GURA PĂCĂTOSULUI
"Să vă spună Costică al meu ce-a păţit la coadă la unt..."
Băiat frumos, cu lipici la dame, tânăr încă, nu avea timp să se vaite de lipsurile din "iepoca de aur". Şi asta pentru că era descurcăreţ nevoie mare. Leac pentru femeile neglijate, îşi câştigase renume de aspirina săracului. Inimă mare, cât hambarul CAP-ului, îşi făcea timp pentru toate. Şi era încurajat, pentru că nu primise calificative de genul "Cam puţin" sau întrebări cinice din categoria "Numai atât?!?..." Tovarăşa de viaţă, coana Lenuţa, se obişnuise cu felul său de a fi. Şi pentru că nu ducea lipsă de ceva, mai închidea şi ea ochii, spre binele familiei. Căci Costică era tare "făţos" - o combinaţie de Alain Delon, Florin Piersic şi Ion Dichiseanu - cu care se mîndrea când ieşea în lume. Doamne, ce-i mai plăcea când vedea cum îl mâncau altele din ochi pe Costică al ei! O distra nevoie mare gândul că li se încingeau degeaba "sobiţele", visând să-i frigă "cârnăciorul oltenesc", paraşutele dracului!...Şi-apoi soţiorul avea slujbă bunicică, era poştaş, nu curgea bănuţul, dar de picat, pica bine de tot, mai ales în perioada de pensii. Căci, descurcăreţ fiind, se "învârtise" de un sector bun, cu securişti, doctori şi alţi barosani care nu frigeau lăptuca. Dar cel mai important aspect era că bărbăţelul nu prea avea replică în faţa ei şi că-i punea la dispoziţie salariul, bacşişurile, başca faptul că venea de cele mai multe ori acasă cu surprize plăcute, mai ales articole care cam dispăruseră de pe piaţă.
Într-o dimineaţă de noiembrie, cu un frig siberian rătăcit pe meleagurile noastre, coana Lenuţa îl silise pe Costică să-şi tragă peste ţurloaie o pereche de izmene, pe care le considera indispensabile pentru păstrarea "bijuteriilor de familie" în stare funcţională. Nu-i prea convenise dumnealui, căci avea o vizită programată la o responsabilă de magazin alimentar, puţin după prânz. Dar cum nu putuse scăpa de ochii "nevăstuicii", se resemnase...
Tov. Costică a revenit acasă ca un domn, bine dispus, cu ochii strălucind ca la cotoii intraţi în călduri în săptămâna brânzei. Atent din fire sau doar pentru a scăpa de reproşurile coanei Lenuţa pentru întârziere, i-a pus triumfător pe masă două pachete de unt. "Trei ore am stat la coadă pentru ele, dar m-am gândit că vin sărbătorile şi nu strică să ai pe ce pune mâna". I s-a muiat inima tovarăşei de viaţă, mai să i se topească fix ca zăpada sub soarele primăverii, că tot se făcuse frumos afară şi din chiciura care pusese flori de gheaţă în copacii de sub balcon nu mai rămăsese nici amintirea. Dar situaţia s-a schimbat radical câteva minute mai târziu, când a intrat în baie cu nişte rufe pentru spălat. Atunci l-a surprins pe Costică cu pantalonii în vine, pe "tron".
- Unde-ţi sunt izmenele?...
- ...?!?...
- N-auzi omule ori ai surzit subit: unde-ţi sunt izmenele?
- Care izmene, mamă?
- Alea pe care nu voiai să le iei pe tine azi dimineaţă, de-a trebuit să te îmbrac eu, ca pe un copil. Unde sunt?
-... Păăăi... le-am pierdut...
- Unde???
- Cred că le-am pierdut la... Cred că le-am pierdut la coadă la unt! - izbucnise omul aflat în blocaj mental pentru că nu găsea pe moment altă explicaţie mai bună. (În disperare de cauză, apelase instinctiv la o jumătate de adevăr, căci ar fi fost curată nebunie să spună că le uitase în dormitorul amantezei).
Coana Lenuţa, înzestrată de Cel de Sus cu simţul umorului, a izbucnit într-un hohot homeric de râs. La care, mai întâi timid, dar mai apoi văzând că nu era ameninţat de ceva corecţii fizice, s-a alăturat şi el. Nici nu bănuia atunci ce calvar avea să trăiască de-a lungul anilor: de ziua lor, când se simţea mai în largul lui, soţioara intervenea cu un zâmbet perfid: "Ei, şi-acum să vă spună Costică al meu cum şi-a pierdut - dragul de el - izmenele la coadă la unt..." (Cine n-a fost prins cu lipsuri la inventar de jumătatea lui, poate să râdă, dar numai după ce trage concluziile de rigoare şi-şi ia măsurile de precauţie să nu ajungă în situaţia poştaşului nostru. Nu de alta, dar mai sunt şi parteneri de viaţă care nu au filozofia d-nei Lenuţa...)
