Împăratul Germaniei a vizitat Curtea de Argeş în 1917!
Kaiserul Wilhelm al II-lea a vizitat oraşul nostru în timpul Primului Război Mondial. Evenimentul s-a petrecut în data de 20 septembrie, când suita imperială a descins la Mănăstirea Argeşului, condusă de către Tzigara-Samurcaş, care reprezenta Casa Regală. La vremea respectivă, Bucureştii şi întreaga Muntenie era ocupată de trupele Puterilor Centrale - germane, austro-ungare, bulgăreşti şi turceşti - iar trupele noastre se retrăseseră în Moldova. Guvernul român, împreună cu suveranii Ferdinand I şi Maria, îşi stabilise sediul la Iaşi şi reuşise să stăvilească ofensiva inamică după sângeroasele bătălii din vară, purtate în "triunghiul de foc" Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz. Ultimul suveran german era informat de serviciile sale secrete asupra planurilor aliaţilor austro-ungari, bulgari şi turci care urmăreau împărţirea României. El însă avea nevoie de statul român ca un factor de echilibru în Balcani şi de sprijin al politicii Curţii de la Berlin. Sub pretextul vizitării frontului de est de la Marea Baltică la Marea Neagră, Wilhelm al II-lea a ajuns şi în ţara noastră, unde şi-a învăluit vizita în discreţie, refuzând să întâlnească oameni politici băştinaşi dintre cei rămaşi la Bucureşti. Singurul acceptat a fost Tzigara-Samurcaş, desemnat ca ghid la mormintele primei familii regale a României - vărului Carol I şi regina Elisabeta - de la Curtea de Argeş. Iată ce scria desprea această vizită, în momoriile sale, Alexandru Tzigara-Samurcaş: "În ziua de 18 septembrie 1917, mareşalul Mackensen îmi comunică sub cea mai severă discreţiune că peste două zile, kaiserul urma să vină la Curtea de Argeş. El nu voia să vadă pe nici un om politic din ţară. Ca reprezentant al Casei Regale însă, eram chemat să însoţesc pe kaiser la mormintele regeşti, arătându-i reşedinţa regală şi celelalte monumente artistice (...). Întinzându-mi mâna, kaiserul exprimă regretul de a nu fi vizitat pe vărul său pe când era în viaţă şi de a se afla acum în faţa unor morminte numai. La întrebarea <<Cum de a fost posibil războiul nostru?>>, i s-a răspuns că <<Întreaga suflare românească dorindu-l, nu s-a putut altfel. Regele Carol însă niciodată nu ar fi consimţit. Moartea i-a cruţat orice hotărâre>>".
Împăratul german a depus coroane de flori la mormintele primilor noştri suverani. Gestul a fost unul politic şi nu generat de dragoste sau de respect. Mesajul transmis de nepotul Reginei Victoria a Angliei era următorul: "Iată unde a ajuns România care a refuzat să fie alături de Germania, în tabăra Puterilor Centrale!" De reţinut ar fi faptul că după ce Ferdinand I decisese intrarea României în război alături de Antanta contra Germaniei, ţara de origine, fusese exclus din casa domnitoare din Imperiul German, Hohenzollern-Sigmaringen.
De la Curtea de Argeş, Wilhelm a plecat spre Cernavodă, unde s-a întâlnit cu Ferdinand al Bulgariei. În 22 septembrie, Kaiserul trecea în revistă trupele sale la Focşani şi în discursul rostit în faţa lor l-a făcut trădător pe Ferdinand, Regele României. Asta nu l-a împiedicat să facă o vizită şi la Castelul Peleş, de la Sinaia, proprietate a Casei Regale a României. La ora respectivă, Wilhelm se simţea călare pe situaţie şi trata totul cu aroganţa prusacă specifică, fără a bănui ce-i rezerva viitorul, căci la sfârşitul războiului avea să fie silit să abdice şi să caute azil în străinătate. În ceea ce-l priveşte pe suveranul român, avea să termine războiul în tabăra învingătorilor şi alături de regina sa, să ctitorească România Mare, primind numele de Ferdinand Întregitorul.
Atunci însă, în toamna lui 1917, Bucureştii primeau vizite ilustre, precum acelea ale prinţului August Wilhelm, fiul Kaiserului Germaniei, ale ginerele său, dar şi a feldmareşalului Friedrich, vărul împăratului Imperiului Austro-Ungar. Anul 1917 a fost unul destul de greu pentru românii din teritoriul ocupat de inamici, care au fost victimele unui jaf sistematic organizat cu rigoarea germană. Nemţii trimiteau acasă bunurile jefuite, începând cu alimente şi păreau să fi împrumutat de la români inventivitatea debordantă care le era specifică. Astfel, ei umpleau cu untură şi unt vaze persane sau de Galle, disimulau covoare, blănuri şi bijuterii în te miri ce şi reuşeau să trimită la familii cantităţi uriaşe de bunuri. Chiar şi capitala a avut de suferit, astfel încât dispăruse abundenţa de alimente şi băuturi, distracţii de Belle Epoque, de-a dreptul şocantă pentru ocupanţi în decembrie 1916, când au avut impresia că ajunseseră pe Tărâmul Făgăduinţei. La fel avea să se întâmple în 1940, când nemţii aveau să ajungă stăpânii Parisului adevărat, nu a celui balcanic. Românii alimentau cu multă ingeniozitate piaţa neagră din Bucureşti. Un exemplu este cel al cărnii de porc sau de vită tranşată cu care umpleau sicriele purtate de alaiuri de căruţe urmate de bocitoare, stratagemă care permitea trecerea facilă de santinelele de la intrarea în oraş. Alt mod de păcălire a gărzilor nemţeşti era căratul cărnii înfăşate ca şi cum ar fi fost copii în braţele unor femei ce jucau rol de mame. Încă o dată, poporenii noştri îşi dovedeau vocaţia de supravieţuitori...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
