Au trecut 64 ani de la moartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu...
Lucreţiu Pătrăşcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău - d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, Bucureşti) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog şi economist. Pentru o perioadă de timp a fost şi profesor la Universitatea Bucureşti. Licenţiat în drept şi doctor în ştiinţe economice al Universităţii din Leipzig, Pătrăşcanu era o figură rară printre puţinii comunişti din România. A fost reprezentant al ilegaliştilor români la Komintern şi în alianţa politică ce a declarat scoaterea ţării din alianţa hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deţinut portofoliul Justiţiei.
Lucreţiu Pătrăşcanu s-a născut la Bacău şi provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl său a fost istoricul Dumitru D. Pătrăşcanu, iar mama sa, Lucreţia Pătrăşcanu, provenea dintr-o familie boierească. În tinereţe devine adept al învăţăturilor marxiste, astfel că în 1919 se înscrie în Partidul Socialist Român (PSR) şi munceşte ca editor al ziarului acestuia, "Socialismul". În 1922 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, iar în 1925 a obţinut doctoratul la Universitatea din Leipzig, cu o teză despre reforma agrară din România din 1918-1921. În 1921 este unul dintre membrii fondatori ai Partidului Comunist din România (PCdR). Devine tot mai radical în convingerile sale datorită succesului Revoluţiei din Octombrie. El şi cu Elek Köblős au fost singurii reprezentanţi ai PCdR la al 4-lea congres al Kominternului (Moscova, noiembrie-decembrie 1922). La întoarcere a fost arestat şi încarcerat la Închisoarea Jilava în 1924 (an în care PCdR este declarat în ilegalitate). Intră în greva foamei până când este transferat la spitalul penitenciarului.
La congresul de la Harkov din 1928, unde a fost prezent cu numele conspirativ Mironov, a susţinut, împotriva poziţiei oficiale, că basarabenii moldoveni sunt tot români, deoarece în congres se pusese problema că România Mare este un stat multinaţional şi imperialist. "Moldovenii nu sunt o naţiune separată şi - din punct de vedere istoric şi geografic - moldovenii sunt aceiaşi români aşa cum sunt românii în Moldova. Astfel, cred că un asemenea punct fals face ca rezoluţia însăşi să fie falsă". În mai 1931, Lucreţiu Pătrăşcanu, împreună cu Eugen Rozvan, Imre Aladar şi alţi doi sunt aleşi în Camera Deputaţilor din partea Blocului Muncitoresc Ţărănesc (BMŢ), un grup care masca partidul aflat în ilegalitate; nu şi-a îndeplinit mandatul, deoarece alegerile au fost invalidate. În acelaşi an, la Congresul al V-lea al partidului, ţinut în URSS, la Gorikovo, este ales în Comitetul Central. La acel moment, secretar general al partidului era Alexander Ştefanski. În 1932 intră în polemică cu grupul Criterion, el împreună cu colaboratorul lui, Belu Zilber, apărând o viziune stalinistă a lui Vladimir Lenin în faţa convingerilor unor scriitori adepţi ai dreptei, Mircea Vulcănescu şi Mihail Polihroniade. Pătrăşcanu a continuat să reprezinte PCdR la Komintern în 1933 şi în 1934, după care a rămas la Moscova până în 1935. În acest timp a fost bănuit de a avea îndoieli asupra stalinismului. În 1936 a primit misiunea de a-i apăra pe membrii PCdR în procesul de la Craiova, dar este denunţat ca fiind comunist, iar în locul său vine avocatul Ion Gheorghe Maurer.
În august 1940 este arestat şi închis în lagărul de la Târgu-Jiu alături de membrii partidului care nu se aflau în exil în Uniunea Sovietică, apoi eliberat de guvernul naţional-legionar, în perioada când România, aliata Germaniei Naziste, încerca să păstreze relaţii amicale cu URSS. În 1941, după Rebeliunea legionară, este din nou arestat de regimul conducătorului Ion Antonescu şi eliberat, însă i se impune domiciliu obligatoriu la Poiana Ţapului în 1943. Mai târziu, în acelaşi an, revine la Bucureşti. În aprilie, Pătrăşcanu este contactat de Ioan Mocsony-Stârcea, baron de Foen, mareşal al Curţii Regale între 1942 şi 1944, să încheie o înţelegere între monarh şi comunişti în scopul răsturnării guvernului antonescian şi scoaterii României din Axă. Împreună cu Emil Bodnăraş, este reprezentantul PCdR la negocierile secrete cu PNL şi PNŢ, purtate pentru răsturnarea Regimului Ion Antonescu. În aceeaşi perioadă, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Constantin Pârvulescu şi Iosif Rangheţ organizează un puci la nivelul PCdR şi îl forţează pe secretarul general, Ştefan Foriş, să plece de la conducerea partidului. În contextul colaborării PCdR cu PNL şi PNŢ, Lucreţiu Pătrăşcanu a avut ocazia să îl cunoască pe Corneliu Coposu, vechi membru PNŢ.
