debitul apei devine unul impresionant. Comuna Nucşoara, cea mai nordică localitate din judeţul Argeş, excelează prin frumuseţile sale naturale de excepţie. Sălbăticia din sudul Munţilor Făgăraş, cu privelişti spectaculoase, cascade, păduri, lacuri şi aer curat, transformă această zonă într-o superbă destinaţie turistică. "Comuna Nucşoara se află la marginea nordică a judeţului, la limita cu judeţul Braşov, pe cursul superior al Râului Doamnei, în Munţii Făgăraş. Este deservită de şoseaua judeţeană DJ 731, care o leagă spre sud de Corbi, Domneşti (unde se intersectează cu DN 73C), Pietroşani, Coşeşti şi Dărmăneşti (unde se termină în DN 73). Distanţa dintre Piteşti şi Nucşoara este de 63 km şi poate fi parcursă în aproximativ 1h 10 min", transmite Consiliul Judeţean Argeş.

Pin It