COLŢUL FERMIERULUI - Un ultim efort pentru fân

În zona Curtea de Argeş există suprafeţe întinse de păşuni şi fâneţe naturale care, pe lângă faptul că dau locurilor un aspect pitoresc, constituie o însemnată bogăţie naturală, deoarece iarba din pajişti - folosită ca păşune şi fân - este furajul de bază pentru creşterea ovinelor, taurinelor şi cabalinelor. Cosirea tuturor suprafeţelor de fâneţe conduce la obţinerea unor mari cantităţi de fânuri, fapt ce permite creşterea unui număr mare de animale, care contribuie la consolidarea economică a satelor. Un simplu calcul de eficienţă economică demonstrează că obţinerea fânului din pajiştile naturale, deşi este o acţiune care pretinde eforturi, este totuşi răsplătită de avantajele pe care le oferă: pentru un pogon de fân se consumă pentru cosit mecanizat 250 lei; pentru uscat şi adunat fân, patru zile/om x 60 lei/zi = 240 lei; pentru transportat şi depozitat fân: 4 căruţe x 20 lei = 80 lei; în total, pentru întregul pogon de fân se cheltuie 570 lei. Cele 4 căruţe de fân valorează 4 x 170 lei = 680 lei, faţă de 570 lei câţi s-au cheltuit. Rentabilitatea este de 110 lei, iar dacă fânul se va vinde la ieşirea din iarnă, la un preţ mai ridicat, se vor obţine 4 căruţe x 200 lei = 800 lei, deci 230 lei peste cei 570 lei cheltuiţi pentru obţinerea fânului. În situaţia în care fânul se va consuma în gospodărie pentru furajarea animalelor proprii, cele patru căruţe de fân obţinute de pe un pogon de iarbă sunt exact necesarul de fân pentru o vacă în lactaţie pe timp de iarnă. De la această vacă se pot valorifica uşor 400 - 500 litri pentru vânzare x 1,5 lei/litru, rezultă un venit de 600-750 lei, deci cu mult peste cei 570 lei care s-au cheltuit pentru obţinerea celor 4 căruţe de fân. Gospodarul care vinde lapte va avea şi el tot timpul lapte de consum în casă, de la văcuţa lui din curte care, aşa după cum spuneau bătrânii, ne scapă de foame şi sărăcie. Este un fapt de mare hărnicie şi chibzuială ca acum, în ultima lună a verii, să cosim cât mai multă iarbă pentru a o transforma în fân şi să creştem cât mai multe vite, care vor contribui substanţial la întărirea economică a gospodăriilor.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It