Madeira - "Insula eternei primăveri" din Atlanticul de Nord
Pământul este presărat cu insule de o frumuseţe uimitoare, care atrag în fiecare an milioane de turişti din întreaga lume. Nu este de mirare că anual se întocmesc clasamente cu cele mai frumoase şi mai interesante dintre acestea. Printre locurile de pe Terra unde peisajele sunt paradisiace enumerăm insulele Belize, Turks şi Caicos, precum şi cele din Polinezia Franceză, care s-au situat pe primele locuri ale topului stabilit pe baza opiniilor cititorilor, potrivit Business Insider. Nu este nicio surpriză ca insulele din Caraibe şi din Pacificul de Sud au dominat clasamentul celor mai atractive, alături de cele din Oceanul Indian. Dar nu pot fi ignorate nici acelea din alte colţuri ale Planetei Albastre. Deloc lipsite de interes sunt şi insulele considerate blestemate sau bântuite.
Madeira (în portugheză madeira, însemnând lemn) este un arhipelag situat în partea de nord a Oceanului Atlantic. Aceasta, împreună cu Porto Santo şi trei insule nelocuite (Insulele Desertas), formează împreună ceea ce este cunoscut sub numele de Ilhas Selvagens (Insulele Sălbatice), din Regiunea Autonomă Madeira, cu capitala la Funchal. Arhipelagul este situat la aproximativ 580 km de coasta africană, la 860 km de Lisabona, capitala Portugaliei şi la 400 de kilometri nord de Insulele Canare. Madeira, având o suprafaţă de 801 kmp, constitutuie o regiune ultraperiferică a Uniunii Europene.
Insulele acestea erau cunoscute în trecut sub numele de Al Aghnam (Insulele animalelor mici). În urma unei furtuni, în 1418, acolo ajungeau navigatorii portughezi João Gonçalves Zarco şi Tristão Vaz Teixeira. Insula cea mare, ce poartă acest nume, era iniţial acoperită de păduri seculare, care au fost defrişate şi arse, pentru a face loc plantaţiilor şi culturilor de cereale. Gonçalves, cel care a pus bazele oraşului-port Funchal, este înmormântat în catedrala Santa Clara din acelaşi oraş. Cristofor Columb a locuit pe insula Porto Santo timp de 12 ani, înainte de a pleca în călătoriile sale istorice peste ocean. Insulele s-au aflat, temporar, sub ocupaţie engleză, în 1801 şi între 1802-1814.
De reţinut ar fi faptul că Arhipelagul Madeira face parte din Macaronesia, o regiune de orgine vulcanică, alături de insulele Capul Verde, Azore, Selvagens şi Canare. Cea mai mare insulă din cadrul arhipelagului, Madeira, cu o suprafaţă de 741 kmp, are un relief predominant muntos cu înălţimea maximă de 1.861 m (vârful Pico Ruivo). Ţărmul nordic este abrupt şi sălbatic. Amplasarea geografică şi relieful muntos determină un climat blând, cu temperaturi medii situate între 22 grade C vara şi 16 grade C iarna. Clima subtropicală este favorabilă culturilor de viţă de vie (cu renumitul vin de Madeira), trestie de zahăr, bananieri, portocali, lămâi.
Funchal, cel mai mare oraş din Madeira, este situat pe coasta sudică a insulei principale, la 32°37'45 de latitudine nordică şi 16°55'20 longitudine vestică. Pe lângă capitală mai există alte câteva oraşe importante, şi anume Porto Santo, Machico, Cámara de Lobos, Santa Cruz das Flores şi Santana.
Pădurea de lauri (dafini) - "Laurisilva", de pe insula Madeira - a fost înscrisă în anul 1999 pe lista patrimoniului cultural şi natural mondial al UNESCO.
Populaţia de peste 267.000 locuitori în 2011 este majoritar de origine portugheză, se ocupă cu agricultura, pescuitul şi turismul, care rămâne ramură de bază a economiei locale. Densitatea populaţiei este de 337 loc/kmp. Portughezii care au colonizat insulele proveneau, în cea mai mare parte, din regiunile Algarve şi Miño.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
