Eugen Cristescu, un şef de legendă al spionajului românesc

Eugen Cristescu (născut la data de 3 aprilie 1895, la Oituz şi decedat în 12 iunie 1950, la Mănăstirea Văcăreşti), a fost şeful Serviciului Special de Informaţii al României în perioada 12 noiembrie 1940-1 martie 1945. El a fost numit de către şeful statului de atunci, generalul Ion Antonescu, după ce-l dăduse afară din funcţie pe predecesorul Mihail Moruzov, pe care-l considera a fi omul de casă, sluga credincioasă a Regelui Carol al II-lea, pe care-l silise să abdice la 6 septembrie 1940. Cum Regele Mihai I era un tânăr imberb în vârstă de numai 19 ani, toată puterea de decizie a intrat pe mâna generalului, care era preşedintele Consiliului de Miniştri. Suveranul era la a doua domnie după cea dintre 1927 şi 1930, când fusese sub Regenţă, dar nu avea experienţa necesară pentru a se impune în faţa lui Antonescu. Pe care, la 23 august 1944, avea să-l aresteze, deoarece voia să meargă până la capăt alături de Hitler, ca să nu-şi calce angajamentele asumate...

Un as al spionajului şcolit în străinătate

Noul director general al SSI era absolvent al Seminarului Teologic şi al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi, în iunie 1920. Şi-a început cariera în Secţia de informaţii (Siguranţă) din Direcţia Generală a Poliţiei, unde a fost avansat treptat până la funcţia de director. S-a remarcat apoi prin modul în care a combătut Mişcarea Legionară. Cariera promiţătoare i-a fost întreruptă de Regele Carol al II-lea, deoarece adunase informaţii asupra Elenei Lupescu, supranumită Duduia - amanta regelui (şi viitoare soţie), fapt denunţat de către Mihail Moruzov, care vedea în Cristescu un rival periculos prin faptul că avea la bază studii solide. Demisul n-a rămas pe drumuri, căci a îndeplinit funcţia de director general clasa I la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. A fost trimis apoi în străinătate de statul român pentru specializare în tehnica poliţienească la Viena, Varşovia, Cracovia, Praga, Berlin, Haga, Bruxelles, Paris, Roma, Napoli şi Genova. În urma insistenţelor lui Nicolae Titulescu în vremea când acesta era ministrul României la Londra, a fost admis pentru studii şi la vestitul Scotland Yard, unde s-a specializat în probleme internaţionale de poliţie şi în tehnica serviiilor secrete.

"Omul lui Antonescu"

Din cauză că România se pregătea de război, SSI-ul reorganizat de Eugen Cristescu după preluarea şefiei s-a orientat informativ în principal - pe linie externă - asupra Uniunii Sovietice. Pe linie internă s-a concentrat asupra extremiştilor, acţionând împotriva Partidului Comunist şi a Mişcării Legionare. Astfel, după unele surse, la 23 august 1944, din cei 1.150 comunişti cu carnet, mai mult de jumătate ar fi fost informatori ai serviciilor secrete, printre aceştia numărându-se şi lideri marcanţi precum Emil Bodnăraş, unul dintre membrii conducerii României după preluarea puterii de către staliniştii de la Bucureşti.
SSI-ul a avut de supravegheat organizaţiile de spionaj străine care activau în România, cu precădere cele maghiare, bulgare şi cele 11 agenţii germane. Serviciul condus de către Cristescu şi-a făcut datoria, reuşind să culeagă informaţii de peste Prut, dar şi să transmită conducerii statului avertismente asupra imensului potenţial militar şi economic al URSS. Una dintre marile realizări ale acestui serviciu a fost aflarea datei raidului american asupra Ploieştiului - 1 august 1943 - cu o săptămână înainte ca acesta să aibă loc (!?!...).
Deşi loial aliaţilor germani, la ordinul lui Antonescu, Eugen Cristescu - prin agenţii de la SSI - a tatonat şansele unui eventual armistiţiu, ajutându-se de oameni cu relaţii în Occident, precum şeful Confreriei Masonice, Jean Pangal sau Grigore Gafencu, fost ministru de Externe şi de mulţi alţii. La fel ca şi predecesorul Mihail Moruzov, el a condus serviciile secrete româneşti cu suficient profesionalism, considerându-se "funcţionar de stat", adică obligat să servească interesele statului mai presus de orice. Cristescu a reuşit performanţa de a nu-şi politiza instituţia şi a asigurat o ordine financiară strictă. El a introdus sistemul de remunerare a personalului pe criterii de calitate şi merit, stabilind că era complet interzis ca un salariat să se intereseze de situaţia financiară a altuia.

