Sindromul de colon iritabil, o suferinţă a pacienţilor şi un sentiment de frustrare a medicilor!
Sindromul de colon iritabil este cea mai comună boală gastrointestinală în practica noastră. Această afecţiune este caracterizată prin alternanţa dintre diaree şi constipaţie, prin durere abdominală şi dereglarea metabolismului intestinal, deşi nu pune viaţa în pericol, poate cauza o mare suferinţă pacienţilor. Simptomele acestui sindrom sunt tipic intermitente şi trebuie să fie prezente cu cel puţin trei luni înainte ca diagnosticul să fie luat în considerare de către medic. Pacienţii noştri care prezintă durere abdominală fără dereglarea activităţilor intestinale sau dereglarea acestora fără durere pot fi consideraţi cu acest diagnostic dacă nu se găseşte nicio explicaţie dovedită alternativă a acestor simptome. În afara acestor simptome specifice, pacienţii pot prezenta o serie de alte simptome nespecifice, cum ar fi: senzatie de nod în gât, astenie, durere în piept necardiacă, tulburări urologice sau ginecologice. Este important de reţinut că simptomele încep în tinereţe, iar afecţiunea este larg răspândită în lume. Acest sindrom este considerat adesea de către medici o afecţiune "funcţională" pentru că nu s-a descoperit o cauză structurală, biochimică sau infecţioasă. Într-un mod eronat problemele funcţionale ale intestinului sunt atribuite stresului, astfel încât deşi se practică investigaţii extinse nu există dovezi clare că stresul emoţional este cauza sindromului de colon iritabil, dar multor pacienţi stresul poate conduce la exacerbarea acestui sindrom. Numeroase studii medicale au concluzionat că acest sindrom este adesea cauzat de mobilitatea perturbată a colonului deoarece simptomele caracteristice sunt legate de disfuncţia intestinală, iar durerea abdominală este frecvent localizată în zone de proiecţie a colonului. În concluzie se cunoaşte foarte puţin despre mecanismul clar de producere a acestei afecţiuni, însă factorii psihosociali joacă un rol important în acest sindrom, astfel că doar 20-50 % dintre pacienţi solicită un examen medical. Una dintre ipoteze este că pacienţii simptomatici cu acest sindrom care solicită consult medical de specialitate au deprins un comportament de bolnav cu origini în copilărie, în unele cazuri, anamneza poate decela abuz fizic sau sexual în copilărie. Ca tratament trebuie stabilită o relaţie cu eficienţă terapeutică între medic şi pacient, când medicul nu se erijează în judecător al pacientului, stabileşte într-un mod realist aşteptările şi limitările, încurajând pacientul să îşi înţeleagă boala şi implicându-l în decizii terapeutice, astfel că pacientul nostru din ziua de astăzi are nevoie să fie asigurat asupra naturii benigne a bolii sale şi asupra prognosticului excelent pe termen lung. Recomandările iniţiale de tratament se focalizează în jurul dietei cu evitarea produselor lactate, alimente, băuturi sau medicamente care conţin fructoză sau sorbitol, cafeină în exces sau alimente care formează gaze. Fibrele sunt adesea recomandate de către noi, indiferent de acuzele la prezentare în cabinet, deşi eficacitatea suplimentelor în fibre nu a fost dovedită niciodată datorită ratei înalte a răspunsului Placebo în studiile noastre controlate, un tratament de probă cu fibre este în general sigur şi rezonabil. Deşi niciun medicament nu s-a dovedit eficient în studii controlate, unii pacienţi beneficiază de unul sau mai multe dintre ele, astfel că tratamentul va fi orientat către simptomul predominant. În cazurile refractare sau severe pot fi de folos psihoterapia, hipnoterapia şi biofeedback-ul.
