GURA PĂCĂTOSULUI - "Vino, mamă acasă, lasă-le-ncolo de c...ve!"
Aprigă femeie mai era Liuba!... Tatăl ei îi dăduse nume rusesc, că' dădea bine prin anii 50 ai secolului trecut. Era singurul copil al activistului de partid care bătuse ogoarele ţării la colectivizarea comunistă. Şi pentru meritele sale, fusese plasat într-un post de şef la sindicat. N-a fost luat în calcul pentru poziţia de politruc, muncitor cu gura... Acolo aşteptase liniştit pensia după ce-o măritase pe Liuba cu un ofiţer a cărui uniformă le dădea fiori vecinilor de pe stradă. Când îi venise pe lume primul nepot, bătrânul o convinsese pe fiică-sa să-i dea numele de Igor. Ea pusese picioru-n prag şi soţul se conformase dorinţei ei. Pentru că acasă şeful era Liuba, de care se temea mai mult decât de cei de la serviciu. Şi asta pentru că-i oferea liniştea unui cămin sigur, bine rânduit, cât timp era ascultată. Altfel, să te ţii, tovărăşelule, învăţământ de partid!...
Convieţuirea lor cursese lin până aproape de revoluţia de la '89. Numai că soţul n-o mai apucase, că-l lăsase inima... Sau cel puţin aşa i se spusese, că de văzut nu-l mai văzuse: i-l aduseseră acasă în coşciug închis şi aşa-l condusese şi pe ultimul drum. Revoluţia a prins-o văduvă şi cu Igor adolescent. Băiatul, isteţ nevoie mare, fusese de mic rebel de nu se putea. Şi avusese noroc cu tată-său care lucra unde lucra, că altfel îl umflau "băieţii", mai ales când se descoperise că plănuise cu nişte prieteni să fugă din raiul lui Ceauşescu. Ăia fuseseră "ascunşi", iar Igor trimis la reeducare pe la un district de drumuri montan, unde n-avea mare lucru de făcut, dar se întorsese din vacanţă cu nişte bănişori frumoşi. Pe care-i cheltuise cu nişte prieteni la stabilimentul ţinut de madam Mary în mahalaua din spatele gării denumită de localnici "Dincolo de Linii". Aşa că n-a fost lucru mare, de mirare, pentru cei ce-l ştiau, faptul că băiatul Liubei dispăruse într-o zi de acasă, prin anii '90 şi-un pic. Mamă-sa însă, care-l trata tot ca pe "ăla micul", a fost lovită-n adâncul sufletului când constatase lipsa odorului de-acasă. Vreo două zile se perpelise ca o fleică la foc mocnit de cărbuni, că' nu îndrăznise să apeleze la foştii colegi ai decedatului ei soţ. Nu de alta, dar îi cam ştia ea câte parale - în valută - făcea fiecare. Pe urmă mai avea şi o bănuială, aşa că s-a decis să aştepte în casă să fie contactată. Când a sunat telefonul, a sărit ca disperata la receptor:
- Alo?..
- Mami, tu eşti?... Sunt Igor, nu-ţi fă griji, sunt la Sofia.
Până să mai zică biata femeie ceva, s-a întrerupt legătura. Partea bună, era că se mai liniştise, auzindu-i vocea: era sănătos, bine dispus, aşa că a început să păzească aparatul sperând la mai multe amănunte. Nu s-a mai dus nici la pâine, i-a dat bani unei vecine ca să-i cumpere cele necesare. Peste vreo două sau trei zile, noaptea, iar a sunat telefonul:
- Mami, am ajuns la Atena, totul e bine, frumos, o nebunie, nu altceva!
- Vino, mamă, acasă, lasă-le-ncolo de c...ve! Ce-ţi trebuie ţie alea?... Hai că-ţi face mama mâncărica aia care-ţi place ţie, cu desert de papanaşi ori cu clătite umplute cu fructe de pădure...
S-a trezit că vorbea ca televizorul cu tonul de ocupat din receptor. Biata Liuba, nu pricepuse din prima că Igor plecase să cunoască lumea. Avea să înţeleagă totul când a sunat-o Igor de la Roma şi i-a explicat care era "şpilul"...
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