SSI - în slujba statului român

În declaraţia sa din 6 octombrie 1944 afirma că "SSI a fost un serviciu de informaţii al statului român, public, nu clandestin, condus de legi, norme şi regulamente precise" şi a insistat pe aspectul că n-a acţionat ca organ de represiune, de execuţii şi crime. Bazat pe studierea documentelor de arhivă, istoricul Cristian Troncotă susţine că Eugen Cristescu n-ar fi fost implicat în seria "asasinatelor de stat" din timpul lui Carol al II-lea, adică lichidarea liderilor legionari, şi nici sub regimul antonescian, în masacrele de la Jilava, Snagov şi Strejnic. În procesul Pogromului de la Iaşi, judecat în anul 1948, Cristescu a fost audiat ca martor, şi nu ca inculpat, fapt care dovedeşte clar aceste afirmaţii!
În timpul războiului, agenţii americani şi britanici prinşi şi anchetaţi de SSI, locotenent-colonelul George Chastelain, căpitanul Ivor Porter şi căpitanul român Silviu Meţianu au primit un regim de arest deosebit de blând. Activitatea opoziţiei a fost tolerată şi protejată de către şeful SSI. Şi asta în ciuda faptului că Hitler îi spunea lui Antonescu, foarte supărat, că un om ca Iuliu Maniu ar fi fost de mult spânzurat în Germania! Între anii 1943-1944, SSI i-a protejat şi pe unii opozanţi de stânga sau comunişti cum au fost Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer sau Mihai Beniuc. Poetul proletcultist de mai târziu se spune că ar fi fost angajat al SSI pentru a evita trimiterea sa pe frontul de Răsărit. Este, de asemenea, de notorietate vehicularea ideii că printre agenţii SSI s-ar fi numărat cântăreaţa Maria Tănase, scriitorul Zaharia Stancu şi multe alte personalităţi. Numai că implicarea lor e greu de reconstituit, întrucât în Arhiva SSI nu există niciun dosar de informator din perioada 1928-1944, fie pentru că SSI nu întocmea dosare, fie pentru că au fost distruse, la momentul potrivit, pentru protejarea celor ce erau consideraţi indispensabili regimului comunist.

Cristescu - pe urmele lui Moruzov?...

Generalul Aurel Aldea, participant direct la evenimentele din 23 August 1944, în mărturiile sale cuprinse în dosarele Securităţii, declara: "Eugen Cristescu, şeful Serviciului Secret, chemat de generalul Sănătescu la Palat, a refuzat să vină. Cum s-a aflat mai târziu, s-a consultat cu generalul Constantin Tobescu, de la Inspectoratul General al Jandarmeriei şi împreună s-au dus la Legaţia Germaniei, pentru a comunica ceea ce se petrecea la Palat". La data de 1 septembrie 1944, Eugen Cristescu şi-a înaintat demisia, care a fost acceptată formal de generalul Constantin Sănătescu, şeful guvernului. Eliberarea de jure din funcţie s-a făcut prin Decretul nr. 568/1 martie 1945. Din mărturia generalului Aldea reiese că în momentul crucial, prin faptul că a fugit să ceară ajutor german pentru a-şi salva patronul (şi propria persoană), "omul lui Antonescu" s-a impus asupra "funcţionarului de stat". De altfel, Cristescu a fost considerat întotdeauna - şi s-a mândrit cu asta - ca omul de taină al lui Ion Antonescu, declarându-i colegului de celulă Gabriel Bălănescu: "Este cea mai mare cinste a vieţii mele că am fost la un pas în urma acestui om, Antonescu".
Conform altei opinii, cei doi fugari au parcurs un lung periplu prin diferite localităţi ale ţării, căutând să stea cât mai mult în umbră până la limpezirea situaţiei politice şi militare. De fapt, Cristescu s-a refugiat cu o mare parte din arhiva sa în comuna Bughea, din judeţul Muscel, unde a şi fost arestat. La 24 septembrie 1944 a fost încadrat în Grupul Antonescu, a fost transportat şi anchetat în URSS, apoi retransmis României cu toţi ceilalţi pentru judecată şi condamnare.

Condamnat la moarte, Regele Mihai i-a comutat sentinţa!

La 17 mai 1946, prin sentinţa Tribunalului Poporului, au fost condamnaţi la moarte 11 acuzaţi: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, generalii Constantin Vasiliu, Nicolae Macici şi Constantin Pantazi, Radu Lecca, Eugen Cristescu şi alţii. Circa zece dintre acuzaţi au fost condamnaţi la închisoare. În urma intervenţiei ministrului Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu, Regele Mihai I a comutat pedeapsa ultimilor şapte condamnaţi, printre care Pantazi, Leca, Macici şi Cristescu, la muncă silnică pe viaţă. După mărturia lui Lucreţiu Pătrăşcanu la propriul său proces, Cristescu i-ar fi promis, contra salvării de la moarte, lista agenţilor britanici în România! SSI-ul a fost desfiinţat prin Decretul nr. 221/30 august 1948, locul său fiind preluat - sub coordonarea consilierilor sovietici - de către Direcţia Generală a Securităţii Poporului (D.G.S.P.), copie a NKVD-ului, adaptată mai apoi la KGB.
Fostul şef al SSI, conform documentelor existente, ar fi decedat la 12 iunie 1950, în Penitenciarul Văcăreşti. Cu toate acestea, au circulat zvonuri care au susţinut că ar fi fost văzut în libertate şi pe deplin sănătos ulterior acestei date. Există bănuiala că ar fi fost "ucis" în acte, pentru a putea fi folosită experienţa sa de către Securitate până prin anii 1960. Singurul document oficial cu valoare de probă este actul de deces cu nr. 607/13 iunie 1950, care a fost eliberat de Spitalul Central al Penitenciarului Văcăreşti, unde este se scrie negru pe alb că "moartea lui Eugen Cristescu se datorează sclerozei cardiovasculare, iar cadavrul nu prezintă niciun semn de violenţă". Iată, deci, că şi moartea acestui mare spion este învăluită în mister...

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It