Colţul Fermierului - Rapănul şi făinarea mărului
Sunt cele mai răspândite boli la măr, produse prin infecţii cu ciuperci patogene. Soiurile mai sensibile sunt Jonathan, Idared, Wagener premiat, Starkrimson, Golden delicious.
- Rapănul se manifestă prin pete de culoare brună-măslinie, catifelate, care apar pe frunze şi lăstari şi mai târziu pe fructe. Cu timpul, aceste pete de pe fructe capătă un aspect răpănos, fructele rămân deformate şi cu crăpături pe suprafaţă.
- La atacul de făinare, frunzele şi lăstarii sunt acoperiţi cu o pulbere făinoasă de culoare alb-gălbuie. Frunzele atacate rămân mici, alungite, aspre şi cu marginile îndoite spre partea superioară, nu cresc, se usucă şi cad.
Infecţiile cu rapăn şi făinare sunt favorizate de vremea umedă - ploaie, vapori de apă în atmosferă, rouă - şi temperaturi de 16-22 grade C. Infecţiile cu rapăn şi făinare sunt mai frecvente şi se repetă în livezile atacate în anii precedenţi, unde nu s-au făcut tratamente.
Pentru combaterea rapănului se pot aplica preventiv stropiri cu Dithane M4 (Vondozeb, Mancozeb), în cantitate de 20 grame la 10 litri de apă sau Merpan 50 PU (Captan) - 25 gr. la 10 litri apă sau Antracol 70 WP - 20 gr. la 10 litri apă sau Bravo 500 SC - 25 ml. la 10 litri apă sau substanţe pe baze de cupru: Acupral, Champ 77 WP, zeamă bordeleză de la magazinele de pesticide. Cantităţile pentru 10 litri de apă sunt cele indicate pe ambalajul respectiv.
Pentru făinare sunt recomandate produsele Kumul DF - 30 gr. la 10 litri apă sau Kumulus SPU - 30 gr. la 10 litri apă sau Karathane FN 57 - 10 gr. la 10 litri de apă. În livezile puternic infestate sunt de preferat tratamentele cu eficacitate crescută efectuate cu substanţe care combat în acelaşi timp atât rapănul, cât şi făinarea: Topsin, Score 250 EC, Systhane, Topas 50 WP, Shavit 72 W, în cantităţile indicate pe ambalaj.
Acolo unde se constată prezenţa unor dăunători precum păduchii verzi, omizi defoliatoare, în soluţia preparată pentru rapăn şi făinare se poate adăuga şi un insecticid - Fastac, Decis, Mospilan - în concentraţia indicată pe fiolă sau plic. Este indicat ca tratamentele pentru rapăn şi făinare să se facă preventiv, înainte de apariţia simptomelor, ajungându-se, dacă vremea este umedă şi rece după înfrunzire, la 3-4 stropiri aplicate la interval de 10-12 zile.
La păr, pentru rapăn se vor aplica aceleaşi tratamente ca la măr. Soluţiile pentru stropit nu trebuie să ajungă întâmplător pe unele fructe din apropiere care, eventual, se găsesc la coacerea în faza de pârgă - căpşune, cireşe de mai. La aplicarea tratamentelor fitosanitare se vor respecta regulile elementare de protecţia muncii prezentate la această rubrică în numerele anterioare ale ziarului ARGEŞ EXPRES.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
