Haideţi să mai şi râdem un pic!
O veste mare pentru şoferi: gropile din oraşul nostru s-au înjumătăţit de când s-au unit câte două!
#
Avertismentul şefului canibal către copiii tribului:
- Să fiţi cuminţi anul ăsta, că dacă nu vine Moş Crăciun, iar n-o să avem din ce face friptura!
#
Doctorul îl întreabă pe Bulă:
- Spune-mi, te rog, cum te protejezi când faci sex?
- Dom' doctor, sunt foarte precaut: eu folosesc prezervativ şi mănuşi chirurgicale!
- Şi... partenera?
- Care parteneră?!?...
#
Dacă ai coarne şi nu dispui de aripi, e aiurea să te arunci de pe bloc pentru o femeie!
#
O familie pleacă în vacanţă la Ierusalim, unde moare soţia într-un accident. Foarte amabil, ghidul îi explică soţului:
- Vă costă 5.000 dolari s-o trimiteţi acasă, dar o puteţi înmormânta aici pentru doar 150 dolari. Sunt condiţii foarte bune şi, în plus, este şi mult mai ieftin.
- Totuşi o să aleg prima varianta, răspunse soţul. Aici a murit cândva un om, l-aţi îngropat şi după trei zile a inviat. Eu nu-mi permit să risc aşa ceva!...
#
O soţie cu centură neagră la karate reprezintă garanţia pentru o familie sănătoasă, cu copii educaţi, soacră politicoasă şi soţ iubitor şi credincios.
#
În Rai, Dumnezeu stă de vorbă cu câţiva nou-sosiţi:
- Cum o duc moldovenii tăi, Ştefane?
- Rău, Doamne, rău: jumatate sunt în Spania, restul în Rusia.
- Da’ ardelenii tăi, Iancule?
- Binişor, Doamne: jumătate sunt în Italia, iar jumătate - în Germania!
- Dar teleormăneni tăi, Tudore?
- Foarte bine, Doamne: cei şmecheri sunt prin Parlament - jumătate la Camera Deputaţilor, restul la Senat - şi dintre ei unii ajung şi la Palatul Victoria, unde fac cu rândul. Restul îşi văd de ale lor, că trebuie să mai şi muncească unii prin România noastră, nu?... Important este că toţi aşteaptă măriri de salarii sau pensii!
#
Dacă o femeie poate mima un orgasm, un bărbat poate mima o căsnicie întreagă.
#
- Decât cu tine, mai bine mă măritam cu dracu'!...
- Exclus: căsătoria între rude este strict interzisă!
#
Doi tipi se ciocnesc din greşeală într-un supermarket.
- Îmi cer mii de scuze, mă uitam dupa nevasta-mea, se scuză unul dintre ei.
- Sincer, şi eu mă uitam după a mea, deoarece cred că ne-am pierdut unul de celălalt...
- Dar cum arată soţia dvs.?... Poate mergem să le căutăm împreună!
- Înaltă, picioare lungi, dimensiuni 90-60-90. Dar a dvs.?
- Nu mai contează, hai s-o căutăm pe-a dumitale!...
#
O bătrânică reclama la Poliţie că fusese violată.
- Şi cum zici c-a fost, măicuţă?
- Apoi, era noapte, întuneric şi m-am trezit că a oprit lângă mine o maşină, din care a coborât unu', m-a împins pe capotă şi mi-a tras-o pe la spate.
- Şi, mătuşico, nu i-ai văzut faţa?
- D-apăi n-am apucat, că m-a luat pe neaşteptate...
- Dar vreun semn particular avea, vreun tatuaj pe mână, ceva de genul?...
- N-aveam cum vedea ceva în bezna aia.
- Maşina ce culoare avea?
- Păi, eu ştiu ce să zic, poate că era închisă, da' n-aş putea jura, că era întuneric şi n-aveam nici ochelarii…
- Dar numărul?
- Aaa, numărul a fost bun, n-am de ce să mă plâng!...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
