Colţul Fermierului - Condiţiile vieţii plantelor
La toate culturile agricole, recolta este condiţionată de felul cum sunt folosiţi, de plante, cei cinci factori de vegetaţie: lumina, căldura, aerul, apa şi elementele nutritive.
- Lumina intervine în fenomenul asimilării clorofiliene, în procesele de creştere, înflorire şi fructificare. Este cunoscut faptul că plantele care sunt umbrite devin firave şi rodesc mai puţin. Asigurarea factorului lumină se poate face prin unele măsuri agrotehnice: semănatul în perioada optimă, cu o distanţă între plante care să asigure desimea potrivită a plantelor, apoi, dacă este cazul, răritul; repartizarea plantelor iubitoare de căldură pe pantele sudice ale terenului, precum şi orientarea rândurilor pe direcţia nord-sud; prevenirea îmburuienării culturilor prin lucrări de plivit, prăşit, folosirea erbicidelor.
- Căldura. Sursa principală de căldură este soarele, dar plantele utilizează şi căldura din sol provenită din descompunerea materiei organice. Dirijarea factorului căldură se poate realiza prin gradul de afânare a solului, însămânţarea la timpul optim şi la o adâncime corespunzătoare, folosirea îngrăşămintelor organice (gunoi de grajd), eliminarea excesului de umiditate din sol prin trasarea unor brazde şi rigole de scurgere a apei. (Terenurile excesiv de umede sunt mai reci.)
- Aerul este necesar în procesul de respiraţie prin care plantele absorb oxigenul şi elimină bioxidul de carbon. Regimul consumului de aer al plantelor se poate regla prin aerisirea periodică a răsadniţelor şi solariilor, iar la culturile de câmp prin afânarea solului aplicând lucrări superficiale de grăpat şi prăşit, eliminarea excesului de umiditate din sol.
- Apa este indispensabilă pentru procesele de creştere şi fructificare. Satisfacerea consumului de apă pentru plante se poate asigura prin însămânţarea culturilor fără întârziere şi la adâncime potrivită; evitarea pierderilor de apă din sol, prin grăpatul semănăturilor şi praşile superficiale, astfel încât crăpăturile de la suprafaţa solului să fie astupate; combaterea buruienilor prin lucrări de plivit, prăşit, erbicidat, deoarece buruienile sunt un concurent serios al plantelor cultivate în ce priveşte consumul de apă; irigarea culturilor la vreme secetoasă, cu cantităţi suficiente de apă.
- Elementele nutritive sunt absorbite de plante de plante prin intermediul rădăcinilor - hrănire radiculară - dar şi prin intermediul frunzelor în cazul în cazul aplicării îngrăşămintelor foliare. Principalele elemente nutritive pentru plante sunt: azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, carbonul. Necesarul de elemente nutritive se asigură prin folosirea îngrăşămintelor naturale şi a îngrăşămintelor chimice, combaterea buruienilor, irigarea culturilor la vreme secetoasă, deoarece elementele nutritive pot fi extrase din sol numai în prezenţa apei.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