După lovitura de stat de la 23 august 1944, controlată de Regele Mihai, prin care Ion Antonescu şi Mihai Antonescu au fost arestaţi la Palatul Regal, a intrat în noul guvern al lui Constantin Sănătescu, în calitate de ministru al Justiţiei. A fost autorul proclamaţiei pe care regele a citit-o în seara zilei de 23 august la postul naţional de radio. Este unul din reprezentanţii României la semnarea armistiţiului dintre România şi URSS, la 12 septembrie 1944. Prezent la Moscova, i-a contactat pe membrii facţiunii moscovite, Ana Pauker şi Vasile Luca, prin supraveghetorul lor Andrei Vîşinski, restabilind astfel comunicarea dintre aripile PCR, cea aflată în exil în URSS şi cea aflată în România. S-a întors în acelaşi an de la Moscova, împreună cu Armata Roşie. Un an mai târziu se alătură Comitetului Central, iar în 1947 este unul din reprezentanţii României la Tratatele de pace de la Paris.
În calitate de ministru al Justiţiei, Lucreţiu Pătrăşcanu a fost promotor al epurărilor şi proceselor de tip stalinist în spaţiul românesc. În 1945, după ce prim-ministru devenise Petru Groza, a înfiinţat Tribunalele Poporului, promovând în cadrul lor procurori precum Avram Bunaciu, Constanţa Crăciun sau Alexandra Sidorovici (cea din urmă a fost soţia lui Silviu Brucan). După instaurarea comunismului, ziarul american The New York Times aprecia că "industriaşii, oamenii de afaceri (...) vor fi pedepsiţi ca şi criminalii de război". Articolul critica totodată democraţiile populare ale Europei de Est şi spunea că România are un "caracter birocratic şi militarist". Spre sfârşitul anilor '40, se descoperă opoziţia lui Pătrăşcanu faţă de politicile staliniste. El este, de asemenea, suspectat pentru abordarea sa intelectuală a socialismului. Gheorghe Apostol, colaborator al lui Gheorghiu-Dej, avea să declare despre Pătrăşcanu: "Era un intelectual de bază al partidului. Dar era şi un om foarte îngâmfat, orgolios, intolerant şi necomunicativ cu tovarăşii de partid. Totuşi, Dej îl preţuia. Între '46-'48, Pătrăşcanu s-a schimbat foarte mult". În 1946, la Cluj, la un miting ţinut în faţa studenţilor grevişti, îşi începe discursul cu cuvintele "Înainte de a fi comunist, sunt român". Aceste cuvinte nu le-au convenit colegilor de partid, care l-au catalogat ca fiind naţionalist. În discursul rostit la Cluj, a condamnat revizionismul ungar şi a subliniat că "Transilvania a aparţinut şi va aparţine statului român în întregime".
În 1948 va fi acuzat de naţionalism burghez şi de şovinism şi va fi arestat. Sub arest va fi vizitat de Iosif Rangheţ, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu şi ocazional de Gheorghe Gheorghiu-Dej. A fost acuzat, de asemenea, de colaborare cu Siguranţa Statului în perioada interbelică. În acelaşi proces au mai fost arestaţi şi judecaţi Elena Pătrăşcanu (soţia lui), Harry Brauner, Lena Constante, Petre Pandrea (cumnatul lui), Herant Torosian, Alexandru Ştefănescu, Emil Calmanovici, Remus Koffler, Ioan Mocsony-Stârcea, Anton Golopenţia, Belu Zilber, Victoria Sârbu (soţia lui Ştefan Foriş) şi alte 33 persoane. După modelul proceselor staliniste care se iniţiaseră deja în Cehoslovacia (Vladimir Clementis şi Rudolf Slansky), Ungaria (Laszlo Rajk), Bulgaria (Traicio Kostov) sau Albania (Koci Xoxe), Lucreţiu Pătrăşcanu a fost condamnat la moarte pe 14 aprilie 1954, după ce procesul durase 6 ani. A fost cel mai lung proces al vreunui lider comunist din istoria comunismului mondial, cu o pauză în anul 1951. În proces au mai fost interogaţi de asemenea oameni politici din perioada interbelică, precum Corneliu Coposu, Gheorghe Tătărăscu sau Bebe Brătianu (ultimii doi membri PNL). În noaptea de 16 spre 17 aprilie 1954, Lucreţiu Pătrăşcanu şi Remus Koffler au fost executaţi prin împuşcare la Închisoarea Jilava. Lucreţiu Pătrăşcanu a fost reabilitat post-mortem în aprilie 1968 de către secretarul general al PCR, Nicolae Ceauşescu. Din acelaşi lot de reabilitare au făcut parte Ştefan Foriş, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Martor în ancheta de reabilitare a fost Belu Zilber. Remus Koffler nu a fost însă reabilitat.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
