Colţul Fermierului: Praşila - o lucrare de actualitate

Prăşitul sau săpatul culturilor agricole este o lucrare de actualitate pe tot timpul verii, iar în unele cazuri, şi la începutul toamnei, pentru următoarele considerente:
- prin prăşit se combat buruienile, cunoscute ca un concurent de temut al plantelor, în ceea ce priveşte consumul de apă şi de elemente nutritive. La culturile la care nu s-au folosit ierbicide, prăşitul este inevitabil, fiind necesară aplicarea unui număr mai mare, care poate să ajungă la trei sau patru;
- prin prăşit se afânează solul, se îmbunătăţeşte regimul apei şi aerului în zona rădăcinilor. Prin prăşit, la vreme secetoasă, se împiedică evaporarea apei din sol, iar la vreme excesiv de ploioasă, urmată de un val de căldură, pământul se tasează (se bătătoreşte), devine compact şi este necesară afânarea solului, chiar dacă nu există buruieni;
- praşila este eficace pentru prevenirea efectelor secetei înainte de a se ajunge la irigare. Aşa cum spun agricultorii cu experienţă, o praşilă dată la timp valorează cât o ploaie bună;
- pe tot parcursul verii, praşila este o lucrare de actualitate, deoarece la culturile de legume trebuie aplicate mai multe praşile în comparaţie cu alte culturi cum ar fi porumbul, cartoful sau sfecla. La culturile de legume însămânţate sau plantate la începutul verii - praz, ţelină, castraveciori, ardei, ridichi de iarnă, varză de toamnă ori varză roşie - în locul altor legume care au eliberat terenul, prăşitul repetat la două-trei săptămâni ajută culturile respective să parcurgă cu bine perioadele secetoase şi să ajungă la producţii mulţumitoare, recoltate în toamnă;
- în unele situaţii este necesar ca legumele semănate după alte culturi să fie ajutate pe timpul verii cu îngrăşăminte naturale care, pentru a intra mai repede în acţiune, trebuie să fie încorporate în sol concomitent cu prăşitul.
Pentru praşilele aplicate pe timpul verii nu este necesar un consum exagerat de forţă manuală de muncă, deoarece acestea se fac superficial cu o sapă bine ascuţită. Praşila se completează cu plivitul buruienilor, care vor fi smulse şi nu rupte, pentru a nu se prinde din nou. Este indicat ca eventualele udări aplicate la vreme secetoasă să se facă doar la culturile care nu sunt îmburuienate.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It